Află și tu cine este tânărul debater român care a impresionat America

"în Texte" by

George Lăpădat este un tânăr ambiţios, pasionat de micro-schimbări care duc la macro-schimbări şi foarte, foarte vorbăreţ – după cum îl recomandă şi locul trei pe ţară ca speaker. Povestea lui este una demnă de un TEDtalk bun, născut „la ţară” a ţinut să combată stereotipurile tinerilor din mediul rural, iar eu spun că i-a şi reuşit.

A petrecut un an în SUA prin bursa Flex, a fost preşedintele Consiliului Elevilor, se implică în orice activitate sau proces de învăţare nonformală, mai ales dacă rezonează cu el. Studiază la Relaţii Internaţionale şi Studii Europene, la Universitatea Bucureşti (lucru care, sunt sigură, este doar începutul unei cariere incredibile şi plină de diversitate).

Crede în vise, „Este esenţial să visezi” – spunea el după ce am coborât din tren, ţinându-şi geamantanele şi cu ochii sclipindu-i a speranţă. Încă de la primul contact cu el, anima atmosfera şi iniţia dezbateri care să mişte oamenii – iar, aflându-i povestea (de fapt, pot spune că e doar prima parte dintr-o poveste de succes), am considerat că este o nedreptate să nu o dau mai departe.

Î: Bună! Care este povestea ta? Ce te-a motivat să ajungi la un liceu „din oraş”?

R: Ei bine, m-am născut în Oraviţa, Caraş-Severin, dar pentru primii 14 ani din viaţa mea am locuit in Milcoveni, un sătuc de vreo 200 de persoane de lângă graniţa cu Serbia. Am făcut clasele I-IV la micuţa şcoală din sat, iar apoi am mers la şcoală în Berlişte, un sătuc de lângă Milcoveni. În clasele V-VIII, am început să mă implic în activități extra-școlare – organizam piese de teatru, activităţi la şcoală, activităţi de întreţinere a mediului înconjurător şi aşa mai departe.

Aşa cred că am început eu să prind gustul unei implicări active. În clasa a VIII-a, am început să mă gândesc mai serios la liceu – puteam alege să stau acasă şi să merg la singurul liceu teoretic din Oraviţa, sau puteam opta pentru Reşiţa. Luând în considerare toate avantajele şi dezavantajele, am decis că pentru a putea deveni şi mai implicat şi pentru a putea face mai multe chestii interesante, cel mai bine ar fi să merg la liceu la Reşiţa. Aşadar, când aveam 14 ani, m-am mutat în gazdă în Reşiţa.

Ajungând acolo, am început să mă interesez despre toate oportunităţile de implicare extraşcolară pe care le aveam. Am aflat, deci, despre clubul de dezbateri al şcolii şi despre consiliul elevilor. Fiind super interesat de partea cu dezbaterile, am decis că trebuie să intru în clubul respectiv cât de repede se poate. Eram foarte stângaci la început, în primul an clasându-mă pe locul 124 din 128 de speakeri la nivel naţional. Am progresat tot mai mult, îmi plăcea să mă cert cu cel din faţa mea. Îmi plăcea mereu să văd şi cealaltă parte a lucrurilor şi mereu eram orientat spre a vedea şi argumentele de pe partea opusă.

A cam început să îmi intre în sânge ideea asta de dezbatere, aşa că am continuat să fac asta. Am început să mă cotez pe locuri tot mai înalte, până când, în a 12-a, la olimpiada naţională de dezbateri, am ieşit pe al 3-lea loc ca vorbitor pe ţară. Crescusem de la 124 la 3, în doar 3 ani. Dezbaterile îmi păreau super şmechere şi întotdeauna aşteptam cu nerăbdare următoarea întâlnire a clubului. Cred că doar prin perseverenţă, muncă continuă, dedicare şi supravegherea doamnei Delia Sprînceană, coordonatoarea clubului nostru, am reuşit să progresez aşa repede.

Î: Care sunt stereotipurile copiiilor de la ţară?

R: Dacă eşti de la ţară eşti mai puţin pregătit. Ăsta ar fi primul dintre stereotipuri şi este, oarecum, adevărat. Oportunităţile şi veştile despre oportunităţi ajung mai greu la ţară. Tocmai de asta îmi propun să organizez acea tabără de youth empowerment pentru tineri provenind din mediul rural. Bineînţeles că aceste stereotipuri sunt false, eu şi ceilalţi tineri de la ţară care au reuşit să facă chestii super faine sunt contraexemplul perfect pentru aceste stereotipuri. Nu contează dacă ţi-ai petrecut copilăria printre pomii şi animalele de la sat sau printre blocurile socialiste de la oraş.

