Însemnările unui artist [4/9]

"în Texte/Poezie și literatură" by

Astăzi parcă m-am luminat! – cuvintele ies din gura actorului central,sub lumina albă a reflectorului, într-o sincronizare perfectă. Aksenti își amintește de asul său din mânecă, scrisorile celor două cățelușe, din care voia să afle TOTUL. Așa că, pornește spre locuința lui Fidèle, pentru a o interoga. Nu pot suferi varza, al cărei miros răbufnește din toate dughenele – în decor, actrițele tăiau varză; fiecare amănunt a fost bine gândit. Cu mirare, am observat că acele scrisori erau mai reale decât nebunia protagonistului. Ivanovici se întoarce acasă cu o legătură de hârtiuțe, pe care vrea să le descifreze până la lăsarea întunericului. Moment în care, se dezlănțuiește haosul în apartament. Marva, servitoarea, a început să dea cu aspiratorul – efectele de sunet fiind reproduse de actori –. De ce este prezentă o astfel de tehnologie în anii 1830, m-am întrebat și eu. Răspunsul l-am găsit în tendința de actualitate pe care regizorul a vrut să ne-o insufle. Nu doar Marva a încercat, parcă dinadins, să comploteze împotriva dorinței de cunoaștere a funcționarului. Vecinii acestuia (personajele secundare, interpretate de Ion Slesari, Victoria Chicu, Eduard Ferenczi și Nicoleta Ganea) i-au bătut nestingherit la ușă, cerându-i foc sau castraveți. Momentele, comedie pură, nu au fost altceva decât ironizări la adresa societății de ieri și de azi. Pentru câteva minute, am crezut că sunt la un spectacol inspirat din dramaturgia lui Caragiale. Au fost puse în scenă moravuri, precum băutura (rol distribuit lui Eduard Ferenczi, atingândun nivel înalt de autenticitate) sau sexualitatea –Victoria Chicu și Nicoleta Ganea, în rolurile vecinelor, bat în ușa eroului, cântându-i: Am auzit că ai un fluier mititel. Dă-ni-l să suflăm și noi puțin în el, iar, ca reacție, Aksenti le răspunde Nu știu cine v-a mințit nițel, dar al meu nu-i deloc mititel și le întinde un stativ de partituri (dacă nu fluier, face măcar parte din câmpul lexical al muzicii). Scenele descrise adineauri nu se găsesc și în varianta originală a textului; hazul și culoarea survin din imaginația acestor tineri de doar 20 de ani.

În cele din urmă, personajul atinge liniștea mult dorită. Scrisorile nu au fost recitate de Ivanovici, ci de posesoarele lor. În scenă, prezența cățelușelor a fost invocată în mod real de gândurile cititorului. Gândiți-vă  că țineți în mână jurnalul lui Gogol. Ajungeți la data de 13 noiembrie. Vizualizați scrisorile. Nu ecoul vocii lui Aksenti Ivanovici vă răsună în minte, ci glasul celor două cățelușe. Meggy și Fidèle ocupau câte un loc la o așa-zisă masă de toaletă, improvizată dintr-un birou împânzit cu farduri, pensule, parfumuri și o oglindă, prin care se reflectau atât de omenește în realitatea noastră. Îmbrăcate în halate de mătase albă, cu părul înfășurat în prosoape și gâtul împodobit cu pietre prețioase, cele două personaje modelează arhetipul divei – Dragă Fidèle, tot nu mă pot obișnui cu numele tău de mahala. Chiar nu-ți puteau da unul mai frumos? Interpretarea a cuprins un meniu copios, cu mișcări elegante, voce dominată de sex appeal și o șezută femină. Pe alocuri, Aksenti, tolănit într-un colț de scenă, făcea mici comentarii: Scrisul este foarte corect. Semnele de punctuație sunt puse la locul lor. Mi-a rămas întiparită în minte una dintre replici: Sunt bune doar oasele de vânat și asta numai când încă nu a supt nimeni măduva din ele. Mimica celor două m-a dus cu gândul la sexul masculin, la „prospături”. Personajele au avut și momente de unison –Dacă nu mi s-ar da sos cu cărniță de ieruncă sau friptură din aripi de găină… nu știu ce s-ar întâmpla cu mine. Pe când morcovul, napul, anghinara nu pot fi niciodată gustoase…” –, pe care le-am tradus drept aspirații comune pentru un trai de clasă înaltă. După ce s-a enervat la culme că în scrisori regăsea doar fleacuri, Aksenti a sustras și o informație prețioasă: Sophia era curtată de generalul Teplov și, pe deasupra, era îndrăgostită de el, nunta fiind iminentă.Mi se pare că ceva nu-i în regulă. Nu se poate ca un general s-o fi fermecat într-un asemenea hal. De ce sunt consilier titular și cum adică sunt consilier titular? Parcă eu n-aș putea fi înaintat chiar acum la rangul de general-guvernator? Un personaj naiv, cu „teancuri de visuri în cap”, după cum l-a caracterizat mai-marele lui, șeful de secție. Funționarul a apărut, de asemenea, în scrisori. Stă în birou și ascute creioane. Părul de pe cap parcă ar fi o claie de fân, nu altceva. Sophie nu se poate stăpâni să nu râdă, când îl vede. Aksenti reacționează pe măsură și interacționează cu Meggy, smucind-o (Minți, cățelușă blestemată! Ce limbă afurisită!).

[4/9]

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*