Interviu cu poetul Ioan Mircea Corpodean: o lecție despre fericire, tinerețe și simplitate

"în Texte" by

Într-o zi ploioasă de joi, Cofetăria Carpați din Cluj adăpostea câteva pagini cu versuri de picurii mari ai norilor cenușii ce își revărsau energia asupra orașului comoară. Privind asfaltul negru și cald, ascultam cuvintele domnului poet Ioan Mircea Corpodean ce parcă soseau la mine ca prin vis. Cu o poftă mare de viață, de dorință, I.M.C îmi prezintă un studiu simplu al fericirii: propria sa existență.  Mai multe volume de poezii cu copertă colorată, ilustrații realizate de muza poetului, Laura Toma, printre care se numără și Imaginar, Sentimente, Tumult, Gânduri, așteaptă împreună cu mine, nerăbdătoare, următoarea frază…

Î: Cum percepeți poezia și unde ați plasa-o în viața dumneavoastră?

I.M.C: Cred că aveam 20 de ani când am compus prima poezie. Poate greșesc, însă eu așa țin minte; nu știu dacă e așa sau nu e așa. Am citit o carte de versuri de Arghezi răspopitul.În ultimele versuri din volumul de poezii al lui Arghezi era o traducere liberă cu titlul: Femeia Goală. De acolo am început să compun. Pe vremea aceea aveam o altă energie și puteam să compun orice vers bazându-mă pe orice cuvânt. Îi spuneam prietenului cu care stăteam la masă:„Dă-mi un titlu!”, la care el, „Ce să-ți dau?”„Mulțumesc.”Și începeam: Dă-mi clipe din viața ta/ Dă-mi clipe din timpul tău/ Dă-mi clipe din frumusețea ta/ Asta vreau de la tine/Asta iți cer/ Să fii cu mine clipă de clipă. Acum am inventat poezia, căcinu știu nicio poezie pe derost. Dintr-o mie de versuri, un vers cred căcunosc. Eu sunt  omul clipei, omul instantaneului și cum gândesc, așa scriu. Nicio poezie nu e corectată. Toate poeziile sunt NUDE. Așa cum le-am compus, așa le-am și publicat.  Nu există nicio legăturăîntre ceva de acum și ceva de mai târziu. Totul e poezia clipei. O prietenă mi-a spus: „Mircea, tu creezi poezie cu vocea.” Scriu în fiecare zi. Sunt zile în care nu am energie pentru a compune. Nu e simplu să iți consumi energia intelectuală. Nu e chiar așa ușor…

 

Î: Ce timp preferați? Prezentul, trecutul sau viitorul? Există mulți scriitori melancolici, nostalgici, ancorați în trecut. Dumneavoastrăîn ce categorie v-ați clasa?

Prezentul. Totdeauna există un prezent. Cel de astăzi, de mâine, de poimâine… viitorul e nemăsurabil. Prezentul de astăzi se termină la ora 0, iar la ora 0, va începe alt prezent. Din prezent în prezent. Fiecare zi se reprezintăpe ea însăși, care totdeauna are legătura cu prezentul trecut.

 

Î: De ce credeți că viața e atât de frumoasă și de ce vă inspiră să scrieți?

După cum vezi, la mine totdeauna viața e foarte frumoasă. Acesta este felul meu de a gândi lucrurile.

Î: Doar acum?

Nu am fost așa întotdeauna. Când eram ajutor de cadru didactic, având datorii față de studenți, față de alte cadre didactice, nu puteam să fiu doar eu cu mine. Trebuia sa fiu și eu cu ei. Nu aveam libertatea de a mă desfășura totalmente cum mă desfășor acum. Așa a fost și de când m-am hotărât să mă însor. Vezi tu, între mine și tine există niște fire care pleacă, desigur de la mine. Aceste fire mă leagă acum și de restul lucrurilor. De această cofetărie, de alți oameni… De când m-am căsătorit până când am rămas văduv, nu am reușit să scriu niciun vers. NU puteam. Atunci, nu exista decât un fir. Cel care mă lega de iubita mea, de soția mea. Nu puteam să mă conectez cu exteriorul îndeajuns…

 

Î: Deci săînțeleg că pentru dumneavoastră este foarte important să fiți acompaniatde sine ca să creați?

