Recunoștință – Gânduri despre Gala Comunitarium

"în De citit/Gândurile POV21" "de POV21"

23 noiembrie 2018 – seara în care mi-am conturat certitudini și, mai presus de asta, am descoperit clar ce trebuie să fac cu viitorul meu.

Partcipând la Gala Comunitarium pentru prima dată, am simțit că eu sunt copilul din clasa a 6-a care urmează să primească sfaturi și să fie premiat pentru eforturi și pentru perseverență. Nu am fost premiată, în schimb am primit ceva mult mai valoros; am primit încredere. Mereu am știut că lucrurile au un interval și o ordine prestabilită, astfel că nimic nu e la întâmplare. Mi-i s-a confirmat din nou.

Evenimenul a fost o surpriză pentru mine, de la început, când am fost întâmpinată de oameni veseli și de bucurie, până la sfârșit, când am primit îmbrățișări. Prin ochii mei, această gală a fost începutul unei schimbări, atât pentru copii, cât și pentru oamenii mari. Toată atmosfera din încăpere era plină de emoție și de muzică jazz, chiar și atunci când se oprise muzica. Copiii erau încântați să fie parte dintr-un asemenea eveniment, părinții erau mândrii de copii și eu eram un copil. Simțeam că fiecare parte din gală îmi spune ceva foarte clar și fiecare om prezent trebuia să fie atins de emoția celor care au vorbit. În centrul evenimentului a stat „visul”, ca ideal și traseu mental stabilit în viață. Importanța visului, creativitatea, încrederea, curajul și recunoștința au fost câteva cuvinte-cheie pentru ce înseamnă o viață fericită. Copiii păreau a fi fascinați de privilegiul de a fi mic și de a avea o lume la picioare. Părinții își rememorau copilăriile și erau veseli, mai degrabă decât nostalgici. Eu m-am uitat la mama, apoi la iia bunicii pe care o purtam și am realizat că visul meu e să scriu și să desenez pentru că în asta cred și în asta se traduce copilăria mea. Am certitudinea că pot să ofer ceva frumos oamenilor prin artă pentru că am primit de la ei încrederea de a face asta. Am auzit povești care începeau cu deciziile proaste și momentele jenante din copilărie care au marcat o schimbare, semn că greșelile apar cu un scop precis. E un mod foarte bun de a antrena integritatea si perseverența; prin acceptarea greșelii și prin curajul de a continua să crezi în propria persoană, indiferent de câte probleme o să mai apară.

Așadar, cu multă recunoștință în suflet și cu încrederea că o să fie bine, vă mulțumesc pentru această experiență.

Alina Bora

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*