Cu prima vorba ce-ai aruncat
Eu iar m-am înfiripat,
Într-un suflet nou, curat.
Gustul buzelor tale,
Finețea lor ca două petale,
Pe ele sentimente intense erau purtate.
Ce vedeai la mine nu-mi explicam,
Un amalgam de plictiseală în glas
Si un strop de cunoaștere aveam.
Voiai mereu să scoți din mine
Tristețea, gândurile rele,
Să rămână doar atât: fericire.
Plimbări nesfârșite noaptea,
Pe poteci de nu-mă-uita,
Lângă mine erai steaua ce întunericul lumina.
Dragostea plină de patos
Care mereu arătată era,
Ființa ta- oxigenul din viața mea.
Victor Bedelean
