Copile…

"în Texte/Poezie și literatură" by

Și am văzut că foaia simte că versurile mele o spintecă

Și asta numai fiindcă dorul nu se vindecă.

Cântecul de leagăn ce între amintiri se amestecă

Și îmi amintesc cum eram copil pe o potecă

Și întrebam încoace încolo de ce nimeni nu mă ajută

Și de ce din 10 prieteni numai unul mă ascultă?

De ce atâtea întrebări la care nu găsesc răspuns

De ce cei care au făcut mult bine, mult mai repede s-au dus?

Îmi amintesc cu drag, de jocurile din copilărie

Și mă întreb de ce au dispărut, sau unde ar trebui să fie?

Gașca de la colț, cu care mă jucam,

Făceam cornete din hârtie și între noi ne împușcam,

Noi jucam counter strike, cu bețe pe post de arme

Ăștia joacă doar online, multe s-au schimbat, și Doamne

Cât de rău îmi pare, și cât de tare doare

Să știi că ai crescut, că nu mai ești copil, dar oare

Câți dintre voi, își mai amintesc

Când le spuneau părinților, „de abia aștept să cresc”.

 

Ruști Paul Cosmin

 

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*