Interviu Radu Simion: Cum e să fii la 27 de ani educator la cea mai tare școală din țară

"în Texte" by

Radu Simion este un spirit tânăr, plin de idei și cu un chef de viață molipsitor. Acesta este asistent universitar asociat la Universitatea Babeș Bolyai, unde predă etică în psihologie și etică în managementul instituțiilor.

De asemenea, este educator pentru copiii de 3-4 ani la Green School Romania, singura școală din țară de acest fel. Radu are o energie și o dragoste de viață care îi inspiră pe cei din jurul său. Este o persoană empatică, care își face timp să asculte și să înțeleagă oamenii pentru ceea ce transmit și sunt ei de fapt. Acesta a fost de acord să răspundă câtorva întrebări pentru cititorii Revistei POV21.

-Bună, Radu. Am să încep direct: ce ai vrea să știe despre tine cei care nu te cunosc încă ?

Bună Andreea, îți mulțumesc pentru posibilitatea acestui interviu și pentru deschiderea Pov21 către spațiul educației, unul atât de generos și de ofertant! Eu mă recunosc prin ceea ce fac, astfel că cei care nu mă cunosc ar putea imagina în mine o figură a unei pasiuni pentru știința atât de robustă și de maleabilă a poziționării sănătoase în raport cu propriul sine și cu cei care animă lumea din jurul meu.

Pe principiile grijii față de sine, cu o viziune senină și optimistă asupra destinului firii umane și cu gândul de a fi un element de armonie și stabilitate într-o lume în care rigiditatea, resentimentul și cinismul par a da notă dizarmonică întregului, eu fac ceea ce simt și particip, cu toată inima, la procesul fantastic al valorificării potențialului uman. Sunt educator în Green School Romania și asistent universitar asociat al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, acolo unde predau etică aplicată în psihologie și etică în managementul instituțiilor.

În lumea preocupărilor curente și a agitației cotidiene, încerc să descopăr, pe cât mi-e cu putință, culoare, intensitate și semnificație în interacțiunile pe care le am și pe care construiesc, fie între copii și mediul natural, fie între studenți și sistemele lor de valori, afectele lor, nerealizările și nevoile acestora.

-Care sunt pasiunile tale?

Iubesc organicul, viul, viața. Mă interesează să înțeleg cum funcționează relațiile dintre elementele vii care compun comunitatea biotică și mai mult, să pot să simt și să iau contact direct cu vitalitatea aceasta efervescentă a interacțiunilor. Asta mă duce de cele mai multe ori în pădure ori acolo unde îmi pot găsi tihna de a observa și de a permite miracolului participării să apară.

Îmi iau rucsacul în spate, mă iau pe mine cu toată nerăbdarea și curiozitatea și mă plimb hai-hui, descopăr locuri, gusturi, nuanțe, stări. Cumva, încerc să stau cât mai departe de oameni toxici, de ranchiună, de ipocrizie și de fals, de flecăreală și de irosire. Așa că fie mă plimb, fie caut compania gândurilor bune și a oamenilor care mă securizează, fie alerg, ori plantez flori, cresc ele, cresc și eu…

Bineînțeles, iubesc viața de oraș, am crescut la oraș și de la 18 ani m-am plimbat între București și Cluj. Merg la petreceri, îmi place muzica electronică, ies cu placa de skateboard pe malul Someșului, ascult muzică la pickupul meu magic de acasă, călătoresc cu proiecte Erasmus+ prin Europa. Sunt mereu în mișcare, nu cunosc ce e aceea plictiseală, cred că o existență statică, inertă, e ceva cu adevărat înspăimântător și de evitat.

-Ce visai în copilărie să devii când o să fii mare?

Prezentator TV sau în orice caz, un job la care să fiu lăsat să vorbesc și să am încrederea că sunt ascultat. Împreună cu verișoara mea scriam scenarii, știri, reportaje, imaginam camere în fața noastră și deveneam actorii propriei noastre regii. Încercam să fim cât se poate de serioși, ne asumam un angajament față de un public care era deseori vreo pisică în trecere prin curte ori bunica, ce se uita cu dragoste și era amuzată, evident, de joaca noastră.

Apoi, am crescut pe o stradă unde eram singurul băiat între multe fete, cred că erau pe puțin 15, așa că jocurile copilăriei mele aveau loc afară, eram mai tot timpul fie în pădure, fie undeva prin iarbă ori pe stradă. Am fost un norocos așa că visam să devin iubit de oameni și înconjurat de energia lor, așa cum am crescut și eu alături de părinții mei minunați și de vecinele mele simpatice și gălăgioase.

– Te tot aud vorbind despre cât de mult iubești ceea ce faci și despre cum efectiv te joci la locul de muncă. Cum ți-ai găsit propriul drum? 

