Cutremurul din ’77, cicatricea trecutului

"în De citit/Înainte de secolul 21" "de POV21"

Seria „Secretele Bucureștilor” prezintă povești care au ca „personaj principal” capitala României, București. În volumul XXII, Dan-Silviu Boerescu prezintă destul de clar și cursiv ceea ce s-a întâmplat atunci.

Probabil că ați auzit de cutremurul ăsta de la bunici, părinți și alte rude. Tot ceea ce ați auzit o să vi se pară extrem de puțin pe lângă grămezile de informații pe care Boerescu le evocă în cartea sa.

„În seara aceea, mama gătise mazăre. Pusese cratița pe geamul de la bucătărie, ca să se răcească. La televizor se dădea un film bulgăresc. Afară, se întunecase de mult. Părea o seară obișnuită […] Gândurile îmi zburau la examen și la viața de liceu, filmul bulgăresc de pe micul ecran, mie nespunându-mi nimic. Îl urmăream absent. Când, la un moment dat…” Începe autorul să povestească începutul celei mai negre zile, nu doar din București ci și din România și Peninsula Balcanică. „Cutremurul din 1977 s-a produs la ora 21:22:22 în data de 4 martie, cu efecte devastatoare asupra României. A avut o magnitudine de 7,2 grade pe scare Richter și o durată de circa 56 secunde (55 conform altor surse), înregistrându-se 1.570 (1578?) victime, din care 1,391 (1424) numai în București. La nivelul întregii țări au fost circa 11.300 de răniți și aproximativ 35.000 de locuințe și blocuri mari s-au prăbușit. […] Deși cutremurul a fost foarte puternic (unda de șoc simțindu-se aproape în toți Balcanii), replicile sale au avut o magnitudine mică pe scara Richter…”.

În seara zilei de 4 martie, președintele Nicolae Ceaușescu, împreună cu consoarta sa, participau la banchetul oficial oferit de președintele Nigeriei în cinstea oaspeților. După toastul șefului statului nigerian, un secretar român a intrat în sală și l-a informat pe Ceaușescu de situația din țară. Răspunzând calm la cuvântarea gazdei, președintele român s-a așezat și l-a anunțat în particular de dezastrul survenit în România. Banchetului i s-a pus capăt câteva minute mai târziu. La început, știrile ajunse pe căi ocolite erau confuze, vorbind despre un cutremur de gradul 10, deci despre distrugerea totală a Bucureștiului. Pana de curent de la București făcea imposibilă orice comunicație. În plus, autoritățile locale erau confuze, neluând pe moment nici o măsură concretă. După restabilirea legăturii cu țara, Ceaușescu a cerut un raport sumar al situației din țară și a dat primele ordine de acțiune, odată cu un apel către populație. S-a instituit, prin decret prezidențial, starea de necesitate pe întreg teritoriul României. În timpul nopții, o aeronavă a adus delegația română înapoi în țară. Pe parcursul zilelor ce au urmat, Nicolae Ceaușescu, uneori însoțit de Elena, a făcut vizite în București pentru a evalua pagubele și a calma populația. A dat ordine ferme de a se continua salvarea victimelor chiar și peste termenul considerat limită de supraviețuire.

„Cutremurul a afectat și monumente de arhitectură. Regimul a folosit pretextul cutremurului pentru a demola o serie de clădiri care, dintr-un motiv sau altul, erau „incomode” pentru el. Astfel, Biserica Enei aflată în stânga blocului „Dunărea”, în dreptul Institutului de Arhitectură Ion Mincu și vis-à-vis de hotelul Intercontinental și Teatrul Național, a fost pur și simplu demolată pentru că prezența ei „deranja”. În cadrul lucrărilor de demolare ale blocului „Dunărea”, turla bisericii a fost lovită cu utilajul de demolare. Din acest moment a început o cursă în care, pe de o parte oamenii de cultură (arhitecți, artiști plastici, etc.) încercau să oprească lucrările de demolare, iar pe de altă parte armata (direct implicată în acțiunea de înlăturare a urmelor cutremurului) se străduia să facă să dispară cât mai repede acest monument și lăcaș de cult. Din nefericire, monumentul nu a fost salvat, odată cu el dispărînd și picturile murale făcute de către Gheorghe Tattarescu, ca și cele anterioare acestuia, fresce de o mare valoare artistică.”

Pentru mai multe detalii puteți împrumuta cartea sau cumpăra. Merită citită și aduce o gură de aer proaspăt pentru noi, tinerii, care nu am trăit dezastre și avem parte de un tratament plăcut,  față de tratamentele și corecțiile pe care le primea generația ’77.

 

Peterlin Cristian-Raul are 17 ani, studiază la Colegiul Național „Andrei Mureşanu” elev în clasa a XI-a, profil filologie. Este pasionat de teatru şi este un iubitor înrăit al istoriei, pe care o povesteşte şi o învață cu drag. Îi plac filmele vechi, cărțile și poezia contemporană. Încearcă să fie critic, ironic și ludic, caracteristici pe care le regăsim în articolele sale cu subiecte controversate, dar cu o abordare relaxată. Visează să devină jurnalist.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*