Din dragoste sau milă mă iei acum în brațe,
Când noaptea-mi sparge geamurile cu liniștea sa?
Blocată-s într-un loc unde se-aud numai bătăi
De-aripi de fluturi morți-Sunt sufletele noastre,
Într-un crescendo-alert și parcă fără nici un sens.
Îmi ponegrești lumina cu o îmbrățișare,
În care nu știu cât la sută ești prezent.
Și nu știu de când ne tot calculăm iubirea în procente,
Poate de când ai dat cu pumnii în universul meu de sticlă,
Făcându-l țăndări, precum o vază ce s-a spart într-o secundă.
Și te urăsc așa de mult că mă îmbrățișezi cu-atâta patimă,
Făcându-mă să mă îndrăgostesc iar și iar și iar,
De-o umbră ce îmi pare atât de caldă-adeseori,
Însă care atunci când mă privește mă îngheață.