Mă întrebam cum e să fii drogat
Până am dat de mirosul tău,
Acum sunt un aurolac bolnav.
Prind de gulerul larg din 2-n 2 minute,
Apuc de tricoul în stil van gogh și îl descos cu inspirațiile mele flămânde;

Existența mea se plimbă de ceva vreme în cercuri
Pe lângă vaporii mirosului tău,
Stă răsucită ca o bucată de ață roșie
Printre degetele fine ale parfumului,
Poate îl păzește sau poate e închisă
Fix în euforia pe care o oferă el;
Memoria mea stă la pândă ca o pisică psihopată
Din cauza mirosului tău,
Ai trezit-o și acum stă să cadă ca o picătură de ceară,
Să plece să te caute cu tot cu dorința de pe spatele blănos

Ai trezit fix viața cu mirosul tău,
Fix frumusețea amintirii,
M-a plesnit aroma
ca un vânt de vară,
Ca o prospețime dintr-o țesătură de nor,
Mi-ai înmugurit arta prin nări cu parfumul tău
A venit așa, simplu, frumos
Și te-a purtat pe tine lângă mine
Te-am și simțit cu mâinile din aer în jur, și te-am văzut prin nări
Te-ai conturat din izul tău, și-apoi
Mi-ai amorțit plămânii, cu tot cu ce-i în mijloc

Ai trezit viața, dorința, și memoria
Cu parfumul tău, dar m-ai culcat în nostalgie
M-ai sărutat frumos pe frunte, cu trupul cald strâns lângă mine,

Când m-am trezit parfumul era lipit
pe umărul meu gol,
Ca o pagină pe care mi-a fost frică să scriu, prea goală, prea subțire

Horea Emilian