Înainte de 1914, în Europa se formase două blocuri politico-militare care dețineau fiecare o influență majoră asupra Europei atât politică, cât și economică: Puterile Centrale (Germania și Austro-Ungaria la care vor mai adera Turcia, Bulgaria) și Antanta (Imperiul Britanic, Franța și Rusia la care vor mai adera Italia, România, SUA).
Asasinarea la 15/28 iunie 1914, la Sarajevo, a prințului moștenitor al Austro-Ungariei, Franz Ferdinand, și a soției sale, Sofia, de către un tânăr naționalist sârb, Gavrilo Princip, a fost pretextul declanșării Primului Război Mondial, la care au participat 33 de state, cu o populație de peste 1 miliard de locuitori. Bilanțul Marelui Război, ce a dus în final la destrămarea celor patru imperii — austro-ungar, german, otoman și rus, a fost de cca 10 milioane de morți și 20 de milioane de răniți și mutilați, pagubele materiale fiind evaluate la peste 278 miliarde de dolari, consemnează volumul ”Istoria României în date” (2003).
În acest context, la 4/17 august 1916, la București, România a semnat Tratatul de alianță și Convenția militară dintre România și Antanta: Franța, Marea Britanie, Rusia și Italia garantau integritatea teritorială a României și dreptul statului român asupra teritoriilor românești din Austro-Ungaria: Transilvania cu Crișana, de la vărsarea Someșului în Tisa până la vărsarea Mureșului în Tisa, Bucovina și Banatul; în schimb, România se obliga să declare război doar Austro-Ungariei cel târziu până la 15/28 august 1916. Cele două părți se angajau să nu încheie pace separată, Marile Puteri recunoscând României un tratament egal la viitoarea conferință de pace. Intrarea României în război a fost decisă la Consiliul de Coroană din 14/27 august 1916, care a avut la Palatul Cotroceni din București, în prezența regelui Ferdinand I și a principelui Carol, moștenitorul Tronului. Cu o mare majoritate, Consiliul de Coroană aprobă tratativele angajate de I.I.C. Brătianu, implicit pentru intrarea României în război de partea Antantei. În aceeași zi, România a declarat război Austro-Ungariei. Declarația de război, remisă împăratului Austro-Ungariei de Edgar Mavrocordat, ministrul României la Viena, era motivată prin lipsa de înțelegere a cercurilor guvernante austro-ungare față de aspirațiile și interesele legitime ale românilor din Transilvania.
În noaptea de 14/27 spre 15/28 august 1916 armata română a trecut Carpații în Transilvania prin 17 puncte, începând operațiile militare împotriva Austro-Ungariei. Pe frontul de nord transilvănean, comandamentul român a angajat 80% din efectivul total al trupelor române, care au reușit să pună stăpânire pe trecătorile Carpaților, angajând lupte mai deosebite la Timișu de Jos, în partea de sud a Sibiului și în apropiere de Orșova. La 24 august/6 septembrie, Marele Cartier General român a trebuit să ordone oprirea ofensivei, deoarece situația pe frontul de sud devenise critică. Aici, trupele bulgare și germane aflate la comanda feldmareșalului August von Mackensen au cucerit, până la începutul lunii octombrie, Turtucaia (160 de ofițeri și 6.000 de soldați români morți și răniți, iar 480 de ofițeri și 28.000 de soldați au fost făcuți prizonieri), Silistra, Constanța și Cernavodă, în ciuda încercării de contraofensivă de la Flămânda a generalului Alexandru Averescu.
Vară săngeroasă în 1917. Mărăști, Mărășești, Oituz În aceste condiții, în vara anului 1917, când trupele germane au trecut la ofensivă pe frontul român, armata română a reușit să oprească înaintarea generalului feldmareșalul August von Mackensen prin victoriile de la Mărăști (11/24 iulie-19 iulie/1 august) când au fost eliberate peste 30 de localități, Mărășești (24 iulie/6 august-6/19 august), după 14 zile de lupte grele Armata I română, inițial în cooperare cu câteva divizii ale Armatei a IV-a ruse, au respins puternica ofensivă germano-austro-ungară, realizând una dintre cele strălucite izbânzi a războiului pentru reîntregirea neamului românesc, și Oituz (26 iulie/8 august-9/22 august), unde armata română a reușit împiedicarea trupele germano-austro-ungare să pătrundă pe Valea Trotușului. Pierderile trupelor române în bătălia de la Oituz (Corpul 4 Armată) au fost de peste 12.000 de militari, dintre care cca 1.800 morți, 4.850 răniți și cca 5.700 dispăruți.
