Ana Nedelcu, mentorul tinerilor în proiectele europene

"în Texte" by

Ana Nedelcu sau LinterAnArt…AnARTivism; de formaţie filolog, altfel – traducătoare, scriitoare, jurnalistă, cercetător academic, poetă şi…îndrumător al tinerilor în sfera proiectelor europene, a educaţiei ṣi a politicilor de tineret (Director Executiv al Fundaţiei Jud. pentru Tineret PH), cu o paletă largă de implicare în proiecte ṣi formare auto-didactă în sfera artelor, mai exact arta design-ului ecologic ṣi arta coregrafică (absolventă a Şcolii de Arte Coregrafice Ploieṣti şi multiple formări internaţionale). Ana a acordat un interviu revistei POV21 prin care îşi împărtăşeşte povestea:

Î: Unde s-a produs acel „declick” care te-a propulsat în sfera nonformalului? De unde a început totul?

R: Declick-ul s-a produs undeva prin 2006 când aveam 22 de ani şi când, cu mare entuziasm, curiozitate şi dedicare, mi-am făcut debutul în activităţile extracurriculare împreună cu elevi de liceu în cadrul unui colegiu din Ploieşti.
De ce am ales acest context? Poate că nu l-am ales eu, ci a venit el spre mine, deoarece am avut şansa să lucrez cu un cadru didactic foarte dedicat care îmi este şi părinte. Împreună, am înfiinţat în liceu o trupă de teatru cu care am pus în scenă diferite piese, majoritatea scrise de elevi – altele fiind în limba engleză ale unor dramaturgi celebri, dar şi un scenariu ce-mi aparţine. De la educaţia prin teatru clasic până la scenariul axat pe teme sociale, elevii au avut posibilitatea să-şi dezvolte competenţe necesare vieţii reale precum discursul public, comunicarea şi relaţionarea, gestionarea emoţiilor şi dezvoltarea creativităţii prin scris, în cazul celor care contrbuiau cu scenarii scrise. Un real succes în acest sens a fost abordarea temei sociale în teatru a ,,migraţiei forţei de muncă” în anul 2007, an în care acest fenomen lua amploare în România şi unde copiii şi tinerii erau abandonaţi de părinţii care plecau la muncă în alte ţări.
De ce a avut un impact semnificativ? Pentru că majoritatea tinerilor care au dorit să se implice erau chiar cei în cauză, alegând să-şi gestioneze emoţiile negative prin acest tip de implicare. Scenariul mi-a aparţinut şi a fost prezentat ca spectacol-lectură, ulterior fiind publicat în două antologii: judeţeană, respectiv naţională, în domeniul educaţiei extracurriculare şi al mini-scenariului social.
Anul 2006 a dat startul, prin urmare, unei frumoase şi îndelungate poveşti de implicare comunitară şi proiecte multi şi interdisciplinare.

Î: Văd că ai participat la foarte multe proiecte şi activităţi, poţi să îmi spui câte ceva despre cele mai dragi/importante ţie?

