Maria Matean este o tânără bistrițeancă ce studiază la Colegiul Tehnic InfoEl. Are 16 ani și a debutat recent pe scenă „mare” la Bistrița Folk și la Colibița Folk Fest unde a obținut locul I. Se consideră o persoană ambițioasă și atinge orice își propune, indiferent de costuri.

Maria a acceptat să acorde un interviu pentru POV21.

Î: Cand ai început să cânți şi de unde vine pasiunea?

R: Am început să cânt la chitară acum șase ani, deși la prima vedere pare simplu, primul obstacol pe care îl are cineva când începe să cante la chitară este durerea provocată degetelor mâinii stângi, acest obstacol l-am avut și eu și eram gata să renunț, totuși am continuat, apoi cântatul la chitară a devenit o plăcere după care a devenit o mare dragoste, pentru mine nu există zi în care să nu iau chitara în mână.

Î: Este chitara un doctor al sufletelor?

R: Pentru mine este, întotdeauna mă descarc şi găsesc un refugiu în chitară.

Î: Ce alte pasiuni mai ai, pe lângă cântatul la chitară?

R: În general cântatul la chitară îmi ocupă cel mai mult timpul însă o altă pasiune a mea ar fi pictura.

Î: Doreşti să transformi hobby-ul acesta în job?

R: Nu, nu vreau să îmi schimb concepția cu privire la cântat, deoarece acesta este modul în care mă relaxez și nu vreau să schimb asta. Consider că este genul de hobby care nu trebuie transformat într-un job plătit, din moment ce e calea mea de liniște.

Î: Care este sau sunt realizările tale cele mai mari?

R: Am participat luând premiu special la Bistrița Folk și la Colibița Folk Fest luând premiul întâi. Atmosfera din ambele festivaluri a fost uimitoare, când eram mică mergeam cu părinții în fiecare an la festivaluri de muzică folk și mă uitam la soliști si imi doream sa devin ca si ei, acum ca, nu numai ca am vorbit cu multi dintre ei, dar am și participat la aceste festivale, pentru mine a fost o experiență minunată pe care aș repeta-o de cate ori aș putea.

Î: Care sunt următoarele tale planuri în materie de concursuri?

R: Vreau să particip la cât mai multe concursuri de muzică folk.

Î: Vrei să te încadrezi şi la alte genuri muzicale, pe viitor, sau doreşti să rămâi la folk?

R: Momentan vreau să mă axez pe folk. Nu mă atrage momentan altceva.

Î: Ce mesaj ai pentru oamenii care doresc să practice jocul chitării?

R: Dacă îți doresti un lucru cu adevărat vei reuși să treci peste orice obstacol ce îți iese în cale și vei excela în acel lucru.