Însemnările unui artist [1/9]

"în Poezie și literatură/Texte" by

„Astăzi e o zi de mare sărbătoare”, în Academia de Muzică Gheorghe Dima. Astăzi, nouă meșteri mari au coborât de pe portative și au îmbrăcat haina actoriei, cusută de-al zecelea, arhitectul acestui spectacol. Într-un câmp vast de margarete – operete –, Teodor Alin, student în anul întâi al Academiei, a aruncat cu grijă sămânța unui mac roșu și, astfel, s-a născut piesa de teatru Însemnările unui nebun, după Nikolai Vasilievici Gogol.

Nuvelă la origini, opera a fost pusă în scenă pe o axă spațială vastă și timpurie, în întreaga Europă. Astăzi am văzut o a treia dimensiune a dramei. Regizorul a desființat ideea de one-man show și a însuflețit spectacolul prin șase arhetipuri de gândiri, trăiri și portrete – dar și alte patru, episodice –, dând astfel fond formei seci și simpliste a marelui scriitor ucrainean. Însă, cum poți șlefui personajele abia schițate din jurnalul gogolian? În viziunea regizorului, asamblând monologurile unor minți iluminate:Franz Kafka, Philip Roth, F. M. Dostoievski, Florin Piersic Jr., Eugen Ionescuși Charlie Chaplin. În scenă s-a creat un mozaic de culori, umbre și personalități, trezite la viață de o briză a actualității.

Să revenim la cronica trăirilor – Cu puțin timp înainte de începerea spectacolului – În surdină, pianul freamătă. Lumina transparentă se izbește de valurile cortinei vișinii, în spatele căreia se ascund emoții. Oamenii ocupă aritmic scaunele, șușotind. În primul rând, doar dirijoarea (Clara Maria Bobiș). Da, spectacolul va fi întrepătruns de lucrări muzicale, din repertoriul Marianei Sadovska, Chris Lawry, P. I. Ceaikovski, Ola Gjeilo, Ljube, Ada Milea și PhilipGlass. Revenind la tânăra care îmblânzește notele muzicale – nu-i pot citi emoția în gesturi sau pe chip, ea își ocupă boem locul din centrul coloanei vertebrale a sălii de spectacol. În spatele cortinei, pașii actorilor se întețesc, dându-ne de înțeles că spectacolul va începe încet, dar sigur.

De după cortina ce învăluie încă decorul, actorii își croiesc drum în fața scenei. Unul câte unul, formează un lanț uman la picioarele publicului – mereu la dispoziția noastră. Menirea artei este aceea de a transforma continuu ceea ce ni se întâmplă, de a preschimba toate lucrurile în simboluri, în muzică; au fost cuvintele de debut, interpretate de unul dintre prototipii artistului. Un prototip în rochie lungă, albă, cu părul negru, despletit și cu picioarele desculțe, de parcă ar fi venit tocmai din hora ielelor, pentru a fura luciditatea publicului. De altfel, toate cele cinci personaje feminine și-au făcut apariția desculțe, simbolizând însăși simțirea ce i-a fost dăruită femeii de către Divinitate, intuiția alimentată de Zeița Gaia. Piesa a început original, printr-o uvertură scrisă de Jorges Luis Borges, Despre menirea artei, tematica de căpătâi a acestui spectacol. Actorii au avut momente de interpretare la unison, precum sfârșitul uverturii: Iar aceasta este o răsplată imensă! – să descoperi că te afli într-un cerc vast de prieteni invizibili pe care nu îi vei cunoaște niciodată, dar care te iubesc. Momentele de unison au reprezentat sincretismul, unitatea și forța acestei lumi paralele, dar totodată suprapuse peste lumea obiectivității, lumea artei. Alegerea regizorală de a interpreta acest text în fața scenei, la același nivel cu publicul, reflectă începutul de drum al oricărui artist, care, pentru a ajunge pe scenă, în lumina reflectoarelor, trebuie să învețe să urce treptele reușitei.

[1/9]

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*