R: Toate proiectele în care particip îmi sunt dragi și le consider la fel de importante, deoarece fiecare are specificul lui din care înveți chestii diferite, te dezvolți pe diverse paliere și contribui în zone specifice pe care tu, ca actor social, le consideri de interes, poate chiar vitale pentru dezvoltarea comunității respective. Astfel că, pe termen lung, cu multă răbdare, observi un foarte frumos puzzle care se așează armonios și de care te bucuri atât tu, ca individ implicat comunitar, cât și beneficiarii cu care lucrezi. Până la urmă, dezvolți strategii de organizare comunitară de care avem atâta nevoie în România. Ce este important aici? Să găsești și oamenii cu care să poți construi pe termen lung, oameni la fel de motivați și determinați ca tine.
Aș putea menționa două proiecte care m-au marcat de-a lungul anilor și care au legătură cu pasiunea mea pentru arte: am avut ocazia să lucrez în cadrul a două Capitale Europene ale Culturii: Sibiu 2007 și Marsilia 2013.
Anul 2007 a fost un an plin de activităţi şi iniţiative. Din sfera educaţiei la liceu am trecut la sfera cultural-artistică. După terminarea studiilor universitare, m-am îmbarcat direct într-un tren de Sibiu, fiind extrem de motivată să fiu voluntar în cadrul Capitalei Culturale Europene. Episodul „voluntar în Sibiu” chiar are o poveste frumoasă, mai ales prin faptul că motivaţia de a mă implica în sfera cultural-artistică a fost atât de puternică, încât am aplicat sintagma „a-ţi lua bocceaua la spinare şi a pleca pur şi simplu” fără să mai aştept confirmări de acceptare sau răspunsuri. De aici, un episod frumos de aproximativ două luni mi-a conturat viaţa la Sibiu, alături de oameni minunaţi, timp în care două luni au însemnat doi ani, activităţile fiind multiple şi diverse, desfăşurate într-un deosebit context multicultural.
Apoi, în 2013, prin intermediul studiilor de masterat și a unei reţele europene de tineret din care făceam parte în acea perioadă, am avut şansa să parcurg programul „Serviciul European de Voluntariat”, timp de un an, în oraşul Marsilia din Franţa. Pot spune că aceasta a fost o experienţă singulară care m-a transformat foarte mult şi din foarte multe puncte de vedere. Mi-am dezvoltat competenţe în multiple domenii, de la management de proiect la lucrul cu copiii în medii defavorizate. La reîntoarcerea în ţară şi ca de fiecare dată după parcurgerea unui stagiu dedicat tinerilor (au fost multe), am luat iniţiativa de a lansa o campanie de informare în rândul tinerilor ploieşteni despre cum ar putea să beneficieze şi ei de astfel de mobilităţi europene şi programe de voluntariat atât de necesare dezvoltării personale şi profesionale. Am parcurs câteva licee şi am scris articole despre acest aspect, devenind practic mentor pentru tineri în ceea ce priveşte managementul proiectelor şi al voluntarilor, dar şi al mobilităţilor europene, în special SEV.

Î: De unde a pornit pasiunea pentru scris? Văd că ai publicat şi poezie. Poţi să îmi vorbeşti despre asta?

R: Pasiunea pentru scris o am de mică, dar am conștientizat-o în primul an de liceu. Am avut o profă foarte mișto de limba română, diferită de toți ceilalți (era tânără, eram prima ei generație de liceeni), cu care discutam, dezbăteam, am lucrat după cel mai bun manual la vremea respectivă și ne încuraja să scriem. Așa am început să scriu compuneri pe diverse teme. Deja la facultate dezbăteam teme grele ale literaturii și filosofiei (eu am terminat limbi și literaturi străine) și scriam eseuri pe teme literare ale marilor clasici englezi și spanioli. Ador pur și simplu lectura şi analiza literară.
În 2007, când am ajuns la Sibiu ca voluntar, mi s-a declanșat pasiunea pentru versuri. Eram pentru prima dată în acest oraș-minune (cum l-am numit eu atunci datorită aspectelor diferite în sens pozitiv față de zona de sud din care veneam eu). Sibiul era cu totul altfel. Astfel am început să țin un jurnal în versuri. Când aveam timp liber, stăteam în parcul Subarini și scriam despre liniștea locului şi despre experiențele ca voluntar european. Cred că m-am întors acasă cu un caiet întreg de poezii, pe care am început să le public în diverse antologii. Așa că în 2009 am făcut și debutul în print ca poetă, alături de alți autori din întreaga țară.
De aici, am tot dezvoltat domeniul scrierii și al literaturii, scriu practic sub toate formele, până am ajuns în prezent a fi profesor de engleză, trainer pe creative writing, iar anul trecut am publicat primul volum în limba engleză de 365 de poeme, câte un poem pe zi.
Volumul este disponibil online: http://ibooksquare.ro/Books/BookDetails?p_book_id=10472&p_book_title=My+muse+%26+I+-+365+days+~+a+poem+a+day+

Î: Cum a fost experienţa ta în Franţa?

