Însemnările unui artist [5/9]

"în Texte/Poezie și literatură" by

Scena care urmează simbolizează un episod de tranziție al Sophiei. În viziunea dramaturgică a lui Teodor Alin, fata directorului nu mai este pur și simplu doar „fata directorului”. Aceasta devine prototipul femeii care face alegeri, într-o căutare continuă de sine și de răgăsire a tatălui pierdut cu mult timp în urmă, în grădina copilăriei. Vrea să știe unde a plecat și de ce. Soarta nu iartă pe nimeni. Problemele directorului cu tatăl său se răsfrâng asupra propriei fiici. Aceste traume ale copilăriei pe care nu reușește să le depășească, se materializează într-un ciclu cât se poate de evident, iar regizorul pune în scenă acest lucru. Se hotărăște brusc că a sosit momentul să-și caute tatăl, pierdut deja de o veșnicie. O tânără, o domnișoară, o domniță, al cărui tată nu a fost prezent în modelarea acesteia ca femeie, dat fiind faptul că era prizonierul unei lumi a ideilor, va căuta întotdeauna latura paternă în ochii bărbaților. Așa că, Sophia și-a ascultat pentru prima dată chemarea, care venea din casa și din inima lui Aksenti Ivanovici. Ce ați citit până acum este un rezumat al monologului Alexandrei Ciurbea, un text de legătură care încălzește scena pentru intrarea Sophei. Pe parcursul lui, femeia, odată devenită conștientă, apare în odaia funcționarului, se așază în patul lui, gestul ei semnificând oferirea purității, o primă noapte de dragoste.Sophia simte răsuflarea bărbatului de lângă ea. La rândul său, el își mărturisește amorul pentru întâia oară – Dacă soarele, într-o dimineață, ar străluci pe-atât de tare pe cât strălucești tu în sufletul meu, nicicând pământul n-ar mai întâlni întunecimea nopții –, folosind ca termen de comparație însăși forța naturii creatoare. Momentele de seducție au fost construite cu ajutorul celorlalte personaje, care au interpretat într-o manieră emoționantă operaIde Mationka de domu, provenită din folclorul ceremonial ucrainean, reprezentând momentele sensibile de despărțire dintre mamă și fiică.

Dar, ce s-a întâmplat totuși cu logodna dintre ea și Teplov? Ei bine, Sophiei i-a ieșit în cale o scrisoare care îi aparținea generalului și care urma să ajungă la un anumit Piotr. Vor veni vremuri mai bune pentru noi, iubitule. Mă voi căsători cu Sophia […] Grăsuna aceea cu piele unsuroasă și ochi de văcuță nevinovată. După ce voi obține mâna fetei, voi pune mâna pe un cadou de peste 200.000 de ruble, Piotr, băiete – iată motivele pe care tânăra i la va prezenta și tatălui ei. Aici intervine însă monologul dedicat exclusiv Sophiei, monolog preluat din romanul lui Florin Piersic Jr, Porno Romantic, al cărui personaj, „întâmplător” purta același nume.Iată, așadar, iubite tată, de ce am făcut acest gest. De ce l-am făcut fericit tocmai pe acest funcționar și de ce voi fugi în lume. Fuga în necunoscut înseamnă renaștere și curajul de a îmbrăca haina sinelui, iar Sophia culminează metamorfozându-se într-o femeie reală. Ea se dezbracă de povara care i-a încleștat simțurile ani la rând și e sinceră, pentru prima dată, atât cu tatăl ei, cât și cu propria-i persoană: Ai fost fiecare bărbat din viața mea. Te-am regăsit în prima mea dragoste. Aia care a însemnat mai mult strângeri de mână și plimbări prin parc. Te-am căutat mereu, dar tu îl căutai mereu pe propriul tău tată, existența ta desfășurându-se în amintirile cu abuzurile lui. Acum o să te las în pace. Mi-ar fi plăcut să-i strângi mâna omului care-și dizolvă sângele în carnea mea. […]Acum voi trăi doar cu omul ăsta. Voi vopsi toate casele de pe plajele pământului dacă asta va fi nevoie să fac ca să am ce mânca. O să-mi las baltă toate cremele antirid și toate lacurile de unghii și toate șampoanele pentru păr ultrasensibil(replica a stârnit umorul publicului). O să fiu altfel. Mă voi transforma într-o femeie adevărată. O să merg lângă bărbatul meu la vânătoare și la pescuit. O să pășesc în urma bărbatului meu și în fața copilului nostru. Personajul interpretat de Antonia Doboacă a cerut sacrificii se sine pentru a ajunge pe culmele experiențelor vii, la fel cum i s-au cerut și actriței, pentru a ajunge la un nivel înalt de empatie. Pe tot parcursul monologului, Sophia le-a avut alături pe cele două cățelușe, prototipuri ale feminității, care au ajutat-o să treacă prin acele transformări fizice, care i-au întărit credibilitatea recitării. La început, ele au îmbrăcat-o într-o rochie albă, simbol al tinerei mirese, detaliind astfel renașterea ei și abandonarea tatălui. Când monologul sublinia dorința ei de a deveni o femeie reală, a fost îmbrăcată bărbătește, cu blugi, cămașă și cizme de cauciuc, fiind pregătită pentru aventura ce o aștepta. Ultimele replici au fost acompaniate de cor – format din restul actorilor, care între timp au coborât de pe scenă și s-au așezat în primul rând –, prin cântecul rusesc, de forță,Koni (Calul), pentru a genera o stare unitară de îmbărbătare. Voi fugi în Spania…deocamdată fără acest bărbat. El însă va simți…va ști unde sunt și va porni în căutarea mea, oriunde m-aș afla pe acest pământ – Sophia își ia în mâini geamantanul și iese din scenă, cu același ritm domol care clatină mâinile de rămas-bun ale celorlalte personaje.

[5/9]

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*