Reflect

"în Psihologie & Relații" by

Mi-am luat, acum câțiva ani, o oglindă.
Ea, față de mine, n-are nevoie de un cal ca să-și facă diferența dintre pozițiile de șezut și stat vizibilă. Chiar și așa, n-are aceeași formă mereu, același scop ori aceleași intenții. Fundamental, ea este superioară ființei mele și, pentru mine, superioară a întregii existențe din univers.

Crește odată cu mine, însă inconștient de rapid și, îndrăznesc să sper, frumos. Crește și se modifică, cel din urmă proces fiind însă rar și anevoios. Concret, în momentele mele de triumf, glorie, reușită; conștientizez cum oglinda se dilată, iar atunci când impactul iminent față de zidurile ratărilor mă au drept prizonier, par să mi se închidă ochii. Inconștient, de această dată. Și tocmai în acel moment am cea mai mare nevoie să mă uit în oglindă!

N-am cumpărat-o, n-am primit-o, nu știu cum a ajuns la mine, dar a ajuns. Unii spun că te naști cu ea. În schimb, eu cred că o dobândești. N-o poți asocia cu nimic în lume, drept urmare, eforturile mele de a o descrie sper că vă vor lămuri pe cât posibil:

O port tot timpul cu mine. Culmea ar fi că narcisiștii nu s-ar uita în ea, ci prin ea, sau peste ea, în orice caz, uitând să facă dreapta către esența oglinzii. Nu te-ai numi narcisist dacă te-ai uita des în oglinda ta, din contră, totuși depinde foarte mult ce afli când te uiți în propriul strat argintiu-reflector. Am citit eu că cea mai mare crimă la adresa caracterului tău este să te uiți în trecut și să te întorci cu regret; situația de față înlocuind trecutul cu „sinele”.

N-am fost vreodată încrezător în ideile mele, căci undeva în spatele lor, șade cu brațele țepoase gândul că cineva, cumva, mă va critica ori îmi va spune că sunt prea copil ca să fac asocieri, să denumesc noțiuni așa cum consider eu, din propria-mi logică și simțire. Cu toate acestea, îmi asum hazardul să botez această oglindă de care tot vorbesc „spirit”.

„Și când mă uit în oglindă, ori când se uită oglinda la mine, ne așteptăm mult și bine unul pe celălalt până să ne și înțelegem. Căci poate uneori ne e silă ori lene alarmantă să avem răbdare să ne uităm unul la celălalt, însă, chiar dacă nu ne vedem prea des, ne zâmbim.

Cel mai interesant a fost când am aflat că am oglindă. Am rezervat deosebit de mult răgaz până m-am uitat pentru prima oară în ea; fapt accidental, însă cerut și, deci, meticulos plănuit, de sinele meu. Își căuta imaginea disperând. O agonie a lipsurilor, care acum, pas cu pas, se stinge, însă doar cu voia și efortul meu de a mă uita în aparatul de reflexie.

Prima oară când ne-am privit în ochi n-am știut ce-i cu celălalt. Totuși, am putut intui că în oglindă sunt chiar eu, loc unde am putut să-mi văd lipsa de încredere, frica, ambiția, nesiguranța, natura firavă și eventuala tendință a delăsării. Chiar și acum le văd, doar că, acum ne zâmbim.”
(Bineînțeles, n-am văzut întregul cumul al neajunsurilor mele toate deodată, căci pupila când primește prea multă lumină se contractă. chiar și așa, cred că am sesizat mai multe părți din mine colaborând cu „spiritul” deodată, însă, ca multe alte lucruri în viață, te poți concetra doar pe una singură la un moment dat. one at a time, brother).

Și ne zâmbim, întrucât ne-am acceptat unul pe celălalt și conștientizăm când ne privim și când nu. Oglinda mă privește tot timpul, iar eu, în ultima vreme, mai rar, tocmai de aceea m-am simțit deranjat din punctul de vedere al apropierii față de mine. Stresul, ambiția, autohtonia mea m-au adus aici, și am ajuns la concluzia că cel mai sigur loc de parcare nu e subteranul de la Carrefour, ci oglinda. Aici suntem noi, în esența noastră. Zic și eu.

Normal, când te crezi bizon și vrei să te implici în 5 direcții, știi și tu că mașina are numai 4 roți. Roțile, pe cont propriu, fără șasiul de odinioară, au cele mai mari șanse din lume să se avarieze.

Gând final: uneori, oglinda se camuflează în fereastră, adaptându-se vreunei lipse de-ale mele, cu scopul de a găsi ceea ce lipsește în alt hol decât al meu. O greșeală, căci oricât am vrea ca ce-i al altuia să fie și al nostru, nu putem cumpăra, șuti, imita părți ale altcuiva să ne umplem golurile. Altfel spus? Ce văd în oglinda mea e doar al meu, și oricât te-ai holba prin fereastra ta înspre mine, nu vezi ce văd eu. Și dacă vreau să văd ceva în plus.. Îmi afirm mental ceea ce vreau, după cu voce tare, continui să cred în ce-mi doresc și de acolo.. ne descurcăm.

Radu Minea

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*