R: Într-un cuvânt, MAGNIFICĂ. Probabil că experiența „voluntar în Sibiu” a avut un  impact  uriaș asupra mea, încât după cinci ani, m-am regăsit într-un context similar, tot în mijlocul evenimentelor unei Capitale Culturale Europene, însă la un alt nivel.
În afară de ceea ce am spus și mai sus, Franța este un furnizor de armonie și pace (contrar a ceea ce auzim de multe ori), de oameni sclipitori, sinceri, cu idei magnifice și cu disponibilitate de a colabora și construi pentru binele comun. Am călătorit mult prin Franța într-un an cât am stat acolo. Eu am avut noroc să locuiesc în sud, la Mediterana, Marsilia fiind totuși o zonă controversată, cu mulți imigranți. Însă pe mine m-a fascinat din toate punctele de vedere. Cred că am „profitat” de Marsilia sub toate aspectele: cultural-artistic (am desfășurat și proiecte personale artistice pe partea de design și artele spectacolului), comunitar (ca voluntar SEV am lucrat în cadrul unui ONG), de mediu/ecologie, ca animator socio-educativ în cartierele dezavantajate dar și în taberele de nomazi și, nu în ultimul rând, am studiat limba franceză cot la cot cu imigranți veniți de prin zone de război sau zone foarte sărace.
Coasta de Azur este oricum cunoscută ca fiind unică, pentru peisaj, atmosferă și mai ales pentru luminozitatea pe care ți-o oferă și de care se știe că în istorie au „profitat” majoritatea artiștilor, cu precădere pictorii celebri. M-am convins de acest lucru când am vizitat și micul orășel Saint-Tropez, locul unde s-a turnat celebra serie a „Jandarmului“ cu Louis de Funès, zonă pe care mi-am dorit să o  văd foarte mult tocmai din acest motiv.
În rest, am vizitat și vestul țării și un pic din nord, din centru și mai jos spre Spania. Atât cât am văzut, m-a făcut să spun că Franța este ţara ideală. Dacă m-aș muta undeva pentru tot restul vieții, ar fi Franța.
După ce m-am întors, în 2014, am filmat o emisiune locală în care explic experiența „SEV în Franța”.
Pentru curioși, emisiunea poate fi văzută: https://www.facebook.com/LiterAnART/videos/783299795138884/

Î: Care sunt diferenţele dintre cultura noastră şi cea franceză? Ce fac ei diferit, sau, mai concis, ce fac ei mai bine decât noi?

R: Sincer, francezii fac totul mai bine decât noi. Nu e greu să-ți dai seama dacă te uiți la cele două tipuri de societăți. Sunt foarte implicați în tot ceea ce fac și pun foarte mare accent pe comunitate. Cetățeanul, la francezi, este „Dumnezeu” ca să spun așa, iar problemele comunității sunt prioritare. Poartă discuții cu sens din care întotdeauna iese ceva bun, iar câștigul este mereu „win-win”. Simți că ai cu cine să lucrezi, să construiești și nimic nu este degeaba. M-a impresionat mult la ei grija pentru natură și mediu, ecologia fiind la mare rang, fermierul pentru ei este „artizan”. Se știe ce rang poartă agricultura în Franța.
La ei, pensionarii sunt mari activiști sociali, dețin organizații, iau inițiativă și pun în aplicare proiecte fără probleme. Nu muncesc niciodată singuri, ci cot la cot cu tinerii, iar proiectele inter-generaţionale sunt la mare preţ. Eu am fost implicată într-un asemenea proiect și am lucrat excelent. Sunt foarte prietenoși și deschiși către opiniile tinerilor.
Într-un cuvânt, Franța deține un fel de magie a ei. Dacă te întâmpini pe acolo și faci cunoștință cu acest vibe, înțelegi că există și altceva pe lume, decât mediul ostil cu care suntem noi obișnuiți. Înțelegi cât de mult se poate face dacă există voință și dialog asertiv.

Î:  Cum vezi tu accesul copiilor din mediile dezavantajate la educaţia de calitate? De asemenea, mi-ai spus că ai şi predat, aş vrea foarte mult să îmi povesteşti şi despre asta.

