Corupția și sărăcia

"în Păreri și opinii/Texte" by

„Corupția este un fenomen mondial. Hans-Ludwin Zachert, șeful Biroului Federal de Investigații din Germania, a asemănat corupția cu rugina: <inițial se manifestă pe ici, pe colo, iar mai apoi se extinde pretutindeni>”. Acum, întrebarea mea este: „Săracia duce la corupție sau corupția la sărăcie?”.

Majoritatea oamenilor ar afirma că în mod sigur corupția duce la sărăcie, însă personal consider că și sărăcia conduce drumul tot spre corupție. De ce? Răspunsul este unul foarte simplu, să luăm exemplul unui medic sau al unui viitor profesor. După mulți ani de trudă, de muncă și de învățat din greu, un medic, în țara noastră, are un salariu jalnic. Ei bine, acest lucru îl împinge în a deveni un „om corupt”, acel orgoliu, cum că merită mai mult  sau pur și simplu nevoia de bani îl poate face să accepte mită de la pacienții săi. La fel este și în cazul unui viitor profesor. După terminarea anilor de studiu, acesta este repartizat la o școală, uneori foarte departe de casă, fiind plătit cu un salariu foarte mic din care trebuie să-și asigure un nivel de trai decent și să-și pună și bani deoparte pentru zilele și mai grele sau poate pentru o vacanță bine meritată. Cred că în momentul în care se decid salariile unor astfel de oameni nu se iau în considerare și prețurile din magazine, din piețe, cât de scump poate fi orice lucru comercializat; cât despre sănătatea psihică a celor din exemplele de mai sus, sunt sigură că cei cu funcție decizională în ceea ce privește salariul lor, nu se gândesc.

Pe de altă parte, sunt perfect de acord cu cei care susțin ideea conform căreia corupția duce la sărăcie. De exemplu, dacă cei aflați la putere primesc un proiect de 100000 de euro, aceștia îl vor preda primarilor, în cel mai bun caz, la valoarea de 80000 de euro, primarii îl vor da firmelor mari cu o valoare de 60000 de euro, iar la noi, în caz excepțional ar putea ajunge un proiect de 30000-40000 de euro. Pentru a fi mai ușor de înțeles, o să asemănăm acest proiect de 100000 de euro cu un măr pe care un parlamentar l-ar primi cu un preț de 2 lei sau poate chiar pe gratis. Ei bine, acel parlamentar îl dă primarului cu 4 lei, iar noi, ca oameni simpli, o să ajungem să-l cumpărăm cu 8-10 lei. De ce? Pentru că fiecare vrea să aibă un profit propriu, fiecare vrea să se îmbogățească cât mai repede și în cel mai ușor mod posibil, chiar dacă s-ar putea să i se pună eticheta de „om corupt”.  Acest tip de oameni consideră că dacă ai bani, ai putere, iar dacă ai putere nu-ți mai pasă de nimeni și de nimic, nici măcar că aduci țara din rău în mai rău și că nivelul de trai scade considerabil.

Așa cum bine știm, corupția poate avea și forme ascunse. Cel mai des întâlnită este cea mascată sub numele de „acte de binefacere”, mai exact, ajutorul social. Din ce în ce mai mulți oameni iau acel  „ajutor social” cu pretextul că nu au unde munci; sau altă minciună mai mare și urâtă este aceea că nu pot lucra din diferite motive de sănătate. Totul este o mare minciună, ar putea să aibă unde munci, dar pur și simplu nu vor. E mult mai simplu să stai acasă și să primești o sumă frumușică de bani, ba mai mult, mai faci și 7-8 copii pentru a lua și alocația de pe urma lor… Din punctul meu de vedere, aceasta este o corupție mai  „după perdea” care devine din ce în ce mai practicată.

Așadar, putem asemăna corupția și cu un virus, care odată ce ne-a intrat în sânge nu mai putem scăpa de el. Tot ceea ce putem face noi, ca tineri, ca viitor al țării, este să sperăm și să luptăm pentru ca acest „virus” să dispară treptat și definitiv.

 

Alexandra Frunză

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*