Alex Deonise – membrul EYP care rezolvă cuburi rubik cu ochii închiși

0
258 views
Alex Deonise este un tânăr surprinzător, perseverent și ambițios. Este olimpic național la matematică, însă veți fi surprinși de faptul că își dorește să profeseze în alt domeniu. El este, de asemenea, președinte al Consiliului Județean al Elevilor din Argeș și se implică în Parlamentul European al Tinerilor. Am avut șansa să vorbesc cu Alex în cadrul unui interviu, în care am aflat cum e să te implici în atât de multe activități, reușind, totodată, să le duci pe toate până la capăt.
Intervievator: În primul rând, wow! Ai un istoric destul de bogat. Cum faci față tuturor activităților?
Alex Deonise: Mulțumesc! Pot spune că în timpul liceului, datorită tuturor tipurilor de activități pe care le practic, am reușit să-mi dezvolt un management al timpului extraordinar de bun. De ce zic asta? Ei bine, în funcție de priorități îmi clasez acțiunile. Dacă am ceva de făcut pentru școală, atât timp cât trebuie dozat, las pentru școală. Dacă trebuie făcut ceva extrașcolar, aplic brute-force pentru acel lucru. Până acum, nu am lăsat nimic pe locul 2. Poate uneori, și cred că este un lucru normal, pregătirea academică a fost cu o treaptă mai sus în ceea ce privește scara pregătirii mele personale. Uneori, ca să îmi dau seama că am avut o zi productivă sau nu, înainte să mă așez cu capul pe pernă să adorm, mă gândesc la 3 lucruri utile făcute de când m-am trezit până în momentul acela, iar dacă le găsesc, îmi dau seama că acele calități de la baza piramidei mele formale, managamentul timpului, gândirea strategică și leadership-ul, încă dau roade.
I: Ești olimpic național la matematică, și totuși îți dorești să mergi la medicină în continuare. Cum îmbini cele două drumuri?
A.D.: Este destul de ușor, sincer să fiu. Matematica mă ajută foarte mult să mă dezvolt pe partea de gândire, fapt ce-l consider esențial în viața unui medic de succes. În schimb, pasul spre a trece de la profilul matematică-informatică, intensiv informatică, loc unde totul, dar absolut totul se învață într-un mod logic, puține fiind lucrurile pe care le memorezi grosso modo, spre biologia necesară admiterii la medicină, materie care trebuie memorată cuvânt cu cuvânt, a fost destul de dificil la început, dar pe parcursul anului acesta am descoperit că nimic nu trebuie să-ți stea în calea spre împlinirea visului tău. Iar cu chimia, pot afirma cu mâna pe inimă că mi-a plăcut încă din clasa a 7-a, moment în care am luat prima dată contact cu ea. Chimia organică este ca prima mea iubire: lucrez în fiecare zi, mereu îmi place să petrec foarte mult timp citind și învățând din orice tratat pe care-l găsesc și, în ultimul rând, Regina Științelor, matematica, își lasă amprenta asupra oricărei probleme de chimie pe care o rezolv. Pe scurt, pot spune că datorită studiului intens din domeniul matematicii – la nivel de olimpiade naționale – am reușit să-mi ușurez un drum greu, dar frumos, spre medicină.
I: Deși partea reală este cea care te atrage, se vede că te implici foarte mult în viața socială a tinerilor, prin activitățile derulate ca președinte al Consiliului Județean al Elevilor și prin implicarea în Parlamentul European al tinerilor. Cum te-au marcat aceste experiențe?
A.D. : Foarte simplu: m-au dezvoltat. Înainte să iau parte la vreuna din cele două organizații, eram un copil care nu-și dorea decât să urmeze o carieră și să fie un om de succes, dar mi-am spus: e prea ușor, vreau o adevărată provocare. Așa că la începutul clasei a 9-a, drumul meu, spre omul care are astăzi 17 primăveri în spate, a început. Inițial m-am înscris la Balul Bobocilor sperând că poate voi reuși să-l câștig. Zis și făcut, dar nu o aventură de acest gen căutăm. Căutam ceva care să mă facă să renunț la momentele de teamă atunci când vorbesc în public și un loc unde să îmi pot pune ideile în aplicare. Și uite așa, Consiliul Elevilor a intrat în viața mea. Încă din toamna anului 2016 reprezint elevii din liceul meu și, mai târziu, din județul meu. Practic această muncă deoarece aici am legat prietenii cu oameni frumoși care sunt din orașe din celălalt capăt al țării și am reușit să fac și eu ceva pentru binele comunității, destul de mare zic eu, de elevi. În schimb, Parlamentul European al Tinerilor (sau EYP, cum îi spune toată lumea) a venit cu un avantaj la care nici nu mă așteptam: m-a făcut să realizez cât de mult un om, care nici măcar nu vorbește limba ta maternă – fac referire la sesiuni – îți poate schimba viața. Mi-a fost deschis apetitul către o lume mai bună care să accepte oamenii așa cum sunt ei: frumoși, urâți, slabi, grași etc., deoarece toți sunt egali și toți avem drepturi depline ca oameni și ca cetățeni ai unei comunități atât de variate.
I: Ce schimbări ai produs sau îți dorești să produci în societatea din care faci parte?
