Ce ai învățat de când trăiești?

"în Păreri și opinii/Texte" by

Ce mă face pe mine fericită și cu-adevărat mulțumită? Când privesc în retrospectivă și realizez că da, chiar am învățat ceva de când trăiesc. 

Am învățat să respect și să mă respect. Și că raportul ambiție-inteligență nu e atât de important, cât este însăși ambiția – numai ea te poate purta pe culmi, în timp ce inteligența te ghidează. În contextul acesta, ambiția devine elementul activ, iar inteligența cel pasiv.

Am învățat că suferința nu e total inutilă, dar nici benefică. Am învățat că zona de confort ascunde pericole imprevizibile, iar ca să ieși din ea trebuie să spargi, uneori,  ziduri. Autodistrugerea nu e răspunsul niciodată. Am învățat să visez. Am învățat că independența este o stare emoțională și/sau mentală, mai mult decât un statut primit odată cu vârsta. Acum știu că totul este trecător, că după un bine  încheiat urmează altul încă și mai mare, cu toate că suntem, în mod subconștient, setați și fermi pe ideea  că nu se va întâmpla asta.

Am învățat că singurătatea nu e așa de  înfricoșătoare, ci e mai degrabă iluzorie. Ești singur cu adevărat când îți pierzi sinele, simțul asupra propriei personalități și stima de sine.  Ești solitar fiindcă vrei să fii; poți să ieși din această stare reflectând mult asupra ta, când începi să te cunoști. Întreabă-te: ce mă face fericit? Dacă nu ai răspunsul înaintea ochilor tăi, caută-l. E de datoria ta și numai a ta.

Am învățat să nu aștept iubirea. Cu cât o pândești mai mult, cu atât ea devine mai intimidată și nesigură, preferând să se îndepărteze de tine. În schimb, fii tu iubirea. Am realizat că este periculos să îți alimentezi speranțele gândind că fericirea vine din partea altcuiva. Dacă persoana respectivă alege să plece, tu  rămâi cu senzația că nu vei mai fi fericit niciodată, căci Fericirea te-a părăsit definitiv.  Nu,  ba din contră, ea izvorăște din lăuntrul ființei tale și se reflectă în exterior, nu viceversa. Cultivă-ți, stropește-ți, îngrijește-ți  fericirea în fiecare zi și cu timpul aceasta va înflori. Fericirea poate fi asemuită cu o plantă perenă: ea înflorește de fiecare dată când (re)descoperi ceea ce ești. Inevitabil se mai și ofilește, urmând ca după un timp, să se ridice din sufletul tău mult mai puternică și hotărâtă decât înainte.

Am învățat să îmi pun în valoare creativitatea. Și arta. Am descoperit că schimbarea este un concept real, că ea poate fi înfăptuită, iar ingredientul principal este curajul, indiferent de gramajul  dozei de la început. Esențialul este să-l exploatezi.

Într-un final, am învățat să mă bucur de misterul fiecărei zile. Dimineața mă întreb: dar oare ce se va mai întâmpla astăzi? iar seara, recapitulez și-mi zic: nu îmi vine să cred câte s-au mai putut petrece! (indiferent dacă repercusiunile sunt pozitive sau negative).

Dar tu, tu ce ai învățat de când trăiești?

 

Foto: Bel Nistor.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*