Poveștile unui om obișnuit despre unul dintre cele mai sfinte locuri de pe Pământ

"în Texte" by

Încă din Grecia Antică, Muntele Athos era considerat un loc sacru, unde, deasupra norilor, zeii se adunau să discute. Tărâmul bărbaților creează și în ziua de azi controverse în rândul curioșilor, cu privire la interdicția sexului frumos în peninsulă sau la diferitele acuzații de homosexualitate care se consfruntă cu condiția celibatului, definitorie în viața monahală. Echipa noastră a avut ocazia să discute cu unul dintre muncitorii care au zidit chilii pe Muntele Sfânt. Iată ce spune A. N. despre „viața printre bărbile negre”!

Î: Povestește-ne prima ta experiență care te-a marcat de pe acest munte.

R: Mi-a rămas foarte bine întipărită în minte prima mea noapte pe Muntele Athos. La ora 10 noaptea, a apărut, în camera mea și a altor cinci colegi, un personaj mic de statură, transpirat și cu barbă lungă, care respira foarte greu și ne-a zis că nu poate dormi, că vin “ăștia” și îl vizitează, deși el încuie ușa. Inițial, am crezut că încearcă să mă sperie, având în vedere că era prima noapte pe care o petreceam acolo. După ce a plecat călugărul respectiv, cei din cameră m-au avertizat că ei sunt vizitați de niște spirite “cu grade foarte înalte”, deghizate în călugări și care-i împiedică să ajungă la Dumnezeu. În continuare, credeam că se face mișto de mine. Mai târziu, m-am pus la culcare, dar, ca în fiecare loc nou în care ajungi, durează puțin acomodarea, iar somnul întârzie. Pe la miezul nopții eram încă treaz și a început să răsune o muzică subită în cameră și jocul unor copite pe podelele de lemn. Am încercat să le ignor și în scurt timp au dispărut, după care am intrat într-un somn profund. La 3 dimineața, s-a deschis brusc ușa, s-a aprins becul și, un călugăr mic de statură, cu o barbă lungă-lungă, agita în mâini un cuțit mare de bucătărie și a început să ne zică: “veniți, cui nu-i e frică, se mișcă tufișurile, luați și o bâtă și urmați-mă!”. În următoarea clipă, ceilalți cinci colegi erau îmbrăcați și urmau monahul, iar eu pe ei. Am luat-o pe o cărare din pădure și, crezând că visez, m-am mușcat de un deget, dar nu m-am trezit înapoi în patul meu. Am ajuns, în cele din urmă, la chilia părintelui Vasarion (n.r. călugărul cu pricina, agitator de cuțite). Acesta era agricultor și avea straturi cu legume în jurul căsuței, iar noaptea veneau porcii mistreți și îi devastau producția. Toată agitația a pornit de la unul dintre mistreți, care s-ar fi prins într-o capcană pusă în tufișuri. Însă, până la sosirea noastră, animalul a evadat. Cam așa s-a desfășurat prima mea noapte pe Muntele Athos.

Î: Prin răspunul anterior, mi-ai schimbat închipuita părere despre calmul care zace în călugări. Cum sunt ei, de fapt?

R: Călugării au o lume a lor, dar și în acea lume dintre cer și mare există dualitate. Majoritatea călugărilor își câștigă existența din turism. Mai sunt foarte puțini monahi autentici, în jur de 20%. Aceștia se ascund de lume, sunt numiți vagabonzi și se furișează prin păduri spre peșterile săpate în stânci, în care locuiesc și la care pot ajunge doar prin anumite scărițe improvizate. Acești pustnici nu dau nicio plăcere trupului. Nu se spală, hainele lor sunt degradate, ajunde în stadiul de cârpe, nu se piaptănă, părul lor transformându-se în mod natural în dreaduri. Ei nu au voie să dețină oglinzi, în nicio mănăstire nu există, de altfel. Sihaștrii (n.r. călugării din peșteri) mănâncă doar o dată la câteva zile, dorm puțin, deoarece consideră somnul un răsfăț și se roagă mult, încontinuu, făcând niște mantre prin care se conectează cu Universul și cu natura și sunt considerați pilonii care apără omenirea de forțele întunericului.

Î: Singurii care dețin proprietăți sunt călugării?

R: Pe întreaga suprafață se află douăzeci de mănăstiri și fiecare își are un teritoriu bine delimitat, pe care sunt construite numeroase chilii. Odată ce primești rangul de călugăr la o mănăstire, deja învârți niște afaceri și poți să te susții financiar. Acolo fiecare călugăr are o ocupație, unii pictează icoane, alții sunt apicultori, alții grădinari. Se face comerț, neplătindu-se nicio taxă, cu tot ce se produce acolo, începând de la săpunuri, uleiuri, miere, șnururi împletite, icoane, până la vinuri. Pe Muntele Athos am văzut cea mai variată gamă de băuturi.

Î: Toate aceste acțiuni sunt finanțate de cineva?

