La 88 de ani, lelea Sabina Popârțac este stăpâna unei mașini de spălat antice

"în Texte" by

Am întâlnit-o pe lelea Sabina din comuna Șanț, pe strada Cobășel, abia după ce ne-am îndepărtat de drumul asfaltat și am pornit-o către un drum prăfuit, înghițit de liniște: în urma norilor de praf rămâne prezentul, înainte ni se așterne călătoria către trecut.

Când am ajuns la casa în care locuiește lelea Sabina, porțile erau larg deschise. Are 88 de ani, dar nu o deranjează faptul că îi călcăm pragul: stă așezată pe prispa casei și îsi ridică ochii limpezi dintr-o carte de rugăciuni, când aude picior străin în curtea sa. Ne poftește lângă dânsa, ne arată cartea din care citește, ne povestește despre ea și casa în care locuiește. Ridurile îi dispar ca prin farmec atunci când lelea Sabina pune mâna pe cârjă și se ridică sprintenă de pe prispă, doar ca să ne poftească în casă.

Are o casă construită de peste 100 de ani, chiar de socrii ei: „Împreună cu soțul meu am avut grijă de ea, aici ne-am crescut copiii, iar azi am rămas singură să am grijă de casă șî de vâltoare.”

În timp ce unii stăpânesc firme, alții corporații, alții conturi în bancă – ea se bucură de o „mașină” de spălat antică care îi aduce aminte zi de zi de vremurile în care a trăit.

„Trebuie să fie un stăpân, că altfel nu-i rânduiala bună și toate se duc spre osândă, ca la o casă unde trebuie să știi cum orice lucru are o rânduială, nu-i de-ajuns să respire Sfântul aer,dacă nu cunoști rânduiala casei.Vine lume și din Ilva Mare, Maieru, Sângeorz-Băi și mă strigă din poartă să le dau perie, cotarcă, orice mai au nevoie. Mă bucur tare mult. Eu nu îs zgârcită, mă bucur când pot să ajut, să dau din ce am eu. Fiindcă noi pe pământ trebuie să fim bogați în fapte bune. Îi las pe oameni să vină și să spele aici, pentru că aici le spală mai bine decât mașinile astea de spălat care sunt acum. Nu îmi vine greu când văd că vine lume multă la vâltoare pentru că în gândirea celui drept locuiește Dumnezeu” – ne povestește pe îndelete lelea Sabina Popârțac.

Lelea ne mărturisește că nu are nevoie de lucruri noi, că ale ei toate sunt vechi, și că nu i se pare deloc greu să le îngrijească: „În toată săptămâna spăl o dată vâltoarea. Apa îi atât de curată că poți și să o și bei. Nu-i plină de spurcăciuni, vine de la deal, unde toate-s curate…” – explică lelea Sabina Popârțac

Și ne mai povestește că vâltoarea ei este plină de covoare, țoale și cergi în toată perioada anului. Nu de alta, dar femeile din Șanț vor cu orice preț să aibă case care strălucesc de curățenie. Dacă în urmă cu sute de ani, toată lumea folosea vâltoarea, acum lucrurile s-au schimbat. Gospodinele beneficiază de mașini de spălat luxoase în adevăratul sens al cuvântului, dar se încăpățânează să folosească și tradiționala vâltoare – mai ales pentru țesăturile de mari dimensiuni, cum sunt țolurile și cergile. Sunt curățate impecabil deoarece principiul de funcționare a vâltorii se bazează pe formarea unor bule de aer, care curăță țesăturile în profunzime.Vâltorile sunt instalate pe văile repezi de munte, așa cum este instalată și vâltoarea construită pe râul Cobășel, unde un fir de apă este deviat din vale și direcționat către o cuvă din lemn – comoara Sabinei Popârțac

A absolvit Liceul Teoretic Solomon Haliță- Sîngeorz-Băi, profil filologie, în prezent este stundentă la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației Babeș-Bolyai. A cochetat cu scrisul încă din copilărie, momente în care a schițat primele poezii care au pus de fapt bazele primei sale cărți. Până în prezent a scris două cărți. “De dorul tau...” o carte de poezii și proză scurtă “Certată cu Dragostea” un roman care surprinde perioada adolescentei. În mâna ei orice condei pare însuflețit!

Lasă un răspuns