Plutind în eter [8/13]

"în Texte/Poezie și literatură" by

În tot acest timp: Acum știi totul… pentru a mă face să dispar e nevoie doar de un singur gând.

– Te rog! Ascultă-mă…

M-a înnebunit cu asta… De ce aș vrea să dispară? Încă din prima clipă i-am admirat fiecare pas. În urma lor aducea lumina și risipea culoarea. Vrăjit de frumusețea ei amețitoare și de privirea ei pătrunzătoare, am crezut-o din prima clipă; știam că alături de ea nimic nu mai doare. De când mi-am aflat cea mai mare și mai bună greșeală făcută, am îmbrățișat trecutul și l-am lăsat în urmă … I-am onorat chemarea și îi ador misterul și dedicarea, dar încă nu știu nimic despre ea. Cum aș putea să nu mă îndoiesc de-a ei disperare? Și-a pierdut puterea asupra mea, tot din a ei dorință sinceră de a mă elibera, dar fiind cel mai potrivit în eternitatea ei, puțin probabil că nu va durea.

– Aș vrea…

– Cine ar putea să-ți spună? Poate totul e doar o mare minciună… „Va apărea ziua în care te vei întoarce?” Încă te mistuie arse clipe din neantul momentelor pierdute. Ca și cele mai importante scene ale unei adevărate capodopere, mult timp irosit și adunate cele mai bune, fiind revăzute într-o clipită. Nu am aşteptat atât de mult pentru a repeta tu aceeași greşeală!

– Aș vrea, dar chiar nu înțeleg.

– O… Iată cine poate să vorbească coerent! Eh. Nimic special. Atunci am vâslit câțiva kilometri, acompaniată de o furtună groaznică și un cadavru. Și nu glumesc.

– M-ai pierdut.

– Nu a respirat, nu a spus și nu a făcut nimic în tot acel timp. După două săptămâni a început să-i bată inima. Nu ți-ai putea imagina câți ani am așteptat până să-i revină toate funcțiile vitale.

 

Sunt zile albastre, dar prea multe negre și prea puține roz. Ceva mult mai vast şi prea frumos pentru a fi adevărat. I-ai deschide ușa? Ca la prima vedere; până și cerul celei mai negre nopți, în albe lumini s-ar aprinde… Unul în jurul celuilalt nici nu se apropie, nici nu se distanțează; ar vrea să se atingă, să fie nedespărțiți, să se simtă. Dintotdeauna au orbitat diferit, uneori se întâlnesc, alteori se ascund unul de celălalt. Dar întotdeauna sunt unul pentru celălalt. Asta e ceea ce-mi doresc și eu… Dar cum? Cum?

– Nu te mai mira atât! Nu aveam prieteni și pe atunci nu era un loc atât de populat, dar gândeşte-te că zeci de ani nu am putut aduce în casă pe nimeni. Mirosul era groaznic, ar fi fost jenant. Da… Și nu, nu mai pot afla ce ai în gând, dar încă poți auzi ceea ce simt și pot fi o voce subtilă și sinceră în a ta minte. Totul… pentru a te face să înțelegi în propriile tale cuvinte.

 

Asupra ta nu am nicio putere, cu mii de lacăte ți-ai reprimat orice emoție. Cea mai cruntă tortură. Precum cea mai frumoasă stea mă luminezi… m-ai eliberat de propria mea cale, ai devenit motivul pentru care vrea și eu să trăiesc. Să trăiesc cu tine! Și totuși, doare… oricâte vieți am luat, nu le-am trăit. Acum… Niciodată nu se pot atinge, se apropie și se depărtează, se doresc și parcă s-ar respinge… dar tot el o aşteptă în fiecare seară. Raze subtile şi pure le ține și i le oferă-n dar, ea-i dă lumina mai departe. Eu a ta aș ține-o doar pentru mine, departe de orice rău şi de oricine. Iar eu m-aș bucura de orice clipă alături de tine… de mult timp ești alături de mine, însă încă ești prea departe. Cum e posibil așa ceva? Ne completăm din priviri, ne sincronizăm în gânduri și nu avem nevoie să spunem prea multe cuvinte. Prefer să nu mă gândesc la ce se întâmplă acum, mă înfioară…

 

– Cu gândurile rătăcite în mii de alte idei, nu mai dai la nimic crezare. Mă tot întreb dacă gândurile ne au aceeași culoare. Te temi de orice ar urma, și încă te îndoiești de ceea ce niciodată nu moare.

