Trei zile întorși în timp la Celtic Transilvania

"în Texte" by

Festivalul Celtic Transilvania, ajuns la cea de-a V-a ediție, a destrămat și anul acesta orice graniță a imaginației, a așteptărilor și, cu siguranță, a timpului. Devenit deja marcă a Becleanului, evenimentul întrunește an de an mii de oameni (tineri metaliști, părinți și copii, bunici) pe platoul Băilor Figa, unde le pune la dispoziție concerte folk-metal, activități de reenactment istoric și locuri pentru odihnă, în codrul realmente magic din imediata apropiere a stațiunii balneare, totul fiind absolut GRATUIT.

Îmi este imposibil să vorbesc despre această mișcare agremental-educațională într-o manieră obiectivă, deoarece a depășit stadiul de festival și reprezintă acum o mare familie care crește frumos sub ochii noștri. Inima nu-mi mai stătea în piept înainte cu două zile de a se da startul sărbătorii celtice, deoarece știam că mă întorc pe tărâmul unde aerul are miros de trecut și revăd „rockerii ăia nespălați” veniți din toate colțurile țării, rockeri care, printre pogo-uri și pet-uri de bere, se obosesc să-și rețină numele.

Dar, totuși, cum reușește acest festival să reunească în același loc, timp și spațiu, atâtea generații? Răspunsul nu stă ascuns în muzică, ci în cultură. Satul Celtic, construit în mărime naturală, reîncarnează (în piele și oase) istoria pentru sutele de curioși care vor să vadă cu ochii lor traiul de supraviețuire pe care-l duceau geto-dacii, romanii și celții în Epoca Fierului. Războinicii, înalți precum brazii, înfășurați în blănuri sau cu coifuri pe cap, au răsfoit împreună cu publicul file din istoria strămoșească, expunându-și armele tăioase, scuturile viu ornamentate, podoabele migălos făurite și, nu în ultimul rând, au reprodus scene de luptă, încărcând plaiurile și spectatorii cu energia barbară.

Dacă vă întrebați care este asemănarea dintre aceste personaje istorice și muzica rock, legătura o s-o descoperiți în energia tribală care debordează atât din mânuirea săbiilor pe câmpul de luptă, cât și din pogo-ul comaților cu tricouri negre. În fața scenei care a susținut trei zile numai artiști valoroși, punkiștii cu creste colorate, fețe pictate și veste de blugi ”patch-uite” au ridicat praful în aer prin mișcări dezlănțuite, îmbrânceli și hore furioase. Însă, nu am văzut niciunde tineri mai uniți: când unul cădea pe pământul bătătorit, alți trei îi săreau în ajutor. Printre bis-uri și versurile trupelor preferate, tinerii în bocanci de piele au strecurat și tot mai auzitul #M*IEPSD, alții chiar și-au pictat pe corp mesajul. Bineînțeles că, dacă îl strigai pe MARCO de lângă scenă, ți se răspundea POLO chiar din camping.

Adesea se creează o discrepanță între rockeri și restul lumii. Dar, la Celtic, turiștii voiau să-și facă poze cu ”pletoșii supărați”, infiltrându-se în horele lor și lăudându-le rebeliunea. Marea majoritate s-a putut convinge că, dacă ești rocker, nu ești tras la indigo cu un altul doar pentru că aveți tricou cu aceeași trupă. Prefer tricourile negre, în locul prototipului de băiat cu sclipici pe față de la nu știu ce festival monden.

Mi-ați auzit părerea cu vârf și-ndesat. Consider că e timpul să auziți și de ce aleg participanții să străbată zeci, alții sute de kilometri pentru a fi alături de familia Celtic Transilvania. Iată câteva dintre răspunsurile primite:

– „A fost primul festival de această natură, care m-a făcut să mă îndrăgostesc de grohăieli!”

– „Mie îmi plac fetele care care fac handbang, nu twerk!”

– „Cu atâta muzică bună și intrarea gratuită, nu aveam cum să ratez evenimentul. Avem și intrare la băi, tot moca.” 

– „N-am mai gustat atâtea tipuri de țuică nicăieri!”

– „După concerte ne adunăm în pădure și cântăm, bem și povestim. Cu an ce trece am tot mai mulți prieteni aici.”

– „Mie-mi place să fiu trezită dimineața cu MARCOO!”

 

Lasă un răspuns