• ca144b477710613f068b7622d6d1d03c.jpg
  • 38204205_2057648631154849_5672571871439093760_n.jpg

Elogiu: ce rămâne când laptele fierbe?

"în Texte/Poezie și literatură" by

Așa cum spunea adrian diniș, lapte negru,

Ce imagine, mă gândeam, ce imagine.
Lapte negru, mai negru ca doliul
Pe care ți-l poartă poezia,
Mai negru ca lacrimile pe care nu știu
De ce le vărs.

Erai un fel de Coman,
Ai fi putut fi un prof mișto de filosofie,
Un prof mișto care fumează și bea și
Scrie și pot să jur că trăiai macar puțin din cafea,
Adrian, cafeaua cu lapte negru o făceai nu?

Mi-aș fi dorit să nu te fi citit post-mortem,
Să nu-ți fi simțit poezia ca o mărturie
De adio, un fel de ultime cuvinte ale unui rebel
După ce sfidează viața și-o calcă ca o zmeură plină de viermi

Mi-aș fi dorit să nu te fi simțit în
Poezie, pe care voiai să o combini,
Cum ne înjuri pe toți ca un bătrân fără proteză;
Ceva de genul: uite ce-am învățaț despre viață, e o prostie, înjurături
Am plecat. fuck you.

Și mă simt ipocrit și incult.
Acum câteva ore nu te știam și acum te ador,
Dar bănuiesc că societatea e de vină
Ai scris și tu că erai micul van gogh al cuiva,
Sărac în viață de lacrimile și știința mea,
Dar acum le ai, acum tablourile tale din versuri
Cu lapte negru, se vând, Adrian,
Le cumpără lumea;

Acum mă-ntreb cu Flavius
Dacă te-ai sinucis sau nu,
Rectifică ceva ce mă străpunge ca martele tău trist, în piept.
,,Scrie morbid ȘI deloc clișeic Cum reușește
Scria*
Reușea*”

Emilian Horea

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*