R: Mă bucur că am ajuns la acest subiect care este „fiebinte” pe agenda mea profesională. Am predat în trecut, dar doar pasager. M-am axat foarte mult pe training și formare, umblând mult prin școli cu proiecte, în ultimii ani, sub umbrela Fundaţiei Judeţene pentru Tineret Prahova, unde sunt acum director executiv.
De anul acesta însă, sunt și la catedră full time. Și nu oriunde, ci la o școală dificilă, poate cea mai dezavantajată școală din mediul urban, Ploiești: pe scurt, școala face parte din categoria „urban marginalizat”, ducând lipsă de resurse cam pe toate sectoarele (de la infrastructură majoră, la camere de supraveghere, până la resurse didactice), fiind în același timp inclusă într-un program European P.O.C.U. câștigat și lansat de primărie anul trecut în septembrie. Am ajuns aici, pot spune 50-50, adică 50% am ales să vin în acest mediu, 50% nu mă așteptam să găsesc situația atât de dificilă. Sincer, nu mai întâlnisem nicăieri așa ceva, deși eu m-am plimbat mult prin școlile prahovene.
Consider că eradicarea abandonului școlar și rezultatele la învățătură vin pe fondul unor investiții majore, creării unui ambient plăcut în școală și alocării de resurse substanțiale.
Întrebarea-cheie ar fi: alocăm resurse ca să vină copiii la școală într-un mediu prietenos sau trebuie să vină copiii la școală ca să alocăm resurse chiar dacă școala este mai mult sau mai puțin în ruină? Cum ieșim din acest cerc vicios?
Mie mi se pare simplu: aloci resurse și faci tot posibilul să atragi copiii la școală și să intervii și pe partea de Școală a Părinților în paralel. Adică tu, ca autoritate, creezi mai întâi infrastructura şcolară pentru ca mai apoi să ai elevi dornici să participe la actul educaţional.
De o lună de când am ajuns în școală, am luat niște inițiative în favoarea instituției cât mai ales a copiilor de aici, pentru că și ei au dreptul la educație ca oricare alt copil din România. Astfel, împreună cu direcțiunea, am ajuns chiar în audiență la primărie pentru a discuta situația nefericită în care se află școala și am propus și 15 puncte pentru reabilitarea ei. Pentru cine dorește să urmărească parcursul acestei povești, îmi poate urmări blogul personal unde am creat rubrica „jurnal de profesor” și unde postez cele mai importante aspecte din domeniu. Detalii despre cele 15 puncte adresate primăriei: https://ananedelcu.wordpress.com/2018/10/11/cu-scoala-la-primarie/

Î: Care sunt stereotipurile de care se lovesc copiii din mediile dezavantajate? Cât de reale sunt acestea?

R: De când sunt la această școală, am înțeles de o mie de ori mai bine cum stăm cu stereotipurile de gândire și cât de adânc sunt ele înrădăcinate în mentalitatea colectivă. Atât de gravă este situația, că ajungem să credem că aceasta este normalitatea, mai ales pentru categoria defavorizată în cauză. Ne-am obișnuit cu răul și, de multe ori, când cineva vrea să facă bine, este considerat nelalocul lui, este văzut ca anormal. Din păcate, aceasta este realitatea la noi pe multe paliere și se vede și la nivel de societate macro.
Stereotipurile sunt cele clasice: începem cu „nu, nu putem”, „așa sunt ei”, „n-ai ce să faci cu ei”, „de ce să investim dacă aici nu sunt rezultate?” și altele și mai grave. Mi se pare absurd, revoltător, periculos să gândești așa. Școala mea este rezultatul nefericit al unei asemenea gândiri. Nu există copil care să nu poată să fie ajutat să-și descopere o vocație, un talent (aici chiar este o sursă de talente nedescoperite…). Dar este nevoie de ajutorul tuturor: părinți, profesori, autorități, consilieri, ONG-uri etc. Cu voință și răbdare se pot face multe.

Î: Cât de deschişi sunt ei faţă de educaţie?

R: În primă fază, îi cunoști ca fiind opaci la orice vrei să le transmiți. Dar acest lucru se întâmplă pentru că nimeni nu a venit să le spună că sunt deștepți, că pot mai mult de atât, că au talent pe anumite chestii. Cred că ține de încurajare, de insuflarea unui nou tip de mindset și de ieșirea din mentalitatea de victimă. Este nevoie de o abordare psihologică puternică, mai degrabă decât un conținut pe care nu pot și/sau nu vor să-l asimileze. Este vorba, în primul rând, de a-i forma ca oameni pentru a nu a mai ajunge asistaţi sociali. Ca oricare dintre noi: orice copil are nevoie de instruire și dobândirea unor abilități de viață independentă şi decentă. Apoi conținutul unei materii sau al alteia vine foarte ușor.
Într-un mediu dezavantajat de orice tip, accentul cade pe abilități și competențe, mai apoi pe cunoștințe specifice. De la un punct încolo, ele încep să se îmbine, până se ajunge la o armonie între perceperea corectă a teoriei și a practicii, precum și a valorilor umane și morale.
Este vorba despre construirea unei şcoli / sistem educaţional bazat(e) pe valori.