Am fost determinat să lucrez în educație de faptul că am devenit, treptat, conștient de nevoia de a combate un model de educație în care studentul e mai mult spectator decât participant direct la ceea ce învață, încercând totodată să îmi construiesc o atitudine deschisă, cu o bunăvoință călduroasă, care să combată nepăsarea, ipocrizia, letargia, înstrăinarea de natură și de propria nostră natură, comunicarea deficitară cu noi înșine, defensivitatea și sedentarismul social, chiar și moral. Am înțeles, pe măsură ce am parcurs perioada studiilor de licență la Facultatea de Filosofie a Universității din București, că este vitală investiția emoțională și imersarea în ceea ce fac și că ar trebui să mă pun în contexte și ipostaze în care trebuie să mă cunosc și să îmi disloc toate resursele interioare pentru a merge mai departe.

Speriat fiind de fixism și de posibilitatea unei cariere incongruente cu ceea ce sunt, mi-am făcut curaj și am explorat zone încă neparcurse în sfera intereselor academice: etica geoingineriei, apoi etica mediului, comunicare nonviolentă, educația democratică outdoor, zona aceasta minunată a educației în pădure, modele non-directive de predare, învățare agilă.

Mi-am găsit propriul drum ascultându-mă onest, căutând oameni care și-au asumat un destin frumos, citind, participând în Italia, Serbia, Polonia ori Ungaria în proiecte educaționale, propunând vieții mele lucruri cu rost, dezvoltând o relație din ce în ce mai blândă cu firea mea. Ia timp și e firesc să fie așa. Animat fiind de afecte pozitive, am încredere că fiecare om poate face un pas în plus față de ziua precedentă și că se poate iubi, că se poate ierta și că poate deveni- fără grabă ori pași făcuți pe jumătate- un factor de echilibru și de firesc.

 

-Ești un om care prin tot ce spune și face, inspiră alți oameni. De unde dragostea asta vizibilă pentru viață?

Hahahaha! Ea nu vine de niciunde, dacă eu nu o caut. Caut activități, contacte și relații bune cu ceea ce mă face să îmi doresc să rămân aici, în ciuda zilelor nefaste ori a neprevăzutului care surprinde. Cred că o organizare fluidă a sinelui, cu o adaptabilitate mai mare și cu o relație prietenoasă cu propria existent aduc fericire, stare de bine, confort, mulțumire.

Eu mă implic cu tot sufletul în ceea ce fac ori nu fac deloc! Nu îmi irosesc timpul cu jumătăți de măsură, cu zgomot, cu locuri sufletești unde nu găsesc lumină. Savoarea vieții vine din acordarea firii mele sensibile la acordurile sensibile ale lucrurilor care dau și întrețin viața: educația, respectul pentru oameni și natură, momentele de răgaz în care îmi permit să ascult, activități de voluntariat pentru împădurit. Când toată lumea vrea high-tech, eu merg spre lucrurile simple. Întotdeauna, combat tendința de a sta, mă ascult și mă duc acolo unde inimii mele îi drag să se așeze.

-Studenții se înghesuie în amfiteatru la cursurile tale. Cum rezonezi cu ei și ce le spui atât de mișto?:)

Studenții merită ascultați, sunt demni de încredere și capabili de sensibilitate, sunt atenți, alerți, sensibili, inteligenți. În fața acestei bucurii, eu mă înclin și fac ca amfiteatrul să fie un spațiu de siguranță emoțională, de încredere și de curaj în a afirma, cu vocea puternică, ceea ce simți fără teama de a fi judecat ori respins.

Studenții se pot așeza și pe scaunele de la catedră, sunt încurajați să vorbească, încerc să îi ascult empatic pe fiecare în parte și să îi provoc să facă să tacă acea voce din interiorul multora care le vinde iluzia că ei nu sunt demni de a fi ascultați, ori iubiți, ori înțeleși.

Facultatea este a studenților, nu a profesorilor. Ca mentor, eu vin să mijlocesc -cu disponibilitate afectivă, compasiune și sinceritate, o relație profundă între student și propriul sine, psihicul său, afectele sale, istoricul său social și cultural. Comunicăm deschis, degajat, cu respect pentru opiniile celuilalt, provocăm spre dialog subiecte provocatoare cum sunt etica și pornografia, ori etica consumului de carne, ori etică și dragoste, atașamentul și morala relațiilor personale. Ce rezultă din acest model de comunicare care are la bază interacțiuni hrănitoare, robuste, este că încet-încet, eu și studenții devenim parte ale aceleiași orizontale a dialogului, formând și reformând, în timpul seminarului, discursul, argumentele, stările.

La seminar se râde, se plânge, ne îmbrățișăm la final, ne destăinuim. Încerc să construiesc o filosofie a libertății asumate, a iubirii, a sensibilității, parcurgând cu studenții zone largi din psihologie, cultură pop și filosofie și punându-le împreună, armonizându-le. Trăim în acest fel bogăția legăturii cu celălalt, intelectual și afectiv.

