Problema educației în țara lui Habar N-am

"în Texte/Păreri și opinii" by

Numele meu este Cira Cristian. Sunt tânăr student în anul I la Cluj. Este primul meu articol și sper să reușesc să ating câteva subiecte mai sensibile, care afectează generația mea și, cel mai probabil, generațiile viitoare. Acestea sunt gândurile unui tânăr care își iubește patria, care vrea să găsească un loc de muncă în țara lui, care dorește să fie aproape de familia lui și de toți cei dragi, chiar dacă țara lui preaiubită încearcă să îi pună piedici în a reuși asta.

Vreau să încep puțin cu educația din România. Un subiect sensibil care ne afectează pe mulți, atât pe tinerii elevi/studenți, cât și pe profesori și părinți.

În primul rând, vreau să vă spun despre mine că sunt fiu de învățătoare. Am crescut ținut din scurt cât am fost mic și pot mărturisi că, deși am avut un părinte cadru didactic respectat, am fost mediocru în școală și sunt mândru de asta. Crescând, am urât profesorii, însă acum încep să îi înțeleg tot mai mult și să realizez cât le este de greu. O văd pe mama mea cum după șase ore de stat la școală ajunge acasă ruptă de oboseală și, în loc să se odihnească sau să se culce, precum facem noi, cei tineri, ea se ocupă de familia ei și după începe să lucreze pentru școală ore în șir. Unii cred că munca de profesor nu este solicitantă. Te duci la școală șase ore, predai și te întorci acasă, unde de la ora 2 și până te pui la somn, faci orice vrei. Ei bine, poate munca de profesor nu este atât de grea precum munca de miner sau de constructor, însă este o muncă solicitantă psihic. O muncă în care o gașcă de mucoși pot să îți distrugă întreaga viață, pentru că ajungi la disperare văzându-i cum se bat, cum înjură, cum nu învață nimic, deși tu te străduiești să faci tot ce poți mai bine. Ai clacat o dată și ai țipat la ei?… Ei bine, viața ta s-a terminat, pentru că ei au atât de multă putere asupra ta, încât printr-o plângere făcută unde trebuie, poți ajunge fără serviciu.

De asemenea, munca de profesor nu se sfârșește după orele de curs, conform credinței generale. Ea continuă acasă, unde ești obligat să faci sute de planificări, să pregătești lecțiile pentru zilele următoare, să găsești teste sau să le concepi singur și să faci o mie și o sută de cursuri plătite din banii tăi, căci trebuie să strângi nouăzeci de credite anual.

Și toate astea pentru un salariu de rahat… Un salariu care abia îți acoperă cheltuielile lunare.

Țineți minte tot ce am spus mai sus pentru că va exista o legătură cu ce va urma .

Acum să atingem puțin și subiectul elevilor. Elevii primesc tot mai multe drepturi. Un profesor nu mai poate să strige la ei, nu mai poate să le dea o notă mică, nu mai poate nici măcar să înjure în gând pentru că elevii sunt copilașii scumpi ai unor părinți care nu realizează cât de enervanți, needucați și pur și simplu prost crescuți sunt ai lor dulci copii.

Eu împlinesc douăzeci de ani. Mă uit în urmă la copilăria mea, când la zece ani, dacă vedeam pe cineva mai mare decât mine cu maxim doi ani, deja plecam capul și mă rugam să nu mă observe, pentru că îmi era frică să nu îmi iau bătaie. Însă acum? Copiii de șapte, opt ani dau pălmi peste fund fetelor de liceu, scuipă și înjură pe oricine de parcă ei sunt regii României și nu ascultă de nimeni… totul din cauza unor părinți denaturați, care nu știu cum să spună nu și care consideră că puișorul lor este unic și merită tot ce este mai bun pe lumea asta. Ei bine, nu e așa. Copilul acela nu merită nimic! În viață nu va primi tot ce vrea doar pentru că tu consideri că el este cel mai bun. Va ajunge într-un moment când va trebui să aibă anumite cunoștințe, când va trebui să lupte cot la cot cu o mie de alți oameni pentru un loc de muncă și va trebui să depună eforturi constante pentru a se menține peste medie deoarece, chiar și dacă are zece ani vechime într-un job, un tânăr cu puțin mai multe studii, sau care a fost autodidact pe ce trebuia, va putea să-i ia locul cât ai clipi. Viața nu e roz. E gri. În tot ce este bine, automat, va exista și rău, iar în tot ce este rău va exista și bine.

Însă și educația este o problemă, nu numai părinții. Acum s-au introdus examene din doi în doi ani pentru copiii din ciclul primar și gimnazial. La clasa a 2-a, spre exemplu, examenul de matematică constă în rezolvarea a șapte pagini de exerciții în douăzeci și cinci de minute. Exerciții destul de ambigue, pe care un copil nu le poate rezolva corect fără să își ia măcar puțin timp de gândire; însă în douăzeci și cinci de minute timpul acela e cam inexistent.

Ministerul Educației încearcă să transforme tinerii în niște roboței fără minte, care fac doar ce li se spune și fac totul ca la carte. În clasele mici sunt „îndopați” cu cantități uriașe de materie și toate astea pentru a-i pregăti pentru bac; însă cu acele cunoștințe însușite în urma bacului ce pot să facă? Cu siguranță, operele lui Arghezi și ale lui Blaga nu îi vor ajuta să își repare mașina stricată sau să plătească facturi sau să își întrețină familia. Tot ce am învățat pentru bac nu mi-a folosit deloc în viață… Poate mai puțin matematica, însă asta pentru că sunt la Poli (și cine știe cât mă va ajuta pe viitor).

Vorbind cu diferiți oameni care dețin firme sau lucrează în diverse domenii, am realizat că tinerii nu se știu descurca deloc. Dacă vor să se angajeze undeva și sunt întrebați „Tu ce știi să faci?”, sigur răspunsul corect nu este integrale și opere clasice românești. Ei nu știu cum să schimbe un bec, cum să țină în mână o lopată, cum să gătească, cum să strângă un șurub sau o piuliță. Asta pot spune că e atât din vina părinților, cât și a educației.

Trăim într-o lume în care poți fi înlocuit în orice moment, și în care, dacă ești unic nu înseamnă că ești și folositor în societate. E trist, dar este adevărat. În viață trebuie să lupți pentru orice bucată de pâine și uneori chiar toate facultățile din lume nu îți pot oferi asta, iar atunci? Eu consider că tinerii au nevoie să învețe să lucreze și fizic, nu doar să facă niște calcule și să scrie comentarii pentru opere.

Punând toate astea cap la cap, sunt convins că realizăm cu toții cât de grea este viața de elev și viața de profesor; și poate ar trebui să facem o schimbare…. O schimbare înspre bine… O schimbare pentru viitorul nostru.

Cira Cristian

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*