Profesoara Laura Alina Crișan: dolce vita între catedră și cofetăriile ByLaura

"în De POVeste/De văzut" "de POV21"

Laura Alina Crișan este o femeie simplă, soție și mamă a doi copii. În viața de zi cu zi ea reușește să își îmbine pasiunile, ceea ce o face să fie, cu adevărat, o femeie de succes. Pe lângă faptul că este profesoară de limba latină la Colegiul Național „Andrei Mureșanu”, deține și cofetăria „ByLaura”, recunoscută pentru rețetele originale și delicioase.

Î: Cum v-ați descoperit pasiunea pentru prăjituri? Dar cea pentru limba latină?

R: Zilele trecute m-au întrebat copiii cum mă jucam când eram mică. Mi-am amintit că ne jucam de-a școala (eu eram doamna învățătoare) *râde*, din petale de flori cu apă făceam parfumuri, ne jucam de-a cofetăria/ bucătăria, făceam tot felul de aluaturi…Probabil de mică știam deja ce voi face în viață. Pasiunea pentru limba latină mi-am descoperit-o târziu, în liceu, sub îndrumarea doamnei profesoare Ardelean Ioana. M-au fascinat întotdeauna civilizațiile antice.

Î: Cum reușiți să le îmbinați? Au ele ceva în comun?

R: Nu au nimic în comun, poate doar faptul că mă pasionează.

Î: Cine v-a susținut cel mai mult în ceea ce privește pasiunea dumneavoastră pentru dulciuri?

R: Sprijinul a venit de la soțul meu, Răzvan. El este cel care m-a încurajat și susținut mereu, cel care a avut ideea de a porni această afacere.

Î: Aveți vreun model în acest domeniu?

R: Nu pot spune că am un model anume. Îmi place să urmăresc emisiuni de genul American Wedding Cakes, Cake Boss etc. Găsesc acolo multe idei și rețete noi.

Î: Care este povestea din spatele ByLaura?

R: Încă de mică îmi plăcea să-mi privesc mama și bunica atunci când găteau ceva. Cel mai tare mă fascina să o văd pe bunica frământând un aluat de cozonac/ pască sau făcând o prăjitură. Pe atunci nu erau rețete atât de sofisticate ca acum. În rețetarul gospodinelor găseai rețete clasice (ca și limba pe care o predau *râde*): negresă, japoneză, prăjitură cu mere, haioșe. Abia mai târziu, pe când eram în concediu de maternitate, am început să testez și eu diverse rețete. Am început de la unele simple. Treptat, am început să fac rețete tot mai complicate. Nu am cursuri de specialitate, pur și simplu mă pasionează ceea ce fac. După ce am „exersat” o vreme acasă, am decis să pornesc această afacere, bineînțeles, cu sprijinul familiei. Așa am ajuns azi să mă ocup de diverse evenimente (nunți, botezuri, majorate). Încerc tot timpul să fiu la curent cu cele mai noi tendințe, să fiu, ca să pot spune așa, „în pas cu moda”.

Î: Care e partea dumneavoastră preferată din prepararea unui tort/ a unei prăjituri?

R: Nu am o parte preferată în prepararea unui tort sau a unei prăjituri. Îmi place întregul proces: de la prepararea blatului sau a cremei până la decorarea tortului.

Î: Ce înseamnă dulciurile pentru dumneavoastră?

R: Relaxare.

Î: Vă gândiți să renunțați la una dintre meserii în favoarea celeilalte?

R: Încă nu m-am gândit serios la ideea de a renunța la una dintre meserii, poate din cauză că îmi plac ambele la fel de mult.

Î: Ce mesaj aveți pentru cititorii POV21?

R: Tot ce am făcut în viață am făcut din pasiune, așa că îi sfătuiesc și pe cititorii POV21 să nu renunțe la ceea ce-și doresc, să facă totul cu pasiune și cu convingere și să aibă încredere în forțele proprii.

Sunt elevă în clasa a XI-a la Colegiului Național „Andrei Mureșanu”, profil filologie- limbi străine. Sunt reporter de liceu în echipa școlii de 3 ani și am fost premiată la nivel național în cadrul unui concurs de poezie.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*