Dacă eşti dedicat şi lucrezi îndeajuns de mult, poţi atinge ceea ce vrei.

Nu contează locul naşterii – contează caracterul şi dedicarea pe care tu singur ţi le modelezi.

Î: Cum ai aflat de bursa Flex şi ce te-a motivat să aplici?

R: În clasa a X-a, cea mai faină profă de fizică, Adina Oţa, postase pe grupul clasei un articol online despre acest program de burse. Eu şi încă doi prieteni am aplicat la plesneală. Voiam să plecăm în America. Ei bine… nu a trecut niciunul dintre noi de prima fază de selecţie.

Bineînteles că acest lucru m-a demoralizat, dar mi-am regăsit singur forţele şi dorinţa de a aplica din nou şi am aplicat şi în clasa a XI-a. Înţelesesem deja că Flex nu era doar despre a pleca în America. Flex era despre a deveni un lider, despre a te schimba pe tine însuţi astfel încât să îi poţi schimba şi pe ceilalţi şi chiar şi comunitatea în care trăieşti. Cu astea în minte, am aplicat iar. Am trecut de prima fază de selecţie, a urmat interviul şi aplicaţia complexă de completat, dar după ce am ieşit de la interviu, pe 9 decembrie 2016, ştiam că în august anul viitor eu voi pleca în SUA. Simţeam asta cumva. Iar asta mi s-a adeverit. Toată munca pe care am depus-o în ATOR Banatul de Munte şi Consiliul Elevilor nu a fost deloc în zadar. Începea să fie valorificată şi asta mă bucura la maxim!

Î: Povesteşte-mi despre experienţa ta la şcoală în America.

R: Şcoala în America a fost cu siguranţă o experienţă educaţională şi o experienţă de viaţă pe care nu o voi uita niciodată. După 11 ani petrecuţi în sistemul nostru educaţional super îmbătrânit, centrat pe nişte legi care nu au aproape niciun sens şi nicio noimă, să ajung să studiez într-un sistem unde proful nu venea la oră ca să îşi ia doar banii, ci venea ca să te înveţe ceva, şocul a fost groaznic de mare.

M-am acomodat cu ideea de a schimba clasele la fiecare materie, de a avea colegi diferiţi și grupuri diferite de prieteni în fiecare clasă. Mi se părea super interesant şi faptul că acolo tot ceea ce ţi se predă, se predă prin metode non-formale şi non-convenţionale, totul era practic. Dacă la fizică făceam o lecţie (de exemplu despre forţa de frecare), dar nu făceam şi un laborator practic despre asta, puteam alege să nu dau testul la lecţia respectivă.

Totul era centrat pe elev şi oportunităţi de implicare extraşcolară în activităţi groaznic de diverse. Eu am făcut cor, faith club, mock trial (un club în care imităm procese penale), key club, volunteering club, diversity club şi teatru. Erau şi o groază de sporturi disponibile de la frisbee până la înot şi de la baseball până la fotbal şi fotbal american. Totul era dedicat ţie, elevului, ca tu să ai o experienţă liceală cât mai frumoasă şi fructuoasă.

Î: Povestește-mi despre activitatea şi proiectele tale viitoare. Ce îţi propui? De ce?

R: În continuare, îmi propun să activez cât mai mult în zona de voluntariat, educaţie non-formală, lucru cu tineretul şi formare pentru tineri. Sunt implicat în ATOR Banatul de Munte, American Councils for International Education, îmi propun să mă implic şi în mişcarea de reprezentare a studenţilor de la Universitatea din București, dar şi să intru în noi organizaţii şi cluburi care rezonează cu mine, ca să le aduc un aport în misiunea şi lucrările pe care ei le fac.

Îmi propun să devin FLEX City Representative pentru Bucureşti, şi să lucrez împreună cu Ambasada SUA şi American Councils România pe proiecte care să targeteze nevoi tranşante ale comunităţilor în care trăiesc sau în care mă deplasez.

Un exemplu ar fi noua tabără la care lucrez, tabăra de youth empowerment pentru tineri din mediul rural. Am foarte multe idei şi foarte multă motivaţie pentru a le pune în practică, pentru că ştiu că mulţi tineri vor putea culege roade de pe urma lor. Vreau să continui cu debate-ul şi în facultate, pe cât de mult se poate, dar prioritatea mea rămâne educaţia non-formală cu şi pentru tineri.

