Dimineți în care liniștea ți-e casă

"în Texte/Poezie și literatură" by

Era liniște. O liniște amețitoare care-a învăluit pentru-o secundă bătăile inimii prea alerte de la prima oră a dimineții. Te dai jos din pat și zâmbești. E liniște. E dimineață. E contextul pe care ți l-ai dorit atâta timp, dar pe care nu știi cum să-l îmbrățișezi acum. Așa ai fost mereu. Ți-ai dorit lucruri și n-ai știut să te bucuri de ele atunci când le-ai avut. Te oprești azi din cursa asta nebună pentru idealuri. Respiri dimineața asta. O trăiești. O cuprinzi cu brațele minții și te cuprinzi pe tine c-ai mers cu calm, înainte, până aici. Orașul e încă-n adormire, iar tu, tu ești într-o stare de amorțire pe care cu greu reușești s-o îndepărtezi prin ceaiuri fierbinți cu miere și melodii latino pentru-a te lumina. Lași pe pernă toate visele neterminate și toate cuvintele care au rămas nespuse. Fie ca noua zi să le arunce-n uitare. Să nu mai revii în același loc, să nu te mai gândești mult și aiurea, ca de obicei; deși tu știi mai bine decât oricine că tot ce-a dus în spate sufletul tău de femeie a avut un sens. Și-o margine. Și-un început. Și nici durerea nu apare din senin. Are ea rădăcinile ei și n-ai fost pregătită să le retezi atunci când au crescut și te-au îmbrățișat nebunește sub forma unor spini de trandafir.

Îți zâmbești în oglindă pentru că motive ai. Și n-ai ajuns acum la revelații, dar toată introspecția asta care ți-a bătătorit nervii adeseori, te-a făcut să știi mereu cine ești. Și ce vrei. Și ce meriți. Păcat că intervine gramul tău de vulnerabilitate care te-mpinge înapoi. Dar e atât de frumoasă dimineața asta, deși-i atât de frig. Hai să n-o stricăm, vrei? Sunt încă atâtea melodii de pus în căști în drum spre școală, și-atâtea ceaiuri care-abia așteaptă să-ți încălzească sufletul, și-atâtea flori de pus în geam când simți că te dărâmi ușor. Și sunt atâtea valsuri care-ți așteaptă pașii, și-atâtea culmi de descoperit, și-atâtea cărți de strâns în brațe, și-atâția prieteni pe care nu i-ai mai sunat demult, dar care te iubesc… Ești unde-ar trebui să fii și dimineața asta e a ta. Facem o zi demnă de memorat?

 

 

Studentă în anul I la Publicitate, în cadrul „FSPAC” - Universitatea „Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca (UBB) - A fost elevă la „Colegiul Național Liviu Rebreanu”, Bistrița - Scrie de când se știe - Preocupată de relațiile interumane, psihologie, comunicare - Este membru activ al echipei POV21 din decembrie 2017 și își dorește să-și dezvolte spiritul de echipă și să contribuie la evoluția comunității din care face parte.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*