Î: Ce proiecte ţi-ai propus pe viitor?

R: Mie îmi vin idei în fiecare zi, idei pe care le includ în cursul activității deja începute sau, după caz, le fac loc (dacă mai am cum ) pentru a deveni de sine stătătoare. De cele mai multe ori, nu există idei izolate, ci se îmbină cu ceea ce fac deja.
Sunt implicată în cel puțin trei domenii de activitate (școală, design eco, literatură, training/formare), însă ele se rezumă la un singur domeniu major: EDUCAȚIA; se rezumă la noi abordări revoluționare, creative, interdisciplinare în acest domeniu care suferă atât de mult la noi.
În afara activităților în curs, momentan, am o restanță de doi ani încoace pe care nu am putut să o onorez din lipsă de timp și resurse financiare: trebuie să public un manual de Scriere Creativă – „Creative Writing 10”, ca urmare a unui curs de opt luni de zile pe care l-am facilitat în 2016 (axat pe lirică, proză, scenaristică, jurnalism). El este practic gata, mai are nevoie de ceva revizuiri și editare și sper să-l pot finanța printr-o campanie de crowdfunding spre sfârșitul anului sau la începutul anului viitor. Acesta ar fi prioritar pentru mine în perioada următoare.
Un alt proiect de suflet pe care aș vrea să-l reiau, ține de arta coregrafică. Studiez de peste 28 de ani dansul sub toate formele lui, am background multiplu în acest domeniu și mi-aș dori să am timp să implementez niște cursuri de dans contemporan la mine în oraș. Poate din ianuarie.

Î:Care este mesajul tău pentru tineri? Dacă ai putea da un sfat, care ar fi acela?

R:

● Yes, you can! (motto): Dezvoltă-ţi încrederea în tine însuţi;
● Formează-ți o gândire conectivă care să-ți dea posibilitatea să fii adaptabil și cu putere de decizie în orice situație ai fi;
● Informează-te din cât mai multe surse posibile și filtrează această informație;
● Prinde din zbor oportunitățile necesare ție și dezvoltării tale;
● Formează-te ca un cetățean activ, contribuie la bunul mers al comunității tale;

Î: Top 3 cărţi care consideri că merită citite şi de ce
a) „Eu sunt Malala” de Malala Yousafzai;
De ce? Este despre sfaturile de mai sus
Ţi-am pregătit o recenzie aici: https://ananedelcu.wordpress.com/2018/05/01/pace-de-durata-nu-pace-controlata/
b) „TED Talk – Ghidul oficial TED pentru vorbitul in public” de Chris Anderson
De ce? Pentru că suntem deficitari în exprimare şi gândire critică (susţin public speaking ca materie obligatorie şcolară).
Tips & tricks pentru un bun speaker: https://ananedelcu.wordpress.com/2018/01/03/publicspeaking_din-culise/
c) „Femei care aleargă cu lupii” de Clarissa Pinkola Estés – o carte unică, revoluționară, de tip psihanaliză pe baza literaturii/a basmelor, adresată în mod special adolescentelor și femeilor;
Ţi-am mai pregătit o recenzie: https://ananedelcu.wordpress.com/2018/08/07/un-lup-in-trup-de-femeie_recenzie-carte-by-dr-clarissa-pinkola-estes-10-lectii-invatate/

Î: Ai simţit vreodată că vrei să renunţi la munca ta? Că obstacolele sunt prea mari?

R: Am simțit de multe ori că aș vrea să renunț din cauza greutăților pe care ți le creează mediul social și autoritățile publice. Ai idei, ai și plan, vrei să faci chestii faine pentru comunitate și te lovești de cele mai multe ori de nepăsarea factorilor decizionali. Acest aspect este descurajant. În afară de asta însă, ce ține de mine, nu m-am simțit niciodată demotivată. Eu sunt o persoană dinamică, activă și gândesc foarte practic, mai întâi practic și apoi teoretic de multe ori. În toți acești ani, am învățat foarte mult răbdarea, mai ales într-o țară ca România, unde rezistență la schimbare este puternică. De multe ori la noi, răbdarea poate să ducă la renunţare, alteori, prin efort substanțial, duce la un rezultat pozitiv.
De aceea am rămas fascinată de vizitele în alte țări, cum este Franța, unde efortul este diminuat cu mult pentru că există voință pozitivă de partea tuturor, iar lucrurile se întâmplă fără prea multe obstacole.