Î: Ai simțit vreodată că vrei să renunţi? Că poate ar fi ok să te complaci şi să renunţi la „marile vise”?

R: Uneori simt nevoia să iau o pauză. Se acumulează oboseală şi stres, dar mereu îmi amintesc că lucrurile pe care le fac sunt apreciate şi că multe persoane urmăresc cu interes activitatea mea.

Da, uneori mă gândesc să renunţ sau să o las mai moale, dar imediat îmi revin în fire şi îmi dau seama că trebuie să îmi duc la capăt misiunea – aceea de a ajuta tânăra generaţie din România, la fel cum eu am fost ajutat de alţii.

Î: Ce alte pasiuni mai ai?

R: Sunt o persoană muzicală, îmi place să cânt. Cânt de toate – de la muzică populară, până la muzică bizantină şi de la rock până la muzică uşoară. Pe lângă asta, sunt o persoană spirituală. Îmi place mereu să îmi provoc mintea când vine vorba de originile noastre ca şi fiinţe, îmi place să citesc filosofie şi să gândesc profund. Iar, uneori, când am timp, scriu. Ce îmi vine – poezie, eseu, proză.

Î: Cum e George „omul” faţă de George „debaterul”?

R: George omul se confuntă de multe ori cu George debaterul. Chiar şi în viaţa de zi cu zi încerc să îmi iau informaţia din surse diferite, îmi place mereu să fiu la curent cu ce se întâmplă în jurul meu, îmi place să fiu vocal şi să îmi susţin punctele de vedere ori de câte ori am ocazia.

Mereu sunt orientat să cunosc toate părţile unei discuţii sau ale unui conflict şi mereu caut să cunosc problema în integralitate, înainte să îmi dau cu părerea. Poate nu pare, dar sunt tânăr ortodox şi îmi place să mărturisesc asta despre mine, ori de câte ori am ocazia.

Mi se pare că prea de multe ori ideea de ortodox se confundă cu ideea de “narrow-minded person”, dar eu cred cu tărie că aceste două lucruri nu se au atât de mult mână în mână.

Î: Pe plan educaţional, ce îţi propui pe viitor?

R: Numai ce am intrat la Relaţii Internationale şi Studii Europene, la Universitatea din Bucureşti, deci clar îmi propun să finalizez ciclul de licenţă undeva în București. O să încerc să accesez alte burse şi programe de studiu în străinătate, pentru că mi se pare că aşa o să reuşesc să îmi piperez şi mai mult viaţa şi că o să pot creşte şi mai mult ca persoană. Caut şi locuri unde să pot face voluntariat / internshipuri pe perioada facultăţii, pentru că şi asta se leagă foarte mult de partea educaţională. Îmi place să cred ca învăţăm unii de la alţii, deci o să interacţionez cu oameni diverşi ori de câte ori voi avea ocazia.

După licenţă, o să vreau să fac un master tot în acest domeniu (încă nu am stabilit specializarea) şi o să vreau să lucrez în domeniul diplomatic (ambasador, consul, etc) sau într-un ONG cu a cărui misiune şi valori rezonez.

Î: Ai câteva sfaturi pentru cei care vor să se apuce de debate? Dar de proiecte „nonformale”?

R: Cred că cel mai mare sfat pe care pot să îl dau e să îndrăznească să înceapă. De foarte multe ori, oamenii care vor să încerce ceva nou se tem de eşec, dar nu cred că e cazul. Nimeni nu se naşte învăţat, creştem învăţând şi învăţăm crescând. Debate-ul e o artă – ori îţi place, ori o urăşti – dar eu îndemn pe oricine este interesat să îi dea o şansă, că e prea fain ca să nu încerci.

Majoritatea skill-urilor de comunicare pe care le am în momentul de faţă se datorează debate-ului. Cât despre proiecte nonformale, apucaţi-vă, fraţilor, că avem nevoie de oameni în domeniu.

Ca şi comunitate, suntem încă mici, dar întotdeauna oamenii noi aduc un plus. Începeţi de undeva de jos, mergeţi la un ONG şi vedeţi cu ce se manancă treburile astea. Sunt sigur că o să vă placă! Şi, dacă vă place, welcome to the game! Noi mereu căutăm oameni noi care să se alăture nouă.

Î: Ce te nemulţumeşte sau consideri că ţi-a pus piedică în drumul tău?

