Vai, ce grea e viața mea,

O zi e bună, dar șase e rea!

Astfel spune omul trist

Preocupat, distrus și… pesimist.

 

Deja pare un clișeu,

Că spun asta mai mereu,

Însă este involuntar,

Vine din sufletu-mi glaciar.

 

Oarbă sunt la ce-i frumos,

Surdă la ce-i melodios,

Atentă-s la ce-i de prisos,

Sensibilă la ce-i odios.

 

Dacă mă așezi între crini,

O să zăresc doar spini

Dacă mă pui între camelii,

Tot ce faci, e să mă sperii!

 

De m-așezi între cireși,

O să urlu, ca să ieși,

De mă duci între caiși,

Eu voi sta cu ochii-nchiși.

 

De-mi arăți un șarpe desenat,

Voi crede că venin a-mproșcat.

De văd cerul puțin înnorat,

Voi spune că toată ziua a plouat.

 

Iar de-mi arăți un simplu lemn,

Eu și pe asta am s-o-nsemn:

Îmi voi imagina că pădurea toată ai tăiat,

Și astfel, natur-ai defăimat.

 

La mine orice e de neiertat,

Chiar dacă nicio viață n-ai luat

Eu exagerez, fabulez și interpretez

Ca omenirea s-o salvez.

 

Și prin omenire mă refer la mine…

Chiar credeți că nu mi-e rușine

Să văd mereu albul ca fiind negru

Și o oră de tristețe un deceniu ?

 

Nu-mi convine, dar așa mi-e dat,

Să fiu antonimul lui optimist,

Știți voi care e, nu mai insist…

Dar tot ce-am scris mai sus, m-a ajutat

Fiindc-am realizat

Că trebuie să elimin cifra opt din însușirea cea dorită

Și să o-nlocuiesc cu PESte-o literă distinctă.

 

De preferință cu o cifră impară,

Ca de departe să pară

Că nimic nu am schimbat,

Nu mint, eu doar m-am jucat!

 

Astfel m-am autocaracterizat:

O persoană ce niciodată echilibrul n-a aflat.

Așa suntem noi, pesimiștii,

Numiți de unii ,,teroriștii”

 

Pentru că pofta de viață le-o luăm

Să se bucure, nu-i lăsăm,

Însă, nu ne judecați,

La urma urmei, suntem frați!

 

Alexandra Zahari