– Nu ştiu ce mi-ai făcut…

– Fără tine mă pierd și îmi ajunge o clipă pentru a mă regăsi atunci când te privesc. Îți amintești toate serile pierdute în fum sperând la mai bine? Mă căutai pe mine?

– Cred…

– Sunt Luna, cea căreia îi trimiteai incoerente speranțe și gânduri răstălmăcite și-i cereai mereu momente de mult pierdute.

Te doresc cu ardoare, aș vrea să fiu a ta Lună și tu să îmi fi soare, dar acum.. aici. Totul depinde de noi pentru a-i da valoare.

 

– Ești aici, dar prin cele mai grele încercări din a ta lume m-ai lăsat singur.

– Nu voi face totul pentru tine!

– Poți crede în mine… Încercând să demonstrez asta,  am ajuns purtat printre șoaptele cele mai sfâșietoare; vânat și aproape devorat de cei care au eșuat.

Eram pierdut… știu asta. Tot ea m-a salvat și a găsit o cale de evadare în mijlocul pustiului.

– A fost frumos, nu-i așa? Toate acele șoapte, treptele interminabile, fisurile care ascundeau tot ce nu ți-ai dori să afli vreodată.

– Cum ai…

– E ceea ce-ți dorești, nu vei recunoaște, dar îți place să mă știi acolo. Bine ai revenit în realitate! Nu am avut niciodată vreo putere asupra ta, tu te-ai deschis de la prima privire, acum te-ai pricopsit cu mine și agățată ca și cel mai adânc spin voi fi, atâta timp cât mă vei accepta.

– Eternitatea chiar doare, dar tu nu vei mai putea gusta din a ei rouă usturătoare, iar eu… în această lume, mi-am pierdut deja orice gram de valoare.

 

În tot acest timp, prea-puține cuvinte şi-au găsit sensul… De aceea ți-ai dorit să îți invadez gândurile, însă nici măcar ție nu ți-ai recunoaște. Probabil te bucuri că ne sincronizăm, uneori ne și completăm. Acum am putea să fim împreună. Aici ești mult mai retras, încă te simți legat de ceea ce şi-a pierdut sensul. Nu uita nimic, dar nu mai trăi acolo!

– Încerc, dar nu e chiar atât de ușor precum pare…

– Nu mi-aş dori să-ți fiu povară, în timp vei înțelege și tu totul. Acum…

Am ajuns în sfârșit la mal. E atât de frumos… Înainte de începutul acestei nebunii am petrecut clipe de neuitat în fața mării, în lipsa oricui altcuiva am admirat apusul, contemplând valurile.

– Nu ai vrea să ne lăsăm pierduți în ale nopții valuri?

– Nu, dragul meu. Mi-aș dori să așteptăm răsăritul pe mal. Împreună… Nu te teme! Voi aștepta oricât va fi nevoie pentru a-ți regăsi curajul. Dacă o vei lua la fugă, voi veni după tine și mă voi ține pentru a vieții scurtă pâclire a veşniciei, strâns de a ta mână.

„Libera me de ignem fidem scriptum est enim in ortum tenebris...”✌?? Student U.B.B. ~ Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației. Bună! Pe lângă educație, mă pasionează arta, scrisul - arta cuvântului - în mod special. Ador filosofia, ficțiunea, paranormalul, groaza, misterul, drama și îmi place să scriu, atât în proză, cât și în versuri. Valorific, prin cât mai multe detalii și, preponderent, prin narațiune subiectivă: acțiunea, impactul, latura moralizatoare și varietatea interpretărilor oferite unui text. De asemenea, în poezie, cultiv simbolism, o estetică a urâtului patologic, tristețe, nostalgie și profunzimea emoției încifrate. Îmi doresc să plasez cititorul în centrul poveștii ori să îl pun pe gânduri; să ofer idei, momente, perspective, teme și motive de reflectare sau contemplare.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*