Emil Racoviţă

"în Din istoria României/Texte" by

Simţea frigul până în măduva oaselor, simţea cum îl pişca pielea obrajilor, simţea cum, încet, încet degetele încep să-i îngheţe de tot. Dar, totuşi…. Parcă nu s-ar întoarce la Bruxelles, parcă nu ar da liniştea, priveliştea, minunăţiile pe care le descoperea zi după zi pe gălăgia şi aglomeraţia din Belgia… Se uita în zare… La marea întinsă în faţa lui în care se mai reflectau din când în când luminile australe, lumini şi culori pe care nu credea că o să le vadă vreodată, se uita la noaptea nesfârşită pe care o tot vedea de căteva luni încoace. Era o linişte perfectă… şi vântul încetase să mai bată. Se auzea doar, rar de tot, ţipătul unei foci pierdute în depărtare care-şi căuta familia.

Îl fascina lumea de aici… îl fascinau vremea, animalele, formele de relief, dar, cel mai mult îl mira modul în care aceste câteva luni îşi puseseră amprenta pe viaţa sa, pe cariera sa; şi nu numai pe a lui, ci pe a întregului echipaj. Ieri îl conduseră pe ultimul drum pe colegul lor, care nu rezistase frigului. El ştia că prietenul său nu a murit degeaba, ştia că acest sacrificiu nu va fi decât o treaptă urcată către mari descoperiri în ştiinţă.

Răsuflă adânc, văzând cum aburii respiraţiei sale se pierd în necunoscut… Se ridică de la locul său de observaţie de la prora vasului şi merse către laboratorul său. În aceste luni a avut timp să-şi organizeze lucrările scrise la Paris în laboratorul ,,Arago”. S-a uitat de multe ori printre ele şi şi-a dat seama cât de lipsite de substanţă sunt ele de fapt. Şi-a dat seama că între cei patru pereţi ai laboratorului nu avea cum să facă schimbările majore în domeniul atât de mult iubit de el, schimbări pe care le putea face, în schimb aici.

Pinguinii și focile au fost cele mai cele pe care le-a studiat în aceste opt luni petrecute la polul sud. Studiase modul lor de viaţă, hrana şi ce efect avea aceasta asupra stării lor. Era fascinant, i se părea lui, să descoperi atât de multă viaţă pe un tărâm îngheţat, neatins parcă de restul lumii. Avu timp să se gândească la viaţa sa de până în acel moment. Ce întorsătură drastică luase viaţa sa când descoperise prelegerile medicului Leonce Manouvrier de la Facultatea de Antropologie. Viaţa sa era deja conturată, mai ales din perspectiva tatălui său, care ştia clar ce vrea de la fiul său: Facultatea de Drept de la Paris, iar apoi, o carieră strălucită de avocat. Emil nu poate să spună că tatăl său fusese foarte fericit când aflase că fiul său vrea să urmeze şi şcoala Superioară de Antropologie de la Sorbona, mai ales după eşecul cu Facultatea de Litere. El fusese foarte horărât să-şi dea doctoratul din ştiinţe, fapt pentru care a şi rămas la Paris, în laboratorul de ştiinţă ,,Arago”. Se aşeză pe scaunul de la biroul său şi se uită pe micul geam din faţa mesei sale. Da, ştia că atunci când se va întoarce la Paris era mult mai hotărât să se specializeze pe domeniul ştiinţelor. Pâna acum toate gândurile lui legate de acest subiect fuseseră asemenea unor fulgi de nea, se topiseră de îndată ce ajusenseră pe Pământ, de îndată ce încerca să le analizeze mai bine.

 

Mălina Todoran

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*