Căci la gură trebuie lacăt,
Să nu mai știe nimeni
Gândul tau cel negru
Și secundele ce numeri!
Căci glasul tău este otravă
Ecoul bântuie al meu timpan,
Tu sânge albastru, iar eu o sclavă!
Te privesc, dar nu te am!
Căci tu îmi ești păcatul
Ce-l săvârșesc mereu,
Dar tot tu mântuirea
Ce mi-a dat-o Dumnezeu!
Anca Nechiti
