Drum nesfârșit

"în Texte/Poezie și literatură" by

E totul despre drumul ăsta care se întinde în fața ochilor mei, așa cum liniștea și panica s-au întins de-atâtea ori lângă mine în reprize diferite.

E totul despre momentul de maximă luciditate pe care îl trăiesc acum. Fără să mă întreb când a început. Fără să-mi fac griji de cum și când se va termina. Sunt aici. Sunt singură. Respir și pentru prima dată după mult timp mă bucur de condiția mea umană. De răni. De vulnerabilitate. De tot ceea ce mi-a fost dat să simt și să trăiesc. Aș urla la câtă liniște am în mine și la câtă perfecțiune însumează.

Sunt un întreg. Sunt doar o parte din tot ceea ce mă înconjoară. Energie conservată într-un corp perfect funcțional. Nu mai caut picătura de Dumnezeu. O am în mine. Toți o avem. Vântul o are. Copacii o au. Zâmbetele o au. Când naiba vom înțelege?

Poate a fost nevoie să-mi fie distruse zidurile pe care mi-am clădit lumea, ca să îmi descopăr sinele. Poate a fost nevoie să nu mă mai recunosc și să nu mai recunosc viața pe care o trăiam înainte pentru a pune piciorul în prag, pentru a-mi deschide larg inima spre clipă, spre posibilități, spre magia pe care am avut-o mereu în mine, dar pe care am așteptat-o de la alte persoane.

Drumul meu e nesfârșit. Și e perfect exact așa cum e. E un drum incert. Nici nu mă mai interesează destinația. Ce rost ar avea să o plănuiesc sau să o intuiesc? Ruinez prezentul. Și prezentul e tot ce am. Așa că stau aici. În fața șoselei care nu se termină niciodată. În fața sinelui meu pe care astăzi, după atâta timp, îl văd ca într-o oglindă.

Vom fi liberi când în sfârșit vom înțelege că destinația e irelevantă. Drumul e cheia. Și mă bucur până la lacrimi că imprevizibilul și necunoscutul nu mă mai sperie. Sunt pregătită să mă las purtată de curenți. Să ajung acolo unde am de ajuns. Să las viața să mă surprindă și să mă lovească cu tot ce are mai bun și mai frumos.

FOTO: Bogdan Pop

Studentă în anul I la Publicitate, în cadrul „FSPAC” - Universitatea „Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca (UBB) - A fost elevă la „Colegiul Național Liviu Rebreanu”, Bistrița - Scrie de când se știe - Preocupată de relațiile interumane, psihologie, comunicare - Este membru activ al echipei POV21 din decembrie 2017 și își dorește să-și dezvolte spiritul de echipă și să contribuie la evoluția comunității din care face parte.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*