Mașina de raliu, jucăria preferată a adolescentei Natalia Iocsak

"în Timp liber" "de POV21"

Pasiunea, prin definiție, este o înclinație vie, însoțită de plăcere pentru obiectul studiat sau pentru profesia exercitată. Într-o lume în care fetele sunt îndragostite de machiaje, rochițe sau pantofi, o întâlnim pe Natalia Iocsak, o fată de 14 ani, a cărei pasiune sunt mașinile. Aceasta a urcat pentru prima dată la volan la vârsta de 9 ani, însoțită fiind de tatăl ei, un pilot de excepție. Pe acest drum, Natalia este susținută atât de prieteni, cât și de familie.

Tatăl meu mereu m-a susținut, el învățându-mă pentru prima dată să conduc, iar mama mereu are emoții și se îngrijorează atunci când sunt la volan.

Ca în orice competiție, Natalia este nevoită să se confrunte și cu alte persoane mai în vârstă și cu ceva mai multă experiență.

Nu îmi e frică să concurez, indiferent de câtă experiență au la volan restul concurentelor. Am avut, la un concurs în Satu Mare, o concurentă de 16 ani și una de 25 de ani, care era și polițiștă, dar nu m-au speriat. La Rally Sprint în Satu Mare am luat trei titluri de campioană, la Time Attack am luat unul acum doi ani și la slalom, în paralel, am luat tot unul. Am început să concurez și în afara țării în ultima perioadă”

Pe lângă pilotaj, Natalia a făcut și handbal, însă în urma unor accidentări, a fost nevoită să renunțe.

Viața mea este perfect normală. În timpul liber aveam și alte activități, cum ar fi handbalul, însă din păcate a trebuit să renunț în urma unor accidentări ce mi-au pus în pericol un concurs la Raliu. Îmi place și să cânt, însă timpul nu-mi prea permite.

Natalia a reușit să adune în cei 5 ani de pilotaj 145 de cupe și diplome, iar numărul medaliilor este de 57.

Campionatul European de Rally Cross în Ungaria îmi va rămâne mereu în minte, deoarece acolo este diferit, pornind câte 4-5 mașini și fiecare luptând pentru a ieși învingător.

Natalia este una dintre fetele care impresionază prin simplitate și naturalețe. Visul ei este de a deveni un mare și bun pilot, reprezentând și un model pentru unele fete, chiar dacă în ochii multora acestă pasiune este, mai mult sau mai puțin, pentru baieți.

Lavinia Iliuță

Sunt elevă la Colegiul Național "Andrei Mureşanu" Scriu de la vârsta de 12 ani, în special proză. Îmi place să comunic cu oamenii, să citesc. Consider că scrisul este singura uşă de evadare dintr-o lume pe care s-a aşezat praful. Sunt în echipa POV21 din aprilie 2018 şi vreau să fac cunoscute toate poveştile ce zac în spatele unei simple aparențe.

2 Comments

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*