Visând la ceas târziu de seară,

M-am trezit eu dintr-o greșeală

Să mă gândesc cum aș renaște

Într-un alt trup și ce aș face.

 

Și-am realizat că aș sta nopți

Ca să deschid sute de  porți

Spre lumea numită ,,cealaltă”

Unde întunericul se-arată.

 

Și aș păcătui cu ele

Aș trăi povești rebele

Și chiar de pare că nu poți

Totul s-ar întâmpla între patru pereți.

 

Pe un perete-ar fi subtil

Un dulap dintr-un lemn masiv

În care aș pune.. ce să crezi?

O rochie tocmai ca-n povești.

 

O rochie neagră de voal

Seară de seară să o iau

S-o asortez cu-n roșu-aprins

Pe buzele ce-mi spun ,,taci…e vis”

 

Pe-al doilea perete ar fi

O bibliotecă mare, naltă

Privind-o atentă cum mă-așteaptă

Fiind sufletul  operei, iată!

 

Al treilea perete ar fi

Plin cu tot felul de prostii,

De pe la oameni ce-au intrat

În inima mea și-au plecat.

 

Pe-al patrulea și strâng din dinți

Ar fi-un tablou cu-ai mei părinți

Pe care l-aș privi gingaș,

Căci doamne, doar atât îmi lași.

 

 

Și aș fi o doamnă bătrână

Stând cu o țigară in mână

Cu rochie neagră si păr gri

Zicând ,,moarte, când o să vii?”

 

Căzând o lacrimă ușor,

Aud niște voci din exterior

Strigând ,,bunico, haide vii?

Tati ne-a luat jucării”

 

Atunci zâmbind brusc cărunțesc

Și realizez, și mă opresc

Deschid încăperea întunecată

Ies și îi văd,ai meu nepoți m-așteaptă.