Ești elev? Vezi cum poți contribui cu o carte la înființarea bibliotecii școlare din Runcu Salvei!

Echipa POV21 lansează în această toamnă o altă inițiativă, cel puțin la fel de ambițioasă ca cele de până acum, la care te invităm să participi!

Pe scurt: ne propunem să amenajăm integral o bibliotecă cu mobilier și cărți pentru copiii de la Școala Generală “Ioan S. Pavelea” din Runcu Salvei ! De ce? Pentru că promovăm educația și vrem să oferim fiecărui copil șansa de a se bucura de lecturi care să îl dezvolte frumos și care să îi fie de ajutor pe parcursul anului școlar.

Cu ce poți să ne ajuți? Ei bine, săptămâna viitoare, de luni până miercuri (24, 25, 26 septembrie), vor fi amplasate în școlile din județ câteva cutii pentru colectarea cărților donate de voi! Așa că dacă ai culegeri școlare, lecturi de vacanță sau orice fel de cărți pentru copii de gimnaziu, te invităm să le aduci la școala ta, alăturându-te acestui proiect marca POV21!

La finalul celor trei zile de colectare vom publica numărul de cărți cu care a contribuit fiecare scoală, prin efortul comun si altruismul elevilor săi.

 

Cordoș Andreea
Cordoș Andreea
Studentă în anul I la Publicitate, în cadrul „FSPAC” - Universitatea „Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca (UBB) - A fost elevă la „Colegiul Național Liviu Rebreanu”, Bistrița - Scrie de când se știe - Preocupată de relațiile interumane, psihologie, comunicare - Este membru activ al echipei POV21 din decembrie 2017 și își dorește să-și dezvolte spiritul de echipă și să contribuie la evoluția comunității din care face parte.

Similar Articles

Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare