Printre blocuri am crescut odată cu vrăbiuțele,
Sporadic vara-n geam îmi ciripeau însingurate,
Căci stingher, mic şi plăpând era şi gândul meu,
Aşa şi toți şi toate.
Puteau în vârtejul vremii să se piardă foi și fluturi,
Din nea să crească ghiocei, fereastra mea este aceeași.
Ochii mei și-ai tăi.
Cireșul bate miezul nopții, pendulează blând în geam,
O vrăbiuță rătăcitoare sare de pe ram pe ram,
Vântul aprig vreau s-o fure, să o piardă-n noapte,
O vorbă eu… tu două șoapte…
Putea vârtejul vremii să ne piardă – un suflet rătăcit?
Să-l nască din praf o stea? El va fi rămas același,
Inima mea şi-a ta.
Printre blocuri voi fi crescut în cântul lor cel dulce,
Ce clipe frumoase când vara, deschizi ochii,
Și îți priveşti sufletul cum zburdă, zboară şi fuge,
Păcăt că vine iarna…
Teodora Reu
