Sufletul mi-e pașnic
E atât de multă liniște,
Parcă
Aud un cântec de leagăn.
Culorile orizontului se încheagă
În trupul meu.
Privirea-mi e nedeslușirea cromatică.
Mâinile-mi mângâie îmbietor
Valul impetuos.
Marea se concretizează în umezeala
Ochilor mei.
Eu inspir.
Ea expiră.
Pleoapele tremură;
Sincronizat, întunericul îmbrățișează azurul.
Ultimele urme de soare devin praful acestei clipe.
Giuvaiere se înalță spre cer,
Vestind începutul viselor.