Î: De unde a pornit ideea „AnARTivism”?

R: AnARTivism s-a născut din pasiunea mea pentru modă și reciclare. Prin 2005 am descoperit niște haine vechi în casă și am decis să nu le arunc ci să le refac, să devină reutilizabile. Așa s-a născut prima colecție de 50 de piese vestimentare NEconvenționale cu care am ajuns prima dată în foaierul teatrului ACT din București, devenind decorul acestui spațiu pentru doi ani. Apoi a urmat participarea mea în cadrul unui festival național de design vestimentar la Sinaia, ulterior organizând prima prezentare de modă din țară de haine reciclate, în 2006, la Ploiești, la Univ. Petrol-Gaze, în cadrul unui festival studențesc. Am implicat elevi de liceu care să-mi prezinte creațiile.
Apoi au urmat multe  până la promovarea și discursurile în școli despre antreprenoriatul social și al noului model de economie circulară atât de discutat acum la nivel european și mondial (programul ONU pentru dezvoltare durabilă – cele 17 Obiective Globale).
Creaţiile mele sunt axate în principal pe reciclarea de textil, astfel transformând de-a lungul vremii piese vestimentare vechi în articole refolosibile, dându-le o nouă viaţă. De-a lungul anilor, mi-am dezvoltat tehnica de lucru şi am început prin a transforma pet-urile, lemnul sau cartonul în obiecte de artă. Mi-am desfăşurat activitatea ca designer, am avut prezentări de modă şi am ţinut ateliere atât în ţara cât şi în străinătate, având de asemenea numeroase expoziţii de artă reciclată avangardista în teatre şi spaţii expoziţionale. La momentul actual, colecţiile mele sunt formate din vestimentaţie, accesorii şi decor interior, totul realizat manual din materiale reciclate. Nu în ultimul rând, am şi donat din articolele pe care le-am creat.

Î:. Cum te împaci cu toate proiectele tale şi timpul liber?

R: Pentru mine, se îmbină toate, utilul cu plăcutul. Sunt genul de persoană care învață din orice, pentru mine viața este un permanent studiu, acasă, pe stradă, în activități, la școală, cu oamenii. Îmi place ce fac și, deci, abordarea este plăcută, constructivă.
Ador să fac sport, să merg la teatru și la evenimente cultural-artistice, dar și la workshopuri de wellbeing (dans, în mod special). Mă duc ori de câte ori am ocazia. De aici, îmi vin alte și alte idei de proiecte și inițiative, dar și inspirația pentru creația literară. E ca pe vremea studenției: de la cursuri mergeam aproape în fiecare seară la câte o piesă, o reprezentație coregrafică, un vernisaj, o expoziție. Cam așa e mereu pentru mine.
Ca orice om însă, cugetarea în solitudine este importantă. Îmi găsesc momente și pentru acest aspect atât de important al vieții.

Î: This one is for fun, sort of. Povesteşte-mi amintirea ta preferată. Oricare ar fi.

R: Amintirea mea preferată?  Să stau pe o stâncă la Marea Mediterană în mijlocul Mistralului (vântul iernii provensale – nu degeaba sunt o zodie de aer) și să cuget, să vizualizez trecutul și viitorul din pespectiva gândirii conective: ce poți să faci cu trecutul tău pentru a construi viitorul pe care-l dorești?

Î: Dacă ai putea să te întorci în trecut să îţi dai un sfat, care ar fi acela?

R: Regret anumite decizii luate intempestiv. Deși unele circumstanțe ale vieții te forțează să iei decizii rapid și să spui acum „da” sau „nu”, răbdarea și auto-observarea sunt cheia rezolvării tuturor problemelor pe termen lung.

Ambasador Junior al Parlamentului European şi Head-Organiser pentru Dragoş VodăMUN, când nu se plânge că nu are timp de nimic şi că e stresată se înscrie în alte proiecte. Existenţialistă, nu hedonistă (promite). Câteodată caută scuze în Kierkegaard. Crede cu tărie că oricât de mizerabil te-ai simţi, cineva, undeva, face attack speech pentru ECON. Şi că o viaţă trăită în eşec nu este un eşec.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*