Fetele de Aur

"în Texte" by

Gimnastica românească, probabil cea mai titrată, frumoasă și cunoscută pentru noi și restul lumii. Încă de pe când erau străbunicii noștri copii, gimnastica în România se juca prin cupe și concursuri. Cu ușurință treceam de țări precum Ungaria, Bulgaria sau Ucraina. Ne dădeam de cele mai multe ori cu capul de perete atunci când săreau rusoaicele pe aparate sau dansau pe bârnă americancele. Dar și pe ele le băteam.

Am dat lumii nume foarte mari: cunoscuta Nadia Comăneci, care a stabilit un record mondial la vârsta de doar 14 ani – primul 10 perfect, luat la Montreal în 1976; Cătălina Ponor, de asemenea, record mondial, fiind singura care a câștigat de cinci ori Aurul European la bârnă, unde eram de speriat.

Nadia Elena Comăneci (n. 12 noiembrie 1961, Onești, România) este câștigătoare a cinci medalii olimpice de aur. Este considerată a fi una dintre cele mai bune sportive ale secolului XX și una dintre cele mai bune gimnaste ale lumii, din toate timpurile, „Zeița de la Montreal”, prima gimnastă a epocii moderne care a luat 10 absolut. Este primul sportiv român inclus în memorialul International Gymnastics Hall of Fame.

Cătălina Ponor (n. 20 august 1987, Constanța) a participat la Jocurile Olimpice 2004 din Atena, Grecia și în 2012 la Olimpiada de la Londra. La Atena a câștigat medalia de aur, ca membră în echipa română de gimnastică. De asemenea, ea a câștigat la aceeași olimpiadă medalii de aur la bârnă și sol.

La Campionatul European de Gimnastică din 2017 Uniunea Europeană de Gimnastică a anunțat declasarea cu jumătate de punct a dificultății exercițiului de la sol, la câteva ore de la terminarea concursului, locul ei în finală fiind luat de nemțoaica Pauline Schaefer.

Povestea (pe scurt) a Nadiei: La 14 ani, Comăneci a devenit o stea a Jocurilor Olimpice de Vară din 1976 de la Montreal, Québec. Nu numai că a devenit prima gimnastă care a obținut scorul perfect de zece la olimpiadă (de șapte ori), dar a și câștigat trei medalii de aur (la individual compus – bârnă și paralele), o medalie de argint (echipă compus) și bronz (sol). Acasă, succesul său i-a adus distincția de „Erou al Muncii Socialiste”, fiind cea mai tânără româncă distinsă cu acest titlu.

 

Comăneci și-a apărat titlul european în 1977, dar echipa României a ieșit din competiție în finale, în semn de protest contra arbitrajului. La Campionatele Mondiale din 1978 a concurat o Nadia Comăneci cu o greutate peste medie și ieșită din formă. Căderea la paralele a trimis-o pe locul 4, însă a câștigat titlul de campioană mondială la bârnă.

În 1979, Comăneci, din nou la greutate normală, a câștigat cel de-al treilea titlu european la individual compus (devenind primul sportiv din istoria gimnasticii care a reușit această performanță). La Campionatele Mondiale din decembrie a câștigat concursul preliminar, dar a fost spitalizată înainte de a participa la concursul pe echipe, din cauza unei infecții în urma unei tăieturi la încheietura mâinii, cauzată de o cataramă din metal. În ciuda recomandărilor doctorilor, ea a părăsit spitalul și a concurat la bârnă, unde a obținut nota 9,95. Performanța sa a conferit României prima medalie de aur în concursul pe echipe.

A participat și la Jocurile Olimpice din 1980 de la Moscova, clasându-se a doua, după Elena Davîdova la individual compus, când a fost nevoită să aștepte pentru notă până ce Davîdova și-a încheiat exercițiul. Nadia și-a păstrat titlul la bârnă, dar a câștigat și o nouă medalie de aur la sol și una de argint, împreună cu echipa.

Sunt multe gimnaste ce încă ne încântă, dar, din păcate, incapabilitatea conducerii de a investi cu cap le trage în jos pe fete și din ce am fost, privim încă așa… ca și cum nu ne vine să credem, către fetele astea simple și muncitoare care au reușit să ne ducă până la lacrimi prin munca și frumusețea lor. Bravo, fetelor!

Peterlin Cristian-Raul are 18 ani, studiază la Colegiul Național „Andrei Mureşanu” elev în clasa a XII-a, profil filologie. Este pasionat de teatru şi de misterele istoriei. Apreciază arta și filmele vechi.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*