O călătorie neașteptată [2/2]

"în Texte/Poezie și literatură" by

Ziua 1:
M-am trezit la 10, fix când micul dejun era gata deja. Când am coborât din cameră, era plin de persoane necunoscute. Eram maxim cincizeci de persoane aici. Ioana, liderul grupului de români, a venit și m-a luat prin surprins. M-a înghiontit prietenește și m-am bucurat când am văzut că a ajuns cu bine.
– Hey! Când ați ajuns? am întrebat-o eu.
– Am ajuns azi dimineață, pe la ora 3. Cum ai dormit?
– Am dormit așa de bine că nu am mai vrut să mă trezesc. După cum vezi, e gata masa…
– Mda… păi Olde Vechte e locul ideal pentru a începe să fii matinal. Așa că de mâine să te trezești mai repede.
– Așa voi face. i-am răspuns.
Istvan și încă o fată, care sigur era lider de grup ne-au strâns pe toți de la mese și ne-au dus în grădina din față, unde era doar iarbă moale pe jos. Nu am stat de două ori să mă gândesc și m-am descălțat ca s-o simt pe propria piele.

Câți eram, toți cincizeci, am fost supuși unei activități care presupunea mersul aleatoriu și uitatul unul la altul. Am conversat cu toți ceilalți doar prin priviri. Trebuie să recunosc că am rămas uimit cât de mult poți să citești un om, doar prin a te uita în ochii lui.

Ziua 2:
Am reușit să mă trezesc dimineață, la ora 9 și am apucat și micul dejun. Am conversat cu un tip din Lituania, pe nume Vidas; o fată din Letonia, pe nume Martha; o tipă din Italia, pe nume Cassandra și încă un italian, pe nume Fibonacci.

În ziua aceea, am fost împărțiți toți în grupe de câte patru persoane, și un anumit lider de grup trebuia să se intereseze de ceea ce am învățat aici. De asemenea, la sfârșitul zilei, trebuia să ne alegem o persoană care trebuia să aibă rol de “buddy”. Trebuia să fim aproape de nedespărțit și trebuia să ne ajutăm unul pe celălalt, inclusiv cu cele mai adânci nemulțumiri. “Buddy-ul” meu a fost tot o fată din italia, pe nume Elena.

Ziua 8:
Da… știu că nu am mai scris nimic în jurnal, dar nu am avut timp. Am fost așa de ocupat cu activitățile, că de abia am avut timp să le scriu părinților mei de cum mă simt aici. Erik s-a acomodat super bine. Poate nu știe să vorbească foarte bine engleză, dar compensează prin compasiune, bunătate și într-ajutorare. Limbile astea le puteam înțelege cu toții.
Am fost împărțiți din nou în grupe de câte șase persoane și ni s-a spus că de mâine vom fi trimiși prin Olanda într-o aventură. Ni s-a spus că nu vom avea nevoie de bani sau de mâncare și ar trebui să ne descurcăm cumva.

Prima zi de aventură:
Ne-am trezit la 6 dimineața și ni s-a spus să ne construim o barcă cu care va trebui să vâslim aproximativ 2,5 kilometri. Ni s-au dat șase pari de lemn, multe frânghii, patru butoaie goale de plastic, vâsle și veste de salvare. Am construit barca în aproximativ o oră și jumătate. Am fost a doua barcă care a reușit să plece pe apă. Toate lucrurile noastre erau înfășurate într-o prelată, în mijlocul plutei. Am vâslit și am vâslit. Când obosea unul, venea să vâslească altul. În mijlocul traseului ne-a prins o furtună cruntă, iar vântul continua să bată din partea înspre care vâsleam noi. Cu chiu cu vai am ajuns într-un punct pe canal, de unde unul dintre liderii de grupe a strigat să mergem la el. Am scos barca din apă și am desfăcut-o din nou în bucăți. Ni s-au dat hârtii cu anumite misiuni de făcut și biciclete. Am primit misiunea să mergem către un oraș numit Vaassen.
În drum spre Vaassen, a trebuit să oprim la o fermă și să ne adăpostim de încă o furtună. Oamenii de la fermă ne-au primit călduros și ne-au lăsat să ne punem bicicletele în hambarul lor. Ne-am continuat drumul după ce futuna s-a oprit.
Nu am ajuns la destinație, în ciuda faptului că am pedalat toată ziua. Ne-am resemnat pe la ora nouă și am căutat adăpost. Martha și Cassandra s-au dus la o fermă din apropiere și a întrebat dacă ne-ar putea adăposti peste noapte. Femeia ce deținea ferma ne-a cazat într-o căbănuță mică. Nu era orice fel de căbănuță. Era frumoasă și luxoasă. Ne-a adus un chec și un ibric mare de ceai fierbinte și i-am mulțumit din suflet.

