Frici

"în De văzut/Prin obiectiv" "de POV21"

S-a prins cu ghearele de tine într-un moment în care ți-ai făcut curaj și ai deschis Cutia Pandorei. A început să se cațere pe umerii tăi, apoi a ajuns în capul tău, deși probabil acolo a locuit mereu. Cine? Frica. Anxietatea. Noaptea.

Te-ai bătut în piept de-atâtea ori, fluturându-ți curajul nebun în fața oricui, știind mai bine decât oricine că în momentul în care ești doar tu cu tine însăți, începe lupta, începe războiul. Femeia fatală este învinsă de adolescenta plină de traume. Până când? Până când vei știi să îți asumi. Să îți asumi alegeri. Să îți asumi dureri și oameni pe care i-ai făcut să sufere. Să îți asumi că nu suntem perfecți, că vulnerabilitatea e ceea ce ne apropie și ceea ce ne face frumoși. Să îți asumi faptul că nu ești acolo unde ai vrea să fii, dar n-ar avea farmec destinația fără un drum care să te modeleze.

Darling, ai obosit de la atâtea dialoguri cu sinele tău, deși asta e ceea ce te ajută, ceea ce te face să fii lucidă și mai prezentă ca niciodată în viața asta acaparată de noapte, adeseori. Și care-i faza cu excesele de anxietate care îți dau târcoale în ultimul timp? Să fie noaptea atât de neagră?

Te vei maturiza în momentul în care vei înțelege că majoritatea lucrurilor se nasc, există și persistă doar în mintea ta. Alb sau negru, darling. Fără nuanțe de gri de data asta. Fără să dai vina pe traume din copilărie, pe oameni nepotriviți, pe contexte mai puțin favorabile. Maturizează-te și dovedește-ți ție că ești exact așa cum pretinzi a fi în scris: puternică, frumoasă și stăpână pe propria viață. Nu ești încă? Nu-i problemă. Ambiție ai destulă. Curaj ai căpătat atunci când n-ai avut de ales. Ce îți lipsește? Să știi să faci alegerile potrivite. Să știi când să scrii ce te doare și când să pui o piesă de latino ca să nu te mai gândești și să treacă. Să știi când să te-nconjori de oameni și când să urci în poieniță singură, cu căștile în urechi, ca să te regăsești. Să știi mai ales faptul că noaptea nu e atât de neagră pe cât pare. Atunci apar stelele. În toată splendoarea și vulnerabilitatea lor pe un cer mult prea închis. Așa că nu vrei, te rog, să-ți faci o favoare și să dai muzica mai tare? Deschide-ți larg ochii și sufletul spre clipa asta, spre momentul ăsta care e exact așa cum ar trebui să fie. Nu suntem așa stricați precum părem. Noaptea asta nu-i atât de neagră și fără rost, precum ne-o închipuim. Și cel mai important, atât timp cât te iubești pe tine pentru fiecare eșec, victorie sau luptă prostească avută, nicio anxietate sau frică nu va mai avea vreun drept de apel în ceea ce te privește.

Foto: Bel Nistor

Studentă în anul I la Publicitate, în cadrul facultății „FSPAC” - Universitatea „Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca (UBB) - A fost elevă la „Colegiul Național Liviu Rebreanu”, Bistrița - Scrie de când se știe - Preocupată de relațiile interumane, psihologie, comunicare - Este membru activ al echipei POV21 din decembrie 2017 și își dorește să-și dezvolte spiritul de echipă și să contribuie la evoluția comunității din care face parte.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*