Creația propriei ființe

"în Texte/Poezie și literatură" by

Sunt sigură că te știam încă dinainte să apar pe pământ…pentru că înainte să fiu aici am fost în rai și te-am văzut privind valurile mării, care se izbeau continu de nisipul fierbinte, erau bătăile inimii mele. La fiecare apus și răsărit marea era mai liniștită ,un semn clar că tu ai ales să mă transpun în ele. Te-am văzut privind stelele, multe, strălucitoare și infinite…așa că mi-ai ales părul lung în care țin, infinite povești ca acestea. Am văzut cum brusc te muți și ajungi pe o câmpie superbă, te durea sufletul să te așezi pe flori așa că ai scăpat o lacrimă,atunci m-ai completat cu sensibilitatea. În scurt timp ai început să rupi toate florile ,erai corect..nu puteai face diferență așa că mi-ai împărțit sufletul în fiecare floare care a trecut prin viața mea doar cu o mână. Într-un final ai ales o floare roz, dintr-un cireș și mi-ai creat silueta, te-ai așezat jos și privind cireșul te gândeai de ce, din atâtea flori ai ales-o tocmai pe  aceea, dar nu asta conta… mă apropiam tot mai mult de existență și erai fericit, ai vrut să rupi iarbă și parcă nu te lăsa ceva să „ucizi” firele plăpânde și verzi… îți doreai să îmi creezi ochii, dar te-ai gândit că iarba se va veșteji și verdele va piere, așa că ai luat iarbă cu pământ cu tot. Așa au apărut și ochii mei, căprui-verzui… mereu vii când te transpun în rânduri. Erai aproape mândru de ce ai făcut, tu erai perfect, iar eu pe drumul completării. Mi-ai arătat iubirea, liniștea, dragostea profundă și muzica jaz… am văzut poezia și scriam poeme și proze fericite, cu ficțiuni, despre dragoni și fântâni de ciocolată, stăteam sub aripa ta și îți purtam hanoracul moale în serile reci. Ai ales să mă nasc iarna pentru că aveam un suflet prea cald pentru a suporta explozia dintr-un alt anotimp.

Dar, of…am fost și în iad și te-am văzut și acolo te-am văzut culegând flori otrăvitoare care se ofileau când le atingeai,si mi-ai creat durerea. Te-am văzut umblând după stele muritoare când de mână țineai luna. Te-am văzut mințindu-mă și în acel moment pana cu care scriam s-a făcut neagră, de corb. Te-am văzut amăgind sufletul inocent pe care l-ai creat chiar tu acum câteva primăveri, atunci am simțit cum e să fii singur pe lume și cred că asta reprezenta o singură floare de cireș – sunt singura, de fapt. Mi-ai aruncat în față suflete de care te-ai folosit prefăcându-te că ești un sfânt, luptând pentru tine cu fiecare în parte până am căzut jos,apoi m-ai luat de mână și am avut palpitații. M-ai adus pe pământ, și, deși m-ai creat în rai și m-ai târât prin iad…pe pământ m-ai lăsat tot singură. Sper să te descompui în vânt, încât o lacrimă de a mea sa măsoare o sută de momente în care ai puterea să o iei de la capăt și să cazi din nou, o sută de povești și să fii și tu creația cuiva, să mori așa ca mine. Blestemate. Iar eu să îmi caut… floarea de cireș❣

Elevă a Liceului Tehnologic Telciu. Misterioasă și dornică de afirmare, cochetează cu drama și romantismul în moduri superlative. Ambițioasă pentru cât mai multe realizări, este de părere că totul vine dintr-un interior spre un alt interior. Pe viitor dorește să scrie o carte, fiindu-i ca scop principal ideea de a se face auzită de cât mai multe minți și suflete.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*