A doua zi de aventură:
Ne-am trezit dis-de-dimineață, iar femeia care ne-a cazat, ne-a adus de asemenea micul dejun. Ne-a dat Nutella, lapte cald și de asemenea ne-a făcut la fiecare câte două sandviș-uri. Nu voi uita niciodată agest gen de bunătate.
Drumul a fost plăcut. Afară era cald și ne-am bucurat de adierea ușoară a vântului. Am ajuns la destinație, în orașul Holten, unde am predat bicicletele. După aceea ni s-a spus că trebuie să ajungem în alt oraș folosind doar autostopul. Orașul destinație a fost Zeewolde. Ne-am despărțit grupa în două grupe pentru că nimeni nu ia șase persoane la autostop.
Am ajuns seara în Zwolle cu Martha și cu Cassandra. Eram înfometați așa că am lucrat la un restaurant italian pentru o masă copioasă și un suc. Un angajat de la acea pițerie s-a oferit să ne cazeze și am acceptat. I-am mulțumit din suflet. Totul a venit de la sine. Nici măcar nu am încercat să ne găsim un loc în care sa înnoptăm, în ciuda faptului că aveam nevoie de așa ceva. Numele lui era Jango.
Când am ajuns la el acasă, am rămas uimiți de câte CD-uri de patefon avea. Ne-a spus că în timpul liber este și DJ. Am stat până târziu în acea noapte și am vorbit mult.

A treia zi de aventură:
Dimineața ne-a lăsat să facem duș, înainte de a pleca de la el. Și ne-a făcut și o surpriză minunată: ne-a gătit două kg de paste carbonara. I-am mulțumit din nou pentru tot, dar înainte de a pleca din apartamentul lui, ne-a spus că are un prieten ce are o corabie pe un canal și că dacă i-am spune că el ne-a trimis, sigur ne-ar lăsa să dormim la el noaptea următoare.
Pe parcursul zilei, ne-am întâlnit cu mai multe grupe din proiectul nostru, inclusiv cu jumătatea noastră de grupă de care ne-am despărțit ca să putem face autostopul. Le-am dat pastele Carbonara lor, deoarece ei nu au reușit să mănânce.
Seara, eu, Martha și Rudy (un lituanian din grupa noastră) ne-am dus să vedem barca persoanei care ne-ar putea primi. Ne-am dus la ultima barcă din port și ne-am prezentat. Când eram în fața bărcii am fost întâmpinați de un tip între treizeci și patruzeci de ani care avea dreadlocks. Stătea pe verandă cu un vecin de-al lui. Ne-a primit înăuntru și ne-a spus că putem să dormim la el. Oferindu-ne ceva de mâncare pentru cină, ne-a rugat să-i spunem aventurile noastre. Am stat jumătate de oră să-i povestim. I-am spus că restul grupurilor vor să înnopteze în parc. Când prietenul tipului cu dreadlocks a auzit ce am spus, și-a scuturat capul în negare și a spus că nu se poate. A spus că ne va primi pe toți care suntem în Zwolle, la el acasă. Ne-a spus că nu are de gând să ne lase să dormim afară și a spus să-i anunțăm pe ceilalți să meargă la el acasă unde îi vom aștepta.
L-am ajutat să facă un foc mare de tabără, iar după ce au venit toți ceilalți, s-a dezlănțuit o petrecere pe care nu o voi uita niciodată. Mulți dintre noi au făcut baie în canalul pe care ședea casa. Pe timp de noapte, câțiva au dormit în cabană, dar majoritatea am dormit afară în sacii noștri de dormit. Era cald afară și aerul era plăcut. Am dormit numai bine.

A patra zi de… e cam gata oricum:
Omul care ne-a lăsat să dormim la el ne-a dus pe toți acasă pentru că a vrut să ne știe teferi. Nu i-a putut lua pe toți, dar pe majoritatea i-a putut duce pentru că mai avea prieteni și a vorbit cu ei să-l ajute.
Până la ora 16 după-amiaza, toți au venit, iar în timpul prânzului, ne-am spus toți aventura unul la altul. Pe timp de noapte am petrecut toți așa că nu am apucat să dorm, dar nu regret nimic. Nu era timp de dormit oricum. Era timp de petrecut, deoarece era ultima noapte când aveam să ne mai vedem… asta dacă nu cumva soarta avea să ne facă să ne reîntâlnim. Îmi va fi dor de ei. Îmi va fi dor de tot.

Șuteu Alexandru-Marius

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*