O călătorie neașteptată [1/2]

"în Texte/Poezie și literatură" by
Timp de citit: 5 minute

Da’ continui să mă uit pe Google Maps și nu văd nimic. Din câte văd, ruta asta ar trebui să ne ducă la destinație. Poate nu am scris bine numele. Olde… hmm… Ah, da! Olde Vechte! Mai sunt două străzi lăturalnice de traversat. Erik și-a pierdut răbdarea. Îmi tot suflă în ceafă în timp ce se uită la ecranul telefonului meu.
– Mă, Andrei! Ți-am spus că dacă o luam pe acolo, ajungeam mai repede. Mă tot porți pe străzi de astea numa’ așa ca să mă porți. spuse el arătând cu degetul în altă parte.
– Nu, man… mai sunt două străzi lăturalnice. Uite! Dacă te uiți bine, o poți vedea de aici. Printre casele alea două din față și după lacul ăla… acolo este.
– Bine, no… Da’ hai să nu mai stăm atât că ne prinde noaptea și noi tot n-am ajuns. Mor de foame și de oboseală.
Oftez și continui să merg, iar Erik merge cot la cot cu mine. Amândoi avem bagaje multe; avem un troller fiecare și un rucsac greu în spate. Cu pași lenți, dar constanți, ne deplasăm spre casa de după lac. Aud ceva gălăgie de acolo. Cred că e muzică… sau poate sunt urlete? În orice caz, oamenii de acolo trebuie să se distreze. Ne-am apropiat de ușa deschisă din care se auzea muzica și strigătele și m-am pregătit psihic pentru ce urma să văd.
Aproximativ șapte sau opt persoane stăteau în cerc ascultând muzică, într-o cameră uriașă. Toți erau cu zâmbetul pe buze și se simțeau bine. S-au uitat la noi în momentul în care le-am furat lumina apusului de soare ce venea de afară. S-au uitat șocați la noi, iar noi ne-am uitat șocați la ei. Momentul „cringe” a durat câteva secunde, până când unul dintre ei care avea părul creț s-a ridicat și ne-a întâmpinat. A venit la mine încrezător, cu o față serioasă, mi-a apucat mâna.
– Salut! Mă numesc Istvan și vreau să vă urez: Bine ați venit la Olde Vechte!
S-a dus și la Erik, i-a strâns și lui mâna și s-a uitat serios în ochii lui în timp ce Erik zâmbea stânjenit. Nu e nicio problemă. Presupun că sentimentul de emoție nu a dispărut din copilărie. Fiecare dintre noi avem mai multe sau mai puține emoții când cunoaștem persoane noi. Toți ceilalți prezenți din cameră au venit și au făcut cunoștință cu noi. La majoritatea le-am uitat deja numele. În fine… mai avem o săptămână întreagă la dispoziție să ne cunoaștem.
– Sper că nu ați avut parte de neplăceri venind încoace. Ne bucurăm foarte mult că ați ajuns cu bine și tind să vă anunț că sunteți primii dintre cei înscriși care ați ajuns aici… În fine… asta în afară de liderii de grup. Din câte știți, fiecare țară are un reprezentant. La voi e Ioana.
– Da, da știm. i-a răspuns Erik îmbufnat de la oboseală.
– Da… desigur! Unde îmi sunt manierele și ospitalitatea? Trebuie să vă fie foame. Veniți după mine! Cu ocazia asta vă arăt și unde e bucătăria.
– Sigur! am răspuns amândoi deodată.

Am ieșit din camera mare și am intrat în holul parterului. Am trecut pe lângă scări, pe lângă o cameră numită “The Cozy Room” – după cum scria pe ușa încăperii. Am intrat într-o bucătărie destul de mare, cu o masă în mijloc și imediat cum am intrat în stânga era un frigider mare. Avea două uși. Pe una dintre ele scria „NU LUA DIN FRIGIDERUL ĂSTA!”, iar cealaltă ușă nu avea nimic pe ea. Din ușa interzisă, Istvan a scos o tavă mare cu multe paste.
– Pastele astea sunt cu sos guacamole. Sper că vă place mâncarea vegană, pentru că asta este mâncare vegană și este făcută de ceilalți lideri de grupă.
– Istvan, la cât de înfometați suntem, am fi în stare să te mâncăm și pe tine dacă mai stai mult între noi și tava aceea. i-am spus eu.
Am început să râdem toți trei, iar eu m-am oprit dintr-o dată și m-am uitat serios la el zicându-i că nu glumesc. A căscat ochii și am început să râdem din nou. Ne-a dat farfurii și tacâmuri și ne-a condus în partea grădinii din spate. Ne-a spus că acolo se mănâncă de obicei. Erau multe mese și scaune așa că am înțeles de ce.
– Bine, băieți! Anunț important pentru voi: micul dejun se servește între orele 8:30 și 10:00, prânzul se servește de la ora 13 până la 14, iar cina de la ora 18 până la 19. Sper să vă asumați consecințele în caz că nu apucați să vă treziți dimineața ca să mâncați. Avem reguli și un orar destul de strict pentru că fiecare are treaba lui pe aici, iar dacă unul nu își face treaba, echilibrul responsabilităților va fi deranjat. Poftă bună vă doresc să aveți și sper să vă distrați și să învățați ceva atâta timp cât stați aici la Olde Vechte. Eu trebuie să-mi văd de ale mele.
– Dar în care camere vom sta!? am urlat după el.
– Păi… camerele vi le alegeți voi. Puteți să dormiți în orice cameră vreți atâta timp cât nu dormiți cu persoane din țara voastră. Deci tu cu Erik nu aveți voie să dormiți în aceeași cameră. Trebuie să cunoașteți oameni noi, ce au o altă limbă, un alt accent de engleză și o altă cultură. E Erasmus… Deci, trebuie să te aștepți la schimb de experiență. Capisce?
I-am mulțumit și l-am salutat, iar apoi am stat ceva timp să vorbesc cu Erik despre acomodarea aici în timp ce mâncam asemeni unor hămesiți. Nu mi-a răspuns foarte interesat la întrebările mele mai mult sau mai puțin stupide și mi-a urat să am o noapte bună. Mi-a spus că se duce să se culce.
După ce am terminat de mâncat și spălat vasele, mi-am luat bagajul și am urcat la etaj. Am intrat pe holul de la etajul 1 și am mers până în capăt. Am intrat pe ușa din stânga, iar acolo era deja o fată. Stătea întinsă pe pat și-și scria în jurnal. Am salutat-o, m-am prezentat și mi-a spus că o cheamă Lucy și e din Cehia. Paturile erau supra-etajate și după ce mi-am amintit că într-o seară am căzut dintr-un asemenea pat, l-am ales pe cel de jos. Mi-am pus lenjeria de pat și am început să vorbim mai pe-ndelete de viețile noastre și cum am ales să venim cu Erasmus+ în Ommen, la Olde Vechte. I-am spus că e primul prieten pe care mi l-am făcut aici și mi-a spus că se simte onorată. După ce a căscat, m-am pus în pat și i-am urat noapte bună. Sigur era și ea obosită.
Înainte de a-mi închide ochii, m-am gândit să țin evidența experiențelor mele prin a-mi scrie în jurnal…

Șuteu Alexandru-Marius

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*