Nu știu, să râd, să plâng? Ce e cu mine?
Căci sufletul mi-e împărțit în două,
O jumătate-mi spune „Este bine!”
E ziua familiei, e soare, nu plouă!
Mă uit în jur: copii frumoși și veseli
Cu gura până la urechi toți mă ascultă,
Sunt minunați, au sufletul de aur
Duioasa lor privire mă încântă.
Și mamele! Of, suflete de mamă!
Cu prea multe poveri sunt încărcate!
Mi-e drag să le privesc! De pus în ramă!
Căci multe, multe au de dus în spate.
Și printre ele, iată, într-o parte,
Educatoarele respiră ușurate.
„A mai trecut un an cu bine!
Am reușit să modelăm destine!”
Și cât s-au chinuit doar ele știu
Și bunul Dumnezeu ce vede toate,
Cât despre cealaltă jumătate
A sufletului meu, gândesc departe.
Căci anul viitor nu vor mai fi
Nici aceleași educatoare, nici aceiași copii.
Unii dintre ei se duc la școală-n toamnă
Iar d-na Andreea o să devină mamă.
Îi dorim cu toții multă sănătate
Să-și poată crește pruncul ce-o veni
Un pui de om blonduț cu ochii negri
C-așa visase dânsa într-o noapte.
Cărbune Sanda
