Plutind în eter [7/13]

"în Poezie și literatură/Texte" by

Greu! Prea greu! Pentru cea mai apăsătoare întrebare, printre cele mai încâlcite șoapte mi-am găsit calea către răspuns. Dar ea? Ce aş…

– Nimic.

– Cum nai…?

– M-ai dat voie.

– Dar nu am z…

– Ești mai mult decât un gând. Ceea ce simți e asemenea unui tablou neprețuit, neînțeles… trecutul tău e cel mai frumos de până acum.

Frumos? Aș da timpul înapoi! Pot? Nu pot! Sunt doar consecința acțiunilor unui om incert și necugetat?

– Tu. Totul.E mai mult decât real!

Stupid, mult prea stupid. Mai de neînțeles decât incertitudinea și mai de neacceptat decât necugetarea… stupid! Chiar am fost… Dar acum? Mai pot face ceva?

– Ar trebui să te cred?!

 

Ah! Doare! Nu i-a trebuit mai nult de o secundă…

– Ce faci?! Asta pentru ce naiba e?

– Buna purtare.

 

Plutesc… răcoare, frig; e frig. Simt. Ce simt? Lipit, izbit aproape mortal de cărămizile reci ale zidului. Nu îmi vine să cred! Durere? Nici măcar… Toate încheieturile mi le-am auzit trosnind. Nimic?! Bine.

 

După un semn al mâinii, umbra i s-a năpustit asupra mea. În lipsa durerii… în sus și în jos, în stânga și în dreapta, de toți pereții de cel puțin două ori, de tavan, târât pe jos, sfâșiat în bucăți; reasamblat cu grijă și frânt în cât mai multe bucăți în secunda imediat următoare. La infinit m-aș lăsa în mâinile ei; o nimica toată… Umbra ei, desprinsă în miile de tentacule mici și agitate, aș vrea să treacă precum acele prin mine. Aș vrea să îmi ia în palmă propria suflare și să îi dea crezare, să facă din mine ceea ce eu nu am fost în stare și să-mi acorde preț de o clipă bucurie pentru ceea ce aștept cu ardoare.

 

Întuneric. Ca la început. Mă auzi, nu-i așa? Nu mai pot îndura alte iluzii… Curmă-mi suferința, dă-i cea mai frumoasă culoare. Desprinde-mă de tot ceea ce mă leagă de mine și de trecut! Te implor, nu mă lăsa în ale vieții valuri pe veci pierdut… Fiori? Atingerea rece a apei pe pielea mea… Ce se întâmplă? Lipsa oxigenului în plămâni mă doare. Nu pot să cred! Bătăile inimii atât de alarmate și cămaşa lipită de mine. Trăiesc?!

 

Inocență, paşii mici… chinuiți. Toate temerile, atât de nesemnificative, asemenea acelei dorințepură şi nevinovată; neacceptată. Privirile mirate, nenumărate şi interminabile, toate pe ascuns. Cuvintele fără sens, spuse în cel mai alert ritm și cu mult entuziasm; toate spuse din cele mai adânci și lipsite de lumină unghiuri ale minții, dar și lipsite întuneric. Amintirile dureroase, cuvintele prețioase, uimirea din ochii ei și timpul petrecut cu drag. Așa! Chiar așa? Asemenea celor mai frumoase nopți, momente mult gândite; aproape retrăite. Mă îngrijorează, încep să simt durere. Fiecare parte a corpului îmi pulsează teribil.

 

Am înghețat; în același timp ard. Simt ceva în apropiere… M-a încolțit, trece pe lângă mine asemenea unei torpile și de fiecare dată e tot mai aproape. Și mai aproape, și mai…

– Dă-mi mână!

– Ce? De unde? Nu văd nimic.

– Tââmpitule! Mori!

Ca la prima atingere.Rece, delicată, fermă și impunătoare. Aș recunoaște-o oricând. E posibil? A fă…

 

– Respiră! Și abține-te puțin din…

– Ce?

– Păstrează-ți întrebările pentru mai târziu! Încă o oră în acelaşi ritm şi ai rămâne fără plămâni.

 

Câteva minute; am reușit, în sfârșit, să îmi deschid ochii și să preiau controlul asupra corpului. Uitându-se la mine mirată, a comtinuat:

– Așa de repede? Ești bine?

– Aproape.

– Nu aş fi crezut.

Cu privirea rămasă ațintită: Ea e! Cum a făcut asta? Dar, stai… asta înseamnă că sunt…

– Ce? La ce te uiți? Nu îți place pelerina?

– Ba da, dar…

– La ce te aşteptai? O barcă mică de lemn cu vâsle și să fii plimbat în largul mării de una îmbrăcată bizar. Părul roșu, o robă lungă și maronie? Nu aici! Nu vei avea parte de asta, doar acolo mi-am dorit să-ți apar asemenea unei cultiste ciudate. Așa credeai că va fi oriunde?În nici un caz! Poate şi o lampă cu petrol pentru a ne lumina calea prin intuneric, pentru a nu ne izbi de stânci.

– Eu…

„Libera me de ignem fidem scriptum est enim in ortum tenebris...”✌?? Student U.B.B. ~ Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației. Bună! Pe lângă educație, mă pasionează arta, scrisul - arta cuvântului - în mod special. Ador filosofia, ficțiunea, paranormalul, groaza, misterul, drama și îmi place să scriu, atât în proză, cât și în versuri. Valorific, prin cât mai multe detalii și, preponderent, prin narațiune subiectivă: acțiunea, impactul, latura moralizatoare și varietatea interpretărilor oferite unui text. De asemenea, în poezie, cultiv simbolism, o estetică a urâtului patologic, tristețe, nostalgie și profunzimea emoției încifrate. Îmi doresc să plasez cititorul în centrul poveștii ori să îl pun pe gânduri; să ofer idei, momente, perspective, teme și motive de reflectare sau contemplare.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*