Teodora Burduja- tânăra româncă devenită simbol al Parlamentului European al Tinerilor

0
691 views

Când spun EYP mă gândesc, printre altele, la o persoană; o persoană care mi-a rămas întipărită în minte emblematic – Teodora Burduja. Burduja este genul de om care îți inspiră energie, fericire, determinare prin fiecare por. Un om fără care nu îți poți vedea sesiunile, cel puțin nu complete. Este clasa a 11-a, științe ale naturii bilingv franceză, Colegiul “Mircea cel Bătrân” din Constanța, iar pe lângă EYP, Teodora se dedică programelor extrașcolare. Nu o văd ca pe un simplu licean, o văd ca pe o undă uriașă de energie și pasiune, care nu stă locului, care vrea mereu mai mult, care, sunt sigură, va ajunge să facă o schimbare; dar până atunci, ea este un model.

Care e povestea ta în EYP? La ce sesiuni ai fost, ce te-a marcat?

Am început EYP cu regionalele de toamnă din 2015. La vremea aceea aveam doar 15 ani, eram clasa a 9-a, iar dorinţa mea de cunoaştere şi de a experimenta a apărut încă din pruncie, fapt care m-a propulsat în una din delegaţiile Constanţei, în Muntenia. La momentul respectiv, era prima dată când plecam singură de acasă cu un grup de oameni necunoscuţi, delegaţia mea fiind alcătuită din oameni de clasa a 10-a pe care nu-i știam. Eu veneam de la alt liceu, unde nu pot afirma că erau foarte bine promovate activităţile acestea de voluntariat; de altfel, nu erau foarte multe pentru gimnaziu. De aceea, la liceu am ţinut foarte mult să fac parte din delegaţia lor. Fiind prima oară când plecam, a fost cu totul şi cu totul marcant pentru mine, căci am ajuns să continui cu EYP-ul, deşi nu aveam intenţia asta la început. După sesiunea asta de regională, nu puteam să mă pronunţ în privinţa longevităţii mele în EYP; primisem recomandare de naţională, dar, cel puţin din Constanţa, erau foarte mulţi din cealaltă delegaţie (fiind două delegaţii trimise la regionale) care îşi doriseră foarte mult să primească recomandare şi nu au avut această ocazie. Totuşi, am mers la naţională. Naţionala din 2015  a fost la Eforie Nord în primăvară, şi de acolo cred că mi s-a făcut click-ul; mulţumită chair-ului meu de la vremea respectivă şi mulțumită oamenilor pe care i-am cunoscut acolo – cu care, de altfel, am şi crescut împreună în EYP (foarte multe feţe, destul de importante la momentul actual în organizaţie, care fac parte din aceeaşi generaţie cu mine). După naţională, chair-ul meu m-a încurajat foarte mult să aplic mai departe şi m-a rugat să nu mă demoralizez că nu am fost suficient de bună, sau că fusesem la limită să primesc recomandarea pentru internațională. La 2 luni, în 2016, am fost journo la forum – cea mai bună alegere pe care am făcut-o, pentru că să fii oficial prima dată ca journalist îţi deschide oarecum ochii în privinţa celorlalte funcţii. Tu eşti acolo ca un observator, în sensul în care vezi foarte bine ce face chairperson-ul sau un organiser, dar în acelaşi timp te dezvolţi pe tine pe partea aceasta de creativitate, de “hai să creăm împreună materiale drăguţe pentru delegaţi, amintiri”. După încheierea acestui capitol, în toamna respectivă eram clasa a 10-a, deci la un an după ce începusem EYP, am fost pentru prima dată chairperson în Moldova şi am avut norocul de a lucra cu oameni cu care am colaborat şi la naţionala aceasta, la care ai fost tu, şi mi-am deschis şi mai tare apetitul de a participa la sesiuni ca şi oficial, pentru că “oamenii mei” (delegaţii mei), cum îmi place să le spun, au fost foarte marcaţi de prezenţa mea, deşi nu au fost neapărat foarte buni, căci nu erau un “EYP material”, dar faptul că îşi doreau să se dezvolte pe partea asta şi faptul că noi am fost pe aceeaşi lungime de undă, a cântărit foarte mult şi pentru ei, dar şi pentru mine. În primăvară am participat la training pentru că îmi doream foarte tare să observ de la alte persoane, cu mai multă experienţă, cum se procedează, fiindcă partea asta, de oficial, era puţin