Ei sunt prezenți la datorie în zile de alertă- Pompierul de serviciu are mereu sufletul înroșit la datorie!

"în Texte" by

Pinti Gabriel este un tânăr din Mititei ce a reușit să își găsească drumul în viață și care poate afirma că face ceea ce îi place. Curajos, ambițios și muncitor, Gabriel lucrează în cadrul ISU, și deși la început a fost nehotărât vizavi de viitorul său, și-a dat repede seama ce vrea să facă în viață și a muncit pentru a ajunge unde și-a propus. A fost primul dintre candidați care a fost acceptat pe Bistrița. Chiar dacă adesea e o muncă riscantă, acesta o face cum știe el mai bine, iar împreună cu colegii săi reprezintă niște oameni de bază ai comunității.    

Î: Ce studii ai urmat pentru a ajunge să lucrezi în cadrul ISU?

R: Am urmat cursurile Școlii de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă ,,Pavel Zăgănescu” Boldești. Perioada de școlarizare trebuia să fie, teoretic, de 2 ani de zile, eu am urmat doar 1 an și 4 luni, deoarece am primit un ordin cum că trebuie să terminăm mai repede, fiind nevoie de personal și ca să poată veni următoarele generații. În perioada asta de 1 an și 4 luni, am stat 1 an în școală, 3-4 luni am făcut practică, iar apoi din nou la școală pentru examenele finale. În școală există un regim militar. Acolo înveți să te gospodărești singur, te maturizezi, dai de greutăți, trebuie să te descurci singur.

Î:Cum decurgea o zi obișnuită în cadrul școlii?

R: Ne trezeam în fiecare dimineață la 6, ne pregăteam. Primeam comenzi de la generația mai mare, cei care se ocupau de noi. Și trebuia să le executăm, normal. Urma înviorarea, toată școala făcea încălzirea. Apoi mergeam și mâncam, iar după, fiecare dintre noi se ocupa de câte un sector. Eram câțiva care trebuia să facem curățenie, de exemplu, într-o sală. Cel care se ocupa de noi venea și ne verifica, dădea cu degetul să vadă dacă mai este praf. În cazul în care nu făceam bine, ne punea să curățăm alte sectoare în plus, să alergăm sau alte lucruri de genul. Într-un fel chiar ne-a fost folositor, adică ne-a învățat că trebuie să facem un lucru ca lumea, nu doar așa. După ce terminam sectorul, aveam raportul și inspecția de dimineață. Era necesar să avem îmbrăcămintea curată, să nu fie șifonată, bocancii să arate bine, trebuia să fii tuns. La inspecție, veneau comandanții noștri și ne verificau. Dacă nu eram corespunzători, nu ne lăsau să mergem acasă. În weekeend-uri veneam acasă și cel mai urât era atunci când te ținea acolo în plus. Urmau cursurile, de la 8:30 până la 14:30, care constau și în practică: făceam în poligon, scoteam mașinile, cream situații tactice, aveam multe aplicații. În clasă făceam teorie, după părerea mea puțin mai multă decât practică. La 14:30 aveam apelul de zi, unde se discutau diferite probleme sau ce lucruri aveam de făcut în ziua respectivă. În primele 4-5 luni chiar a fost o militărie serioasă, aveam diferite lucruri de făcut înainte de masă. După-masă, aveam puțin timp să ne odihnim, după care ne schimbam ținuta și mergeam la studiu. După masa de seară puteam cere voie să facem altceva, de exemplu să ne uităm la televizor, iar dacă ni se aproba cererea de către ofițerul de serviciu puteam să ne uităm, dacă nu, plecam la somn.

Î: Ați ajuns la rândul vostru să dați ordine cuiva?

R: Da. Înainte de a porni, înainte de apel, trebuia să batem pe loc marș. Și odată, s-a nimerit ca eu să fiu pe un canal și suna mai tare când eu băteam. Cel care ne supraveghea a crezut că eu fac așa, că îmi bat joc. M-a scos în fața tuturor și m-a pus să bat stângul. Am făcut ce mi s-a spus, iar ceilalți mi-au urmat imediat exemplul și apoi a spus să le dau eu niște comenzi celorlalți. Cea mai urâtă comandă care îți poate fi dată este să rupi rândurile. Și bineînțeles că eu tocmai pe asta le-am dat-o. M-am simțit chiar foarte bine când am făcut-o. (râde)

Î: Care a fost prima impresie după ce ai terminat școala și ai fost repartizat la ISU Sângeorz-Băi?

R: Sincer, în prima fază am avut emoții. Oameni noi, loc nou, e normal. Am fost repartizat aici cu încă doi colegi pe care îi cunoșteam foarte bine și mă consolam măcar cu asta, până am început eu să îi cunosc mai bine pe restul. Am socializat mai mult și ne-am apropiat, bineînțeles acum suntem ca o familie, doar stăm 24 de ore din 24, mâncăm împreună, dormim în același loc. Dar ca primă impresie, mi s-a părut că sunt niște oameni foarte faini.

Î: Cum este relația ta cu colectivul?

R: Am o relație foarte bună cu ceilalți. Sunt și niște prieteni foarte buni, dar și niște colegi de treabă. Adică, atunci când avem treabă, ne ajutăm, suntem colegi în adevăratul sens al cuvântului, iar atunci când suntem relaxați, degajați, în timpul liber, e altceva, normal. Dar în mare este super.

Î: Cum decurge o tură de muncă?

R: De obicei încep serviciul la ora 8. Facem schimbul de tură, aflu pe ce mașină sunt în ziua respectivă, ce serviciu am, dacă am unul, sunt mai multe. Fiecare ne preluăm mașinile, ne pregătim echipamentul să fie cât mai aproape de mașini, atunci când sună alarma să ne putem mișca repede. Apoi ne luăm micul dejun și faptul că stăm toți la masă mie îmi place foarte mult, parcă îmi dă poftă de mâncare. Avem un anumit program, diferite activități. Prezentăm diferite tehnici anumitor grupe de persoane, copii sau tineri, depinde de caz.

Î: Ce se întâmplă atunci când ești pe echipajul smurd?

R: Ei bine, aici e diferit. Bineînțeles, sunt zile și zile. Unele mai grele, altele mai ușoare. Dar au fost multe dăți în care nu ajungeam bine la serviciu și trebuia să și plecăm, așa cum eram, nemâncați, fără să știm la ce oră ne întoarcem. Poate ajungem seara, mâncăm, ne punem puțin să ne odihnim și peste o oră-două plecăm din nou și ne mai întoarcem doar pe la 3-4 dimineața. Da, este diferit, puțin mai solicitant.

Î: Îți amintești prima ta intervenție?

R: Da, în prima zi când am ajuns aici. A sunat alarma, noi am plecat. Nu prea am mai avut ce face, era vorba de o afumătoare ce a luat foc, dar au sărit proprietarii, vecinii și au aruncat cu apă. Putea să fie mult mai grav, fiind între două case, putea să se propage focul, dar a fost bine în cele din urmă. Prima mea intervenție PEPA a fost la o bătrânică din Sângeorz. Știam ce era de făcut, știam pașii, dar nu știam chiar practica, fiind prima dată până la urmă. Dar l-am ajutat pe colegul meu și nu mi-a luat decât 3 ture ca să mă deprind cu ce era de făcut.

Î: Care a fost cea mai dificilă intervenție?

R: Cea mai dificilă a fost și plăcută într-un fel. Adică a fost interesantă. Am avut un caz, persoana respectivă era electrocutată și căzută de la înălțime. Am ajuns puțin mai greu, într-adevăr persoana respectivă era electrocutată, dar era conștientă. În schimb, nu-și putea simți picioarele. Noi am făcut totul exact după protocol, i-am preluat funcțiile vitale, l-am pus pe mașină, l-am monitorizat. A fost într-adevăr un caz de Smurd. Nu a fost chiar un caz dificil, doar că trebuia să fim foarte atenți. Ni s-a confirmat ulterior că omul respectiv avea fractură de coloană în zona lombară, în aceste cazuri mișcările bruște pot fi fatale, tocmai de aia noi am avut foarte mare grijă și am fost și felicitați de domnul inspector șef, noi ca echipaj.

Î: Ți-ai simțit viața în pericol vreodată?

R: Până acum nu, dar sunt conștient de pericolele care sunt. Știu că nu sunt puține și sunt conștient și că o să se întâmple măcar odată. M-am mai gândit că nu am prins o intervenție așa ca lumea și într-un fel mi-e și ciudă, am făcut practică, am înțeles și îmi doresc și altceva. Deja am trecut la o altă etapă.

Î: Ți-ai pune viața în pericol pentru meseria ta?

R: Să presupunem că există o persoană care încă trăiește și are nevoie de ajutor, este blocată undeva, atunci poate că există un anumit pericol, dar în rest, în cazul accidentelor spre exemplu, nu ne punem viața în pericol pentru că circulația e oprită, noi doar ne facem treaba. La incendii, da, e altceva. Mi-aș pune viața în pericol, cu condiția să fiu sigur că mai am și eu o șansă. Adică nu mă arunc așa cu capul înainte. Primul lucru de care trebuie să fim siguri e siguranța salvatorului, până la urmă de asta depinde și viața celui în pericol. Aș risca într-o oarecare măsură. Cât știu că se poate.

Î: Ce mesaj ai pentru tânăra generație care vrea să urmeze această meserie?

R: La rândul meu, dacă mi-ar fi spus cineva cum e la școală, cu atâtea reguli stricte și ordine, nu aș fi mers nici în ruptul capului. Tânăra generație este foarte dezorientată. Și nu este responsabilă. Aș recomanda această meserie pentru că te face să ai o mentalitate mai bună, care te ajută pe orice plan. În primul rând, de când ieși din școală ai un serviciu, un salariu, ești pe picioarele tale. În al doilea rând, acest regim militar e bun în sensul în care te învață să fii mai ordonat, mai respectuos, lucruri bune. Sunt persoane care detestă astfel de lucruri, să primească ordine, să aibă un program fix, să plece de lângă familie, dar asta e firesc. Noi suntem bine văzuți de oameni în general, poate că nu suntem apreciați la adevărata noastră valoare, dar de regulă suntem bine văzuți. Recomand această meserie, chiar o recomand, merită.

Î: Te vezi având o altă meserie, în prezent?

R: Nu. La început nu prea știam eu dacă e alegerea corectă, dar e normal, eram încă neexperimentat. De fapt, totul a început de la un coleg. Vorbeam și ne întrebam ce o să facem după ce terminăm liceul. Și el a zis că are un prieten care vrea să meargă la pompieri. Eram așa, pus pe gânduri, dar în ziua aia mi s-a aprins un beculeț. M-am uitat pe site-ul școlii, la videoclipul de prezentare și m-a captivat tot ce am văzut acolo. Ai mei în prima fază nu au fost de acord, voiau altceva pentru mine, dar în 2 săptămâni i-am convins și pe ei. M-am hotărât. Mi-am depus dosarul. Am intrat printre ultimii, dar la repartiția în practică am fost al 9-lea din 225. Pentru că mi-a plăcut ce se întâmpla acolo.

Fizeșan Cosmin

Î:Care a fost prima impresie după ce ai treminat școala și ai fost repartizat la ISU Bistrița?

R:A fost una destul de bună, în mare parte, știind ce înseamnă meseria de pompier încă de pe băncile școlii. Am urmat și un stagiu de practică în care m-am confruntat cu diverse situații, cum ar fi incendii. În mare parte, ce am învățat în școală mi-a prins bine și m-a ajutat să aflu cât mai multe. Bineînțeles, teoria nu se compară cu practica. Sper să fac o carieră din asta, mă simt foarte pasionat de prim ajutor și acum sper să aflu cât mai mult de la oameni cu experiență.

Î:Cum ai fost primit de colectiv?

R:Am fost primit foarte bine, m-au ajutat să învăț cât mai multe, mi-au arătat lucruri pe care nu le-am învățat în școală.

Î:Îți amintești de prima intervenție?

R:Îmi amintesc foarte bine prima intervenție, a fost una de „cod roșu”, cum îi spunem noi, un caz de stop respirator, eram în apropierea unității. Am știu bineînteles cum trebuie să procedez, dar nu mă așteptam să am un așa debut, o intervenție atât de serioasă. Am făcut față, ne-am descurcat, am fost de folos, ne-am interesat ulterios cu colegii de starea pacientului și misiunea noastră a dat rezultate.

Bontaș Gina

Cilian Georgiana

A absolvit Liceul Teoretic Solomon Haliță- Sîngeorz-Băi, profil filologie, în prezent este stundentă la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației Babeș-Bolyai. A cochetat cu scrisul încă din copilărie, momente în care a schițat primele poezii care au pus de fapt bazele primei sale cărți. Până în prezent a scris două cărți. “De dorul tau...” o carte de poezii și proză scurtă “Certată cu Dragostea” un roman care surprinde perioada adolescentei. În mâna ei orice condei pare însuflețit!

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*