-Ce poți să ne spui despre GreenSchool? Ce are diferit față de alte școli din țară?

Green School este un complex educațional apărut din pasiune și dragoste pentru educație, un spațiu amplasat geografic pe o coamă a pădurii Hoia și, dacă îmi permiți metafora, cu o geografie interioară dinamică, plină de entuziasm, curaj și consistență în emoții și acțiuni. În Green copiii învață de la natură, de la ceilalți și sunt încurajați și sprijiniți să descopere și să testeze sala de clasă cea mai cuprinzătoare cu putință: lumea vie și elementele care o compun.

Nu ar fi existat Green dacă două persoane cu multă determinare și tărie de caracter, Nadia Al-Sagban și Sonia Donca-Bercuci nu s-ar fi hotărât să construiască de la zero o școală bazată pe cercetare, cu educatori care valorizează și valorifică potențialul și interesele copiilor, o școală a deschiderii sensibile către natură, afirmând principiile responsabilității, grijii și respectului față de resursele de care, ca societate, ne bucurăm și pe care le luăm de-a gata, ca și cum totul ni s-ar cuveni fără vreo răspundere de a pune ceva în loc.

Angajându-ne ferm în a combate o filosofie a controlului dezangajat și a dominării naturii de către factorul antropic, Green School este înainte de toate un spațiu educațional al asumării responsabile a rolului nostru în relație cu societatea umană și cu cea naturală.

În Green School petrecem mare parte a timpului destinat procesului educațional în natură, luând contact direct cu elementele acesteia, descoperind dansurile și ciclurile biosferei dincolo de ecranul tabletei, construind relații de încredere prin modele de comunicare nonviolentă și empatică, învățând să cultivăm deopotrivă castraveți și răspunsuri emoționale pozitive.

În Green valorizăm drepturile omului, singularitatea și unicitatea fiecăruia, fiind cu toții angajați într-o armonie relațională capabilă să alimenteze sănătos stima de sine și apropierea sensibilă de ceilalți. Mai pe scurt, fiecare copilaș și educator din Green se învață și se educă prin joacă în a dezvolta un elan spontan de a iniția dialoguri sincere și asumate, cu convingerea că celălalt este o sursă sigură de la care este bine să te alimentezi pentru a (te) descoperi și a evolua.

-Cum îți încarci bateriile pentru a fi mereu prezent cu copiii?

Mă încarcă deseori simplul gând că asta e ceea ce știu și ce iubesc să fac, astfel că toată energia de care dispun se canalizează înspre a fi lângă ei în modul cel mai prezent cu putință, sprijinindu-i și exprimându-mi încrederea în capacitățile lor de a găsi soluții care li se potrivesc pentru activitățile sau întrebările pe care le au. Investiția emoțională e mare, evident, dar natura și momentele de solitudine ori prezența persoanelor dragi inimii mele reumplu butelcuța cu energie.

-Cum te-a modelat ca persoană faptul că lucrezi cu oamenii în aceste două contexte destul de diferite?

Copilașii de la Green mă învață să redescopăr în mine acea stare de curiozitate și uimire nedisimulată, o zonă a entuziasmului și efervescenței. În acest fel, învăț o lecție fundamentală, aceea că noi comunicăm prin simplul fapt că suntem și că miza vieții mele este sa fiu mai bogat în a trăi uimitorul și profundul și nu de a mă valida prin intermediul unor concept ori teorii.

Miracolul acesta al creșterii rezonează în mine ca o strategie de a mă iubi și accepta, indiferent de cât de înnorată ori senină îmi e ziua. Sunt valoros prin simplul fapt că sunt și am datoria de a mă lăsa iubit și uimit De la studenți învăț că este important să nu mă mint și să nu mă joc cu darurile mele interioare; mai mult, că generația tânără este o resursă a prezentului și viitorului de care toți ar trebui să avem grijă și pe care am face bine dacă am încuraja-o să se exprime.

-Ce mesaj ai pentru cititorii revistei POV21?

I-aș sugera fiecărui cititor să descopere și să împărtășească cu bucurie momentele prețioase ale simplității vieții de zi cu zi, alimentând prezentul cu oameni și gânduri pline de viață și de limpezime. Rămâneți fermi în dorința voastră de a evolua, vorbiți cu voi înșivă cu compasiune și recunoștință și încurajați-vă în a face acel bine care construiește o lume frumoasă înăuntrul și în afara voastră.

Studentă în anul I la Publicitate, în cadrul „FSPAC” - Universitatea „Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca (UBB) - A fost elevă la „Colegiul Național Liviu Rebreanu”, Bistrița - Scrie de când se știe - Preocupată de relațiile interumane, psihologie, comunicare - Este membru activ al echipei POV21 din decembrie 2017 și își dorește să-și dezvolte spiritul de echipă și să contribuie la evoluția comunității din care face parte.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi