Cadoul văzduhului

"în Texte/Poezie și literatură" by

Stau pe iarbă și privesc în zare,

Dar ce se vede-acolo, oare ?

E-o curea de sânge pătată,

Nici prea solidă, nici prea lată

Nicidecum din piele ori catifea

Ci din apă care de jos, în cer se-nălța.

Dar stai, nu s-a terminat !

Mai sus, înc-o curea asemănătoare,

Deosebită numai prin culoare

O portocală nu sferică, ci plană

Sau o coadă nu prea stufoasă de vulpe roșcovană?

Nu, dar șirul nu s-a încheiat,

Căci urmează imediat

Un șir de boboci de rață, aliniați

Ce-i drept, nu chiar așa pufos,

Nici fin, nici zgrunțuros, cel mai bine zis, apos.

Urmeaz-un desiș cam înfumurat,

Care degrab’ s-a lăudat

Cu copacii lui ce tocmai înverzesc

Și, un câmp acoperit de iarbă străjuiesc

Dar ce s-a întâmplat, oare-am orbit?

Sau șirul s-o fi sfârșit…?

Mai zăresc înc-o bucată,

Aceasta nu e foarte colorată

S-a confundat cu cerul sau cu marea

Însă e-o nuanță ceva mai închisă

Un astru alb spus inversat

Așa parcă se numea

Culoarea ce cu cerul se asemăna

Puțin mai departe zăresc,

Trei fete ce păru-și împletesc

Una îl are azuriu, cea de-a doua rubiniu

Iar cea de-a trei avea un păr lung, cernit,

De-o nuanță greu de deslușit.

Și, împletind, obțin o culoare,

Pe care-am mai văzut-o, îmi pare

Nu știu dacă în realitate sau în vis,

Dar sigur la mașina de scris

O foaie mai ciudat colorată,

Pe care o pui, cu grijă, sub cea imaculată

Și astfel, puteai vedea urmele scrisului tău,

Ficare literă bătută, până atunci tainică, doar de tine știută…

Într-un final, fata, ce seamănă izbitor cu Albă-ca-Zăpada,,

Se supără și pleacă.

S-o fi certat,

Însă nu e supărare

Căci celelalte două fete,

Își împletesc părul din nou,

Iar din șuvițele lor

A rezultat o nuanță

Care s-ar confunda ușor

Cu un câmp de lavandă, brândușe,

Zambile sau viorele…

 

Sărbătoare nu țin minte să fi fost,

Însă cerul nefiind prost,

Știind că tocmai fusese ziua lui,

Porunci Tatălui Soare și Ploii, mamei lui,

Să-i facă un cadou nemaiîntâlnit,

Altminteri s-ar fi moharât.

Părinții, la auzul gândului,

S-au tot gândit cum să-i facă pe plac fiului,

Dar nicio soluție n-au găsit

Și tatăl, de supărare, o lumină albă a emis

Iar mama, de atâta supărare, a vărsat lacrimi amare.

Dar, din contopirea lor, a venit și rezultatul uimitor:

O centură multicoloră

Inspirată din faună și floră și nu numai.

Cadou sau ceartă, nu se știe,

Cert e că centura  l-a-ncântat pe băiat

Cât cuvinte o mie

Și-a decis că o va purta

Mereu când se va nimeri ca împreună mama sa să plângă

Iar tatăl lui va trimite o lumină.

 

Zahari Alexandra

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*