Da, exact. Dialoghez cu mine, mă privesc pe mine în interior. Dar interiorul meu ești și tu, iar eu în mine te văd pe tine. Pentru că acum tu ești cu mine, tu ești în mine. Întotdeauna voi dori exact ceea ce am compus. Te voi vedea mereu o floare minunată.Nu există lucru mai frumos decât copiii și florile. Floarea prieteniei este una dintre cele mai frumoase flori. Să fie perenă. Să nu moară, să aibă viață veșnică. Eu așa privesc prietenia.

 

Î: Într-o lume atât de controversată, cum e percepută iubirea și cum poate fi ea concretizatăîn poezie?

E o diferențăîntre cum gândesc eu dragostea și cum gândesc iubirea. Dragostea poate fi fără iubire. Eu te îndrăgesc pe tine, dar între noi nu va fi niciodată iubire. Vei ajunge să iubești o ființăîn viața asta, una singură, iubitul tău, soțul tău. Pentru mine iubirea și dragostea sunt două lucruri foarte diferite, cu toate că în dicționar cuvintele poate sunt sinonime. La mine există o diferențăîn substanța cuvântului.

Î:Despre ce ați prefera să vorbiți, iubire sau dragoste?

Eu nu mai am nevoie de iubire. Iubirea a murit când a murit iubirea mea, adică soția mea. Când am ajuns văduv, mi-am părăsit iubirea, sau iubirea m-a părăsit pe mine.

Dragostea însă, va exista mereu în toate poeziile mele.

Î:Vă dezamăgește noua generație? Cea cu care mă pot identifica și eu ?

NU, DELOC. NU că un pic, deloc. Categoric nu.  Eu fiind zeci de ani ajutor de cadru didactic și trăind în mediul universitar, doar între tineri, o bună parte din zi eram cu studenți. Mereu m-am bucurat de cum erau ei atunci. Așa mă bucur și acum. Nu sunt mai puțini tineri dotați acum, nu sunt mai puțini tineri făcători de bine decât înainte de 90’. Nici vorbă. Doar că astăzi gândesc altfel, altfel creează ei. Sub nicio formă eu, când eram de vârsta ta, nu aș fi putut să găsesc un tânăr care să fie atât de matur, de dornic de a analiza oameni, viață, poezie, ca și acum cu tine. Sub nicio formă. Nici între studenți, nici între colegii mei de liceu, din toate școlile în care am fost eu și serviciile pe care le-am avut. Oamenii erau mai închiși în a judeca lucrurile. Asta îi bulverseazăpe cei de vârsta mea. Capacitatea tânărului de a fi altfel decât ei. Eu mă bucur că tu nu ești ca și mine. Asta e fericirea deplină, faptul  că tu poți să fii așa cum ești. Sub nicio formă nu aș vrea să te schimb. Fii așa cum vrei să fii. Nu te gândi că ai putea să greșești.NU. Am luptat pentru libertatea de a gândi așa cum vrem, în 89’. Nimeni să nu ne abată din drumul pe care suntem. Acea spirală a timpului, acea spirală a cosmosului, a universului.  Unde există mereu un punct care se dezvoltăși nu are limită. Când noi nu vom mai fi – oamenii de acum – vor fi alții, se vor naște alții. Dacă Dumnezeu, la un moment dat, va spune STOP, Universul nu va pieri. Va avea o altă formă, un alt conținut. Vor fi alte ființe create tot de el. Pentru că mai mult decât creatorul Universului nu poate să existe. Datorită lui eu sunt aici cu tine…aici, la Carpați, la această masă. Mai demult, înainte de 47’, pe monedele cu Regele Mihai – dacă erau destul de mari -scria pe margine: Nihil sine Deo (nimic fără Dumnezeu).

Î:Așadar, din câte observ,  credința joacă un rol foarte important în viața dumneavoastră…

Am fost ateu, am fost ateu!Acum nu mai sunt. Când am devenit credincios, cât timp am fost necredincios, nu știu…A venit timpul când am crezut. Toate lucrurile au un ciclu al lor. Eu nu pot săfiu sigur dacă sunt într-adevăr lucid în judecata mea. Eu astăzi nu sunt ca și mâine. Fiecare zi are un tâlc al ei pe care noi nu avem de unde săîl știm. Eu sunt ancorat în timpul în care sunt acum.