R: Da, există sponsori, cum le zic eu sau ctitori, în rândul călugărilor. Ei investesc sume exorbitante de bani pentru noi construcții. O chestie interesantă pe care am observat-o acolo a fost că, pe munte ajung oameni cu bani, care fac afaceri ilegale și care cred că, dacă donează bani acolo, scapă de anumite probleme din țară. De exemplu, Becali a donat vreo 600.000 de euro pentru ridicare unui schit imens, cam cât o mănăstire, dar fondurile din parte românilor ajung acolo încă de pe vremea lui Ștefan cel Mare. Informația am preluat-o dintr-o carte pe care am citit-o acolo, scrisă de un călugăr. În aceeași carte am citit și despre donația lui Putin, donație în valoare de 2 milioane de euro, pentru a construi un hotel dedicat turismului.

Î: În bibliotecile de pe Muntele Athos există cărți care nu au fost date înspre comercializare publicului larg?

R: Cu siguranță, e un mic Vatican și în peninsulă. Fiecare mănăstire își are propria bibliotecă, iar cărțile diferă în funcție de preocupările pe care le au călugării. Acolo unde am stat eu, aceștia aveau înclinații artistice. Am citit inclusiv Biblia după Iuda, unde Iisus apare drept un personaj mai petrecăreț, chiar gagicar, iar protagonistul, Iuda, ar fi fost unul dintre cei mai importanți apostoli, deoarece s-a sacrificat pentru ca misiunea Mântuitorului să poată fi dusă la bun sfârșit. Bineînțeles că Biblia a fost interzisă publicului larg de către anumiți Papi.

Î: Călugării au un regim special, țin post?

R: Da, au foarte multe posturi. Nu mănâncă deloc carne. Manâncă doar ce crește în pământ și în mare. Iar când e post, nu mânâncă nimic prăjit în ulei, doar crudități, cum ar fi fasole, năut, linte. Stilul lor de viață le conferă o longevitate recunoscută peste tot în lume.

Î: Se organizează evenimente, prin care călugării să evadeze din rutina de zi cu zi?

R: La ei, așa-zisele petreceri se remarcă prin cântec vocal, nimic instrumental. Însă, cele mai fastuoase evenimente au loc când se sărbătorește Hramul sau Praznicul unei mănăstiri. Atunci se invită călugări din îmrejurimi și pelerini. Am participat și eu la această sarbătoare. La ora 9 seara s-a ținut un toast cu vin și prăjiturele, iar după toată lumea a început să se roage. Am făcut asta 12 ore, până la 9 dimineața. Am intrat într-un fel de transă, de la oboseala acumulată. Călugării cântau foarte frumos, pe două voci. Deși cântau în grecește și nu înțelegeam nimic, am intrat și eu în starea lor. La un moment dat, unul dintre părinți a luat în mâini un candelabru lung de vreo 10 metri, plin cu lumânări din ceară de albine și i-a dat elan, legănându-se dintr-un capt în altul al încăperii. Un alt călugăr a dat drumul unui al doilea candelabru, acoperit de simboluri religioase, acesta învârtindu-se în jurul propriei axe. Pe urmă, alți cinci călugări, care aveau pe mâini brățări de argint, în formă de pasăre, de care atârnau clopoței, înăuntrul cărora  se afla tămâie, au început să alerge prin mulțime și să împrăștie mirosul balsamic. S-a creat un haos ritualic în mănăstire: sute de lumânări aprinse, candelabre care îți treceau milimetric deasupra capului, sunetul de clopoței și mirosul de tămâie fumegndă, îmbinate cu oboseala și cântecele grecești alcătuiau o atmosferă surprinzătoare pentru mine, ce-i drept, dar cu iz sacru. Hramul a luat sfârșit la ora 9 dimineța, la fel cum a și început, printr-o gustare, dar de data asta s-au servit fructe de mare.

Î: Cum este tratat instinctul sexual într-un tărâm doar al bărbaților?

R: E interesant, pe de-o parte, să vezi numai bărbați, majoritatea bărboși și îmbrăcați în negru. Singurul simbol feminin pe care l-am văzut acolo a fost un grup de măicuțe… într-o carte. Dar, dacă ai tendințe homosexuale, pe Muntele Athos e raiul. Acolo ai chilia ta, unde poți să faci ce vrei sau să chemi pe cine vrei sau câți vrei înăuntru. Și nici nu ești acuzat. Ce se întâmplă pe Muntele Athos, rămâne pe Muntele Athos.

Î: Câți călugări sunt pe munte și ce pași trebuie să urmezi pentru a deveni unul de-al lor?

R: Sunt câteva mii de călugări, dar sunt trecuți în raportul de recensământ doar cei care au cetățenie greacă. Ca să devii călugăr pe Muntele Athos, nu-I destul să fi fost numit călugăr în țara de proveniență. Acolo trebuie să o iei de la 0. Treci prin anumite etape, fiind ucenicul unui monah și stai sub ascultarea lui. Pe parcurs, primești diferite “accesorii” din hainele părintești. La început un fes, pe urmă o vestă, mai târziu o reverendă. Mai apoi, călugărul care te-a luat sub aripa lui, trebuie să te propună altor călugări. Poți să stai și 20 de ani și să nu depășești rangul de frate, să rămâi în așa-zisele haine de civil.

După cele spuse mai sus, putem cu ușurință ajunge cu toții la concluzia trasă de Brâncuși: „De la Adam se crede că Dumnezeu e în Cer, omul pe Pământ și dracul dedesupt. Ce-ar fi dacă s-ar putea vedea că trăim cu toții împreună?”.

 

Lasă un răspuns