A.D.: La începutul drumului meu am crezut că pot muta munții din loc, că pot face ceea ce-mi trece prin cap pentru a ajuta comunitatea. Dar, pe parcursul acestei călătorii minunate, am descoperit că cel mai de preț lucru este reprezentat de echipă. Alături de colegii mei, am reușit să implementăm într-un mod destul de bun, ne lăudăm noi, trei principii europene importante printre elevii argeșeni: diversitate, toleranță și democrație. Cum? Prin diferite proiecte și acțiuni socio-culturale. În strategia mea de dezvoltare mi-am propus ca în viitor să extind aceste 3 valori și la nivel de comunitate locală.
I: În clasa a 9-a ai câștigat balul bobocilor rezolvând două cuburi rubik legat la ochi. De unde această abilitate? Care este secretul tău?
A.D.: Nu este absolut niciun secret. Dorința arzătoare de a reuși să-mi duc la bun-sfârșit numărul m-a propulsat acolo unde mi-am dorit: să câștig balul bobocilor. Personal, a fost o provocare, deoarece în acea perioadă trebuia să mă ocup și de pregătirea intensă a olimpiadei de matematică și eram și în plină campanie de votare pentru postul de vicepreședinte al Consiliului Școlar al Elevilor din liceul meu. Cred că dacă aveam norocul să găsesc peștișorul de aur, îmi puneam dorința de a fi în trei locuri diferite în același timp. Un cub rubik se rezolvă în trei pași simpli: achiziționezi unul, înveți algoritmii și ultimul, dar cel mai important: nu trebuie să-l privești ca pe o jucărie. Asta fac eu încă din clasa a 8-a de când am atins primul cub. Iar metoda blindfold… mi-a venit ideea de la cei care au câștigat Românii au talent, uitându-mă într-o zi pe Youtube. După ce mi-am descoperit ochii si am văzut că un cub era făcut perfect si celălalt era la fel ca cel pe care îl amestecase juriul, am început să cred că limitele noastre nu există, ci sunt doar așa, niște bariere puse de mintea noastră.
I: Ce consideri că le lipsește tinerilor pentru a-și atinge scopurile?
A.D.: Timp. Timpul este cea mai mare problemă cu care noi, tinerii, ne confruntăm în ziua de azi. De ce? Pentru că avem impresia că putem face orice într-un timp foarte scurt și uneori când ne punem cu capul pe pernă, deoarece suntem prea obosiți să mai stăm încă un minut la masa de lucru și încercăm să ne facem o retrospectivă asupra lucrurilor terminate în ziua respectivă, nu putem. De ce? Pentru că nu avem. Și de ce nu avem? Pentru că ne angrenăm la multe. Mult prea multe. Nu spune nimeni că nu este bine să nu stai și degeaba uneori. Trebuie să facem lucrurile cu cap, rând pe rând, nu toate o dată, căci doar așa reușim să finalizăm ceva cu rezultate excepționale.
I: Ai vreun citat după care te ghidezi în viață?
A.D.: Sincer să fiu, nu am un citat după care să mă ghidez, dar, în schimb, am un target și o metodă eficientă de a-mi evalua activitatea dintr-o zi obișnuită sau mai puțin obișnuită. O să încep cu target-ul mai întâi. Ca orice persoană, și eu îmi doresc să ajung un om de valoare. Dar o valoare pe care nu succesul ți-o oferă. Un om simplu, cu visuri și dorințe. Însă aceasta este doar o dorință comună, iar ceea ce eu vreau să realizez în această viață este ca un bulevard, o stradă, chiar și o uliță să îmi poarte numele. Poate te întrebi de ce, ei bine, răspunsul este unul singur: vreau ca oamenii să treacă pe strada ,,mea” și să spună: întra-adevăr, Alex Deonise este demn de ceea ce a făcut în viața lui. Probabil dacă asta se va întâmpla, voi rămâne pentru o perioadă măcar în mintea unor oameni, dacă în suflet nu am reușit să fiu, cât timp eram în puteri. A doua parte este mai dificilă, deoarece reprezintă o modalitate de a-mi încheia ziua. Seara, când sunt sleit de puteri, mă pun în pat, ca orice om normal. Și stau și mă gândesc la TREI lucruri bune, utile, folositoare, pe care le-am făcut în orele de când m-am trezit până în acea clipă. Dacă le găsesc, sunt convins că a fost o zi bună și mulțumit de faptul că după ce mă trezesc am motivația de a mă autodepăși. Dar dacă nu le găsesc, sunt mâhnit, însă dornic ca peste 24 de ore să reușesc să găsesc 4-5-6, de ce nu 10, lucruri bine făcute, ținând cont că înainte am fost aproape. Și zic „am fost aproape” și nu „am dat greș”, deoarece văd fiecare nereușită ca pe o portiță de a fi mai bun și din ce în ce mai bun.
Articolul precedentMiss Peregrine- balanţa dintre normal şi deosebit
Articolul următorZile fără iubire
Studentă în anul I la Publicitate, în cadrul „FSPAC” - Universitatea „Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca (UBB) - A fost elevă la „Colegiul Național Liviu Rebreanu”, Bistrița - Scrie de când se știe - Preocupată de relațiile interumane, psihologie, comunicare - Este membru activ al echipei POV21 din decembrie 2017 și își dorește să-și dezvolte spiritul de echipă și să contribuie la evoluția comunității din care face parte.