Piscicultura – altă sursă de hrană și venit pe cale de dispariție

"în Din istoria României/Texte" by

Piscicultura este o ramură a acvaculturii, care se ocupă cu creșterea, reproducerea și îmbunătățirea calitativă și cantitativă a populațiilor piscicole în apele naturale și în cele amenajate, dar și cu selecția, furajarea, fluctuația populațiilor piscicole, exploatarea și reglementarea pescuitului, paza, importul de icre embrionate, lapți conservați sau pești. Primele documente privind creșterea peștelui pe teritoriul României datează din secolul al XII-lea, din anul 1169 în Transilvania, 1247 în Muntenia și 1421 în Moldova și se referă la existenta a numeroase iazuri ” și „râmnice” și la peștii care le populau.

De asemenea sunt numeroase referiri la pescuit și piscicultură în documentele oficiale din secolele XIV-XIX pe teritoriul actual al României. Dezvoltarea pisciculturii moderne în România începe odată cu aplicarea primei legi a pescuitului din 1896, a lui Grigore Antipa, urmată de abordarea modernă a pescuitului și pisciculturii, protecția și exploatarea rațională a fondului piscicol. Sunt înființate unități de cercetare: „Institutul de Hidrobiologie Constanța” în 1926 (actualul I.R.C.M.), „Școala de Pescărie și Piscicultură Giurgiu” (1928), „Stațiunile de Cercetări Piscicole Tulcea” (1931), cele de la Tarcău (1931), Nucet (1941), „Institutul de Cercetări Piscicole al României” (1940).

În perioada comunistă (1944-1990), are loc înființarea învățământului superior de specialitate prin „Institutul de piscicultură și pescuit Constanța” (1948), dezvoltarea unităților de cercetare existente, creșterea suprafetei amenajate de la câteva sute de ha în 1945 la 85.578 ha și construirea a 4 fabrici de conserve și de 28 pentru semiconserve. Începând cu anul 1990, are loc scăderea drastică a producției piscicole și reducerea capacităților de industrializare în special datorită unei puternice manifestări anticentraliste. În anul 2014, în România, necesarul de pește este susținut în proporție de 87% din importuri și numai 13% din producție internă. Consumul a scăzut dramatic de la 8,5 kilograme în 1990, la numai 4 kilograme în 2014.

Din păcate, România ocupă un loc dezamăgitor în producția, exportul și importul peștelui, această ramură a zoologiei fiind tragic amenințată de o dispariție scurtă și fără precedent sau antecedent. Râurile sunt din ce în ce mai prost populate, dar poluate din plin din cauza utilajelor de mare tonaj care circulă peste albie și peștilor nu le rămâne decât să moară înecați în nămol. Lacurile sunt puține și nealimentate cu pârâiașe mici care au rolul de a oxigena apa sau de a o păstra foarte curată. Peștii care au rămas să trăiască în apele noastre se retrag în Dunăre.

 

Peterlin Cristian-Raul are 18 ani, studiază la Colegiul Național „Andrei Mureşanu” elev în clasa a XII-a, profil filologie. Este pasionat de teatru şi de misterele istoriei. Apreciază arta și filmele vechi.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*