neclară pentru mine. După care am fost organizator în Muntenia în primăvară şi mi-a plăcut foarte mult ce am făcut acolo – descoperisem şi o altă latură EYP, care de foarte multe ori este neglijată, pentru că foarte mulţi văd şi pun accentul pe chairperson, însă partea de organizare pe mine m-a atras foarte tare; tot ceea ce ţinea de “hai să strângem sponsorizări ca să fie sesiunile mai drăguţe”, de “hai să nu avem probleme tehnice”. După cum văd eu, ca organizatori, trebuie ca activitatea lor să fie cât mai puţin vizibilă, să fie atât de bine organizat totul, încât oamenii  nici să nu realizeze că noi am avut un job acolo. După care, nu ştiu cum s-a întâmplat, probabil din cauza activităţii mele în EYP ca oficial (şi faptul că am ajutat la deschiderea a noi centre) am primit un loc pe Wild Card pentru a 85-a sesiune internaţională EYP din Brno, Cehia, alături de alte feţe foarte prietenoase şi foarte cunoscute pentru mine din EYP, care la fel, îşi meritau locul, dar nu au avut şansa ca după naţională să meargă la internaţională. Acolo a avut loc un moment  uimitor; ceea ce făceam eu în România era la un nivel mediu, iar ce am văzut  acolo era la un nivel foarte înalt și de atunci, mi-am  zis că voi încerca cât de mult îmi stă în putinţă să aduc elemente de acolo în EYP Romania, să inovăm cumva filiala noastră. O altă sesiune deosebită a fost forumul de anul trecut din Oradea, unde în calitate de organizator, mi s-a demonstrat că pot organiza foarte bine, însă, mi-am dat seama că îmi doresc să îmi dezvolt aptitudinile de chairperson pe care le începusem cu un an în urmă – fiind un moment foarte ciudat, nu prea ştiam pe ce cale să o apuc. Dacă era după mine, aş fi fost și organizator la o sesiune, şi chairperson, lucru care, în principiu, nu se putea. În toamna 2017 am avut plăcerea de a fi chairperson alături de o persoană foarte dragă mie, Luciana Cojocaru, care mi-a fost şi colegă de comitet la naţională; experienţa asta, mai ales că eu nu lucrasem cu co-chairi, m-a învăţat cât de important este să fii pe aceeaşi lungime de undă cu cineva când este vorba de a instrui nişte oameni care până la urmă vor să continue cu EYP. Dacă legătura mea nu ar fi fost atât de bună cu Luciana, poate voi nu aţi fi continuat sau nu aţi fi prins gustul EYP atât de tare. Încercările mele de a aplica în străinătate au început iar şi am aplicat, prinzând câteva locuri la nişte sesiuni bunicele, dar probabil lipsa timpului şi problemele legislative ale ţării m-au determinat să nu merg şi să rămân setată pe EYP Romania. Am preluat responsabilitatea de coordonator judeţean EYP, fiindcă ador să mobilizez oameni, cum centrul nostru la nivel de Constanţa creşte de la o generaţie la alta. Iar, în primăvară, am avut ocazia să chairuiesc la regionalele de primăvară, iar acolo pot să spun că am prins foarte bine ideea de chairperson. Mi-am zis că vreau să ajung vice-president, şi de ce nu president, dar  ideea e că sesiunea a însemnat foarte mult pentru mine. Iar, după sesiunea asta, fix la 10 zile, am avut plăcerea de a pleca în Polonia unde am fost chairperson la o sesiune regională de acolo, unde am văzut cu ce se mănâncă EYP Polonia. Ştiam de dinainte că EYP-urile funcţionează diferit în diferite ţări, dar nu avusesem niciodată un contact direct. Acolo existau 40 de oficiali, se schimbau locaţiile pentru a fi o diversitate mai mare. În esenţă, oamenii erau la fel ca cei din România: foarte deschişi şi foarte determinaţi să facă lucruri, dar a fost foarte diferit pentru mine într-un sens pozitiv, evident, şi am preluat foarte multe lucruri la nivel academic pe care, zic eu, am reuşit să le introduc la naţionala voastră. Ajungem deci, în prezent, la naţionala de primăvară, unde am avut ocazia să fiu din nou chairperson. Cred că, într-o oarecare măsură, aceasta este sesiunea mea de suflet (ştiu că îţi vorbesc acum la puţin timp după sesiune) dar chiar cred cu tărie că este una din sesiunