Fără inimă – ca la carte, om dur

"în Păreri și opinii/Texte" by

Dacă tu, după ce ai terminat de citit acest articol, mă vei caracteriza ca fiind o victimă, este doar părerea pe care tu însuţi ţi-ai făcut-o. Toţi oamenii au păreri. Şi aparenţe. Acum aş spune că „aparenţele înşală” , dar e mult prea clişeic, şi pentru mine, şi pentru tine.

Încep prin a spune din nou un clişeu. „Viaţa e dură”. Da, în unele cazuri, viaţa consideră că eşti prea pretenţios, iar ea îţi întoarce spatele. Preponderent, vorba asta iese pe gura oricărui pesimist, iar lumea e plină de astfel de specimene ce pun întotdeauna răul în faţa binelui. Acum, „tot răul spre bine”. NU, niciodată după rău nu va ieşi binele. Niciodată. Şi asta o spun din experienţă fiindcă nu de puţine ori mi s-a întâmplat.

Consider că nu sunt un om bun, sufletist şi milos. Dar nici reîncarnarea lui Hitler nu sunt. Sunt o combinaţie între amândouă, deşi nu prea l-ai vedea pe Hitler dând sfaturi de viaţă. Multă lume îmi spune că am o părere proastă despre mine, iar eu chiar am. Iar de aici reiese victimizarea. Deşi eu consider că sunt doar un om cu un ocean de defecte, fizice şi morale, care pot fi corectate.

Aici apare voinţa. Balanţa dintre a fi un om bun sau a fi un om rău. Poate că vreau să fiu un om rău fiindcă, în trecut, am dat de nişte oameni lipsiţi de orice înseamnă încredere, maturizare, respect, bun simţ. „Rău poate face oricine. Bine nu.” Şi pot spune că da, e adevărat. Lumea este un loc lipsit de orice înseamnă bine. Şi ar mai încăpea ceva rău. Dar să nu uităm că „orice rău are şi un bine”. Şi da, lumea are şi oameni buni. Şi, spre norocul meu, am găsit oameni buni. Pentru mentalitatea asta, trebuie să fii un norocos. Iar norocul, aici, nu ţi-l faci cu mâna ta. Eşti pur şi simplu norocos. Norocos că nu ai avut experienţe cu oameni cu „2 feţe”, de oameni ce nu aveau acel strop de încredere, de oameni ce credeau că „jignirile” aduse asupra unui om te fac să te simţi Stăpânul Inelelor. Da, poate doar pentru moment simţi că ai acea senzaţie de „eu sunt şmecherul şmecherilor”, dar nu va dura mult. Poate până la următoarea victimă.

Acum, să trecem la partea cea mai dureroasă în a fi un om bun. Cu toţii ştim că sintagma „când eşti bun, eşti luat de prost” e adevărată. Iar în cele mai nefericite cazuri, oamenii buni sunt extremele sensibilităţii. La un moment dat, te saturi. Te saturi să mai fii aşa bun, crezând că eşti un bleg bun doar pentru că eşti victima unui şmecheraş care ştie să te lovească direct în punctual sensibil. Te saturi de lume crezând că fiecare om pe care îl cunoşti are ceva cu tine. Te saturi de toate obiceiurile crezând ca sunt în zadar. Iar toate astea se transformă în depresie, soldată cu nervi. Iar acei nervi se transformă în lacrimi.

A fi un om depresiv înseamnă a fi un ciudat în ochii lumi. Spun asta fiindcă şi eu sunt o ciudată care se satură la un moment dat de tot, o ciudată care vrea doar să plângă. Şi da, plânsul e benefic, dar în puţine cazuri. Dar măcar te descarci şi te simţi cât de cât mai bine după o sesiune de lacrimi. „Cât de cât” în sensul că poţi schimba două vorbe cu vecina, întrebându-te de sănătate iar ţie să nu îţi curgă din nou şiroaie de lacrimi.

Problemele acestea le regăsesc destul de des în tot ceea ce însemn eu. Iar acum nu o să mă bag în astrologie, spunând că sunt Vărsător şi că aşa sunt eu pentru că aşa sunt majoritatea Vărsătorilor. NU. Sunt aşa fiindcă cineva sau ceva îmi induce acea stare. Credeam că totul se face fără inimă, ca la carte, fiind un om destul de dur. Oamenii sunt schimbările în lume. Oamenii sunt schimbarea. Fii chiar tu schimbarea ce vrei să o vezi în lume. Aşa că promite-mi că, după ce termini de citit acest articol şi după ce spui, „deh, asta doar se face victimă că aşa îi place ei “, fii o schimbare. În bine, te rog.

 

 

Florina Dan, 17 ani, elevă, uneori cufundată în realitatea prezentă. Îi place arta, scrie de când (nu) se știe și se plimbă cu teatrul de mână, încercând să se (re)găsească.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*