Se inaugurează 134 de kilometri din traseul Via Transilvanica

0
34 views

Via Transilvanica este un proiect mare, curajos și frumos demarat de asociația Tășuleasa Social. Proiectul constă într-un traseu special amenajat pentru cei pasionați de călătorit; de la punctul de pe hartă prin care a intrat pentru prima dată în țară Regele Carol, Drobeta-Turnu Severin, până la locul de odihnă eternă al lui Ștefan cel Mare, Putna. Acest traseu de 950 de kilometri va permite străbaterea frumuseții și a bogățiilor culturale ale Transilvaniei, atât pe două roți, cât și la pas.

Tășuleasa Social, în câteva cuvinte, este o asociație doritoare de a schimba în bine realitatea. Cum? Prin proiecte frumoase și valorizând voluntariatul, cultura organizațională, respectul pentru natură, responsabilitatea, consimțământul tinerilor și implicarea acestora în problemele sociale și de mediu.

 

Dorind să se consolideze legătura dintre rădăcinile adânci ale istoriei noastre și viitorul acestei țări, pe care îl construim împreună, în proiectul Via Transilvanica, deși amenajarea va dura mult și nu va fi deloc ușoară, se vor furniza atât date despre cazare și masă pentru drumeții curajoși, cât și informații din istoria și cultura locală a zonelor geografice care vor fi străbătute de acest traseu.

 

În această sâmbătă, pe data de 29 septembrie 2018, începând cu ora 12, în campusul Tășuleasa Social din Piatra Fântânele, județul Bistrița-Năsăud, se va inaugura prima porțiune amenajată a traseului Via Transilvanica. Întinsă pe o distanță de 134 de kilometri pe teritoriul județului Bistrița-Năsăud, străbătând comunele Monor, Șieuț, Șieu, Mărișelu, Dumitrița, Cetate, Livezile, Bistrița-Bârgăului, Tiha Bârgăului și Lunca Ilvei. Alături de reprezentanții autorităților locale ale județelor participante, asociația Tășuleasa Social așteaptă cu brațele deschise pe toți cei care doresc să fie prezenți la parcurgerea primilor doi kilometri din traseu pentru a oficializa intrarea în funcțiune a acestuia și pentru a fi sărbătorit cum se cuvine acest moment istoric.

Articolul precedentCu și despre tineri
Articolul următor„Să sparg paharul și să zic…”
„Libera me de ignem fidem scriptum est enim in ortum tenebris...”✌?? Student U.B.B. ~ Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației. Bună! Pe lângă educație, mă pasionează arta, scrisul - arta cuvântului - în mod special. Ador filosofia, ficțiunea, paranormalul, groaza, misterul, drama și îmi place să scriu, atât în proză, cât și în versuri. Valorific, prin cât mai multe detalii și, preponderent, prin narațiune subiectivă: acțiunea, impactul, latura moralizatoare și varietatea interpretărilor oferite unui text. De asemenea, în poezie, cultiv simbolism, o estetică a urâtului patologic, tristețe, nostalgie și profunzimea emoției încifrate. Îmi doresc să plasez cititorul în centrul poveștii ori să îl pun pe gânduri; să ofer idei, momente, perspective, teme și motive de reflectare sau contemplare.