Mă uit la tine, mi-ai spus cam câți ani ai… Mă uit la privirea ta ațintită asupra mea și parcă o văd pe nevastamea care arăta ca tine la 30 de ani. Nu prin chip, ci prin maturitate, prin înțelegerea lucrurilor, prin privire. Categoric un tânăr de 30 de ani era mai tânăr decât un tânăr de acum, de 17 ani.

Î: Totuși, este ceva ce vă frământă ?

Nu, pentru că eu sunt mulțumit de tot ce mi se întâmplă. Ceea ce  măîntristează nu este ființa mea, ci durerea alteia. Eu am boli destul de grave. Mi-au spus doctorii cardiologi, oftalmologi, oreliști:„Mircea, datorită spiritului tău veșnic pozitiv, bolile nu acționează cu atâta forță; nu avansează.Ori staționează, ori fac pași foarte mici, poate chiar regresează.”Pentru că,în primul rând, totul începe prin tine, iar de cele mai multe ori tu însuți pe tine te îmbolnăvești. Bucură-te de fiecare clipă. Pentru mine, astăzi, timpul se va împărți în două bucurii: bucuria că te-am întâlnit și bucuria meciului dintre Halep șiMuguruza. DacăHalep va câștiga, voi fi mulțumit.Dacă va pierde, voi fi tot mulțumit. Voi fi nemulțumit dacăHalep se va îmbolnăvi.  Dacă am o nemulțumire în mine, aceea e suferința pentru prietena mea Laura. Eu sufăr pentru durerea ei și m-aș bucura dacă ar dispărea. De viața pe care o am, eu sunt foarte mulțumit. Dacă oamenii ar înțelege cât de fericiți pot fi numai cu o vorbă… Atâta m-am lăudat că te cunosc…cât de fericit am fost când mi-ai telefonat. Cel puțin o oră eu cu vecinul meu am vorbit de tine. Azi dimineață asta am făcut eu…crede-mă, nu inventez. Am trăit aceste clipe. Așa le doresc, așa le simt. Pentru mine viața nu e o născocire, e o veșnică trăire, clipă după clipă, clipă după clipă.

 

Î: Este Clujul pentru dumneavoastră un „oraș comoară”?

Sigur că e oraș comoară, atâta timp cât în el sunt comori.

 

Î:Ce comori sunt în Cluj?

Eu! Normal căîndrăgesc Clujul, odată ce eu sunt una dintre comorile lui.

Am două orașe pe care le iubesc foarte mult. Clujul si Bucureștiul. Ființa mea e astfel creată… săîndrăgească locuri.  Eu am început să simt viața, să simt cum încep să devin un individîn București, unde m-am refugiat cu părinții în 40’ după cedarea Ardealului. Acolo am început să devin eu. Sunt o plantă care crește, crește, are tulpină, are frunze, rădăcinăși la un moment dat, are și flori. Când are flori are și semințe. Atunci a ajuns la maturitate. Eu în Cluj am fost rădăcină,în București am început să am tulpină, apoi frunze, urmând să vin cu o floare înapoi în Cluj.

 

Am avut deosebita plăcere să asist la scrierea unei poezii pe baza unui cuvânt ales de mine: ENIGMĂ. În mai puțin de cinci minute, am reușit să citesc niște versuri proaspete, pline de ingenuitate.

Cine este cu adevărat domnul Ioan Mircea Corpodean? Un tânăr care savurează timpul, un suflet care trăiește mereu în imaginar…

 

 

ENIGMĂ

Am văzut

o floare

care pentru

mine

este soiul

„ENIGMĂ”

E o floare

albastră

te vreau floare

de

NU MĂ UITA

Minunată floare

te vreau perenă

Te vreau cu mine

și atunci când

ești departe

de mine

Floare vei fi mereu

În sufletul meu

Te îndrăgesc

gingașă floare

Eu voi fi întotdeauna

cu gândul la tine

minunată floare

albastră floare

De

NU MĂ UITA

15h 22min, Cofetăria Carpați

 

 

Mara Muntean are 18 ani, este elevă la Liceul Teoretic “Lucian Blaga” din Cluj-Napoca. Se îndepărtează de prezent și realitate prin versuri, dar observă și critică contemporanul prin proză. Se consideră o estetă, este într-o fugă continuă după absolut și după chintesența sufletului. Viitorul îi este străin, dar speră că va ajunge să aibă o meserie care să se bazeze pe exprimarea frumoasă.

Lasă un răspuns