Sfântul Andrei- importanță, legendă și misticism- toate contemplate în mitologic.

"în Texte" by

IMPORTANȚA LUI, PENTRU ROMÂNI:

Sfântul Andrei este bine cunoscutul ocrotitor al românilor, primul apostol care a călcat pe tărâmurile Daciei, în zona Dobrogei, dar și în zona de est și nord.

Andrei (d. 30 noiembrie 60, Patras, Achaia, Imperiul Roman) a fost un apostol al lui Isus din Nazaret, frate cu Simon Petru.

Evanghelia după Ioan menționează că Andrei ar fi fost mai întâi ucenic al lui Ioan Botezătorul, care i-ar fi recomandat să-l urmeze pe Isus. Conform aceleiași evanghelii, Andrei l-ar fi dus pe fratele său Simon Petru la Isus, spunându-i că l-a găsit pe Mesia (Ioan 1,35-42). De aici provine caracterizarea lui Andrei ca „cel dintâi chemat”. În enumerările apostolilor (Mt 10,2, Mc 3,18, Lc 6,14, F. Ap. 1,13) Andrei este menționat mereu între primii patru. Cu toate acestea, nu se numără printre cei trei pe care Isus i-a tratat în anumite situații ca pe cei mai apropiați ai săi (Petru, Iacob și Ioan).

Conform Evangheliei după Ioan cei doi frați, Simon Petru și Andrei, erau originari din Betsaida, localitate situată pe malul Lacului Genezaret. Conform Evangheliei după Marcu aveau o casă în Capernaum (Mc 1,29) și erau de profesie pescari. Numele Andrei provine din greaca veche, care era lingua franca a Vechiului Orient.

LEGENDA:

„Legenda spune că, în vremuri uitate, un preot al lui Zamolxis cutreiera fără răgaz pământurile Daciei pentru a-i ajuta pe cei care aveau nevoie, transmițând geto-dacilor că Marele Zeu veghea asupra lor. Fără a fi în vârstă, avea părul și barba albe ca neaua, iar credința, curajul și dârzenia sa erau cunoscute nu numai de oameni și de Zalmoxis însuși, ci și de fiare. Zeul, dându-și seama de valoarea slujitorului său, îl oprește la el, în munți, pentru a îl avea aproape. Departe de oameni, preotul continuă să slujească cu aceeași determinare ca și înainte. În scurt timp, fiarele Daciei au ajuns să asculte de el și să îl considere conducătorul lor. Cel mai mult îl îndrăgeau lupii, căci aceștia erau singurii fără conducător, numai foamea ținându-i în haită.

 

După un timp, Zalmoxis vorbește cu preotul său și decide că a venit timpul ca acesta să îl slujească în alt chip, astfel îl transformă în animal. Însă nu în orice animal, ci în cea mai temută și mai respectată fiară a Daciei, într-un Lup Alb, mare și puternic, dându-i menirea să adune toți lupii din codri pentru apărarea tărâmului. Astfel, de câte ori dacii erau în primejdie, lupii le veneau în ajutor, era de ajuns doar să se audă urletul Marelui Lup Alb și de oriunde ar fi fost, lupii săreau să îi apere pe cei care le deveniseră frați. Lupul Alb însă era și judecător, pedepsind lașii și trădătorii. Într-o zi însă, Zeul îl cheamă din nou pe slujitorul său la el, de această dată pentru a-i da posibilitatea să aleagă, pentru ultima oară dacă vrea să rămână lup sau să redevină om. Cu toată mâhnirea pe care o poartă în suflet, știind ce vremuri vor urma, decide să rămână alături de Zeul său, sperând că astfel să slujească mai cu folos ținutul și poporul său.

Cu toată vigilența geto-dacilor, a lupilor și a Marelui Lup Alb, romanii reușesc să se infiltreze în rândurile lor și, în apropiere de marea invazie, sădesc în sufletele unor lași sămânța neîncrederii față de Marele Zeu. Astfel, unii daci încep să se teamă că Zeul nu le va fi alături în marea bătălie, iar trădătorii cuprinși de frică încep să omoare toți lupii ce le ieșeau în cale în speranța că unul din aceștia va fi Marele Lup Alb al cărui cap îl vor putea oferi romanilor în schimbul vieții lor. Lupii, câți au mai scăpat fug în inima munților spre a nu mai reveni niciodată în ajutorul fraților ce îi trădaseră.  Lupul Alb și Zalmoxis se retrag în Muntele Sacru de unde vor privi cu durere în inimi cum geto-dacii vor fi înfrânți de romani din cauza trădării.

Se presupune că vechile credinţe şi ritualuri ale populației precreștine au fost înglobate în noua religie. Spre exemplu, interdicţia de a lucra în ziua Sfântului Andrei, ziua fiind sub interdicţia lupilor; noaptea premergătoare sărbătorii Sfântului Andrei (29/30 noiembrie) este concepută ca sabat al strigoilor şi al lupilor. În această noapte, în special la sate, se practică încă ritualuri ciudate, din credinţa că astfel se pot găsi mai uşor protecţia de toate relele, bunăstarea şi chiar dragostea. Anumite obiceiuri legate de ziua Sfântului Andrei ca: tăierea de ramuri din copaci şi plantarea de grâu în vase cu apă, pentru a fi păstrate pentru anul Nou, amintesc de rituri agrariene mai vechi. Sfântul Andrei este considerat ca fiind mai mare peste vite şi fiare, păzitor al turmelor de pericolul lupilor, patron şi îmblânzitor al lupilor, cel ce „leagă gura lupilor”. Aceste calităţi mitice nu i-ar fi putut fi atribuite dacă identitatea simbolică între daci şi lupi s-ar fi pierdut cu totul din memoria colectivă. Ele indică, folcloric, atât obiectivul patronat de Sfântul Andrei al trecerii dacilor la noua religie, cât şi caracterul adânc popular al acestei acţiuni. Tinerii superstiţioşi şi nu numai cred că acum au şansa să-şi cunoască iubitul sau ursitul. Însă, pe de altă parte, există credinţa că este momentul pentru a se lua măsuri de apărare împotriva duhurilor rele. Spiritele malefice ale celor decedaţi au, în această noapte, puteri sporite.”

Se asociază extrem de mult lupul cu Sfântul Andrei din diferite motive, cel mai complex fiind acela în care ni se prezintă obiceiul lupului de a depăși situații dificile, reușind repede să își găsească o haită și ulterior pot fi cei care conduc acea haită. Alfa, adică lupul „căpetenie” stă mereu în spate, veghind asupra membrilor. Așa este văzut și un sfânt, un ocrotitor și un om drept.

Peterlin Cristian-Raul are 18 ani, studiază la Colegiul Național „Andrei Mureşanu” elev în clasa a XII-a, profil filologie. Este pasionat de teatru şi de misterele istoriei. Apreciază arta și filmele vechi.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*