R: Aş fi tentat să spun că oamenii care mă descurajau au fost o piedică, dar din contră, ei au fost un avânt pe care singur mi l-am luat. Aşa sunt eu, mai încăpăţânat! Cred că lucrul care m-a lovit cel mai tare până acum, totuşi, a fost nepotismul. Faptul că eu mereu am încercat să ajung undeva prin metode meritocratice, dar nu întotdeauna asta prima pentru cei care îmi ofereau oportunităţile.

A fost şi este greu să fiu parte a unui sistem defectuos şi nu, nu m-am obişnuit şi nici nu o să mă obişnuiesc vreodată cu ideea aceasta. Din contră, am învăţat că trebuie ca eu să iau atitudine ca să determin o schimbare în acest sens, so here I am! Fighting against a destructive system.

Î: Spune-mi câteva fun ”facts” despre tine.

R: În liceu eu eram mereu cel care făcea caterincă. Cred că asta m-a făcut să mă integrez şi mai repede. Şi asta m-a şi ajutat să îmi înving anumite temeri, frici, să trec peste anumite stereotipuri şi prejudecăți. Niciodată nu mi-a fost ruşine de backgroundul meu personal, deşi de multe ori am fost întâmpinat cu reacţii negative. Şi îmi plac mult câinii şi castorii.

Î: Ce mesaj doreşti să transmiţi tinerilor?

R: Că se poate. Nu lăsaţi pe nimeni să vă spună că sunteţi cetăţenii României de mâine, nu lăsaţi pe nimeni să vă dispreţuiască pentru că sunteţi tineri. Din contră, daţi-le peste nas, arătaţi-le că se poate. Fiţi înfigăreţi şi întotdeauna susţineţi-vă punctul de vedere cu argumente puternice. Nu vă lăsaţi influenţaţi şi fiţi voi ăia care fac o diferenţa în comunitatea voastră. Fiţi tupeişti, dar nu nesimţiţi. Şi, apropo de asta, vedeţi că linia e foarte fină aici.

Î: Te consideri un „model”? Dar tu, la rândul tău, ce modele ai? Ce te ghideaza în drumul tău?

R: Deşi multă lume îmi spune că sunt un model, nu cred că sunt un model. Cred, doar, că am lucrat doar puţin mai mult decât alţii din jurul meu, dar asta nu mă face cu nimic mai special. La fel ca toţi ceilalţi, şi eu am părţile mele negative. Iar când vine vorba de modele personale, nu cred că am avut un singur model. Cred că mereu m-am orientat după persoane de succes, le-am citit poveştile şi am cules câteva idei. Dar niciodată nu am urmat trup şi suflet unui model. Am fost un „oportunist” când a venit vorba de asta.

Î: Top 3 cărti pentru tine?

R: “How to make friends and influence people?” de Dale Carnegie. “The Hunger Games”. “Noul Testament”. Cred că toate 3 sunt manuale despre cum o persoană simplă poate deveni un lider, despre cum poate face o schimbare şi despre cum poate răsturna o situaţie aparent pierdută. Am ales aceste trei cărți pentru că ele au, ca şi trunchi, aceeaşi idee principală. Dar, prin nuanţele literare diferite, totodată ele arată că nu trebuie să te supui unui anumit tipar pentru a deveni o astfel de persoană. Prima este un manual propriu-zis de dezvoltare personală. A doua este ficţiune. A treia este spiritualitate. Toate 3, diferite în aparenţă, dau acelaşi impuls – fii tu ăla care schimba lumea celorlalţi.

Î: Este importantă o bună tehnică oratorică în viata de zi cu zi? De ce?

R: Bineînţeles. De la o negociere (pentru o chirie, de exemplu) până la un interviu de job şi de la legarea unei prietenii până la o situaţie mai formală de comunicare, cred cu tărie că oratoria rămâne principala armă care te poate face să fii diferit faţă de ceilalti care încearcă acelaşi lucru ca şi tine. De fapt este şi o chestie culturală – „vorbeşte bine” este una dintre cele mai importante caracteristici ale unei persoane.

Ambasador Junior al Parlamentului European şi Head-Organiser pentru Dragoş VodăMUN, când nu se plânge că nu are timp de nimic şi că e stresată se înscrie în alte proiecte. Existenţialistă, nu hedonistă (promite). Câteodată caută scuze în Kierkegaard. Crede cu tărie că oricât de mizerabil te-ai simţi, cineva, undeva, face attack speech pentru ECON. Şi că o viaţă trăită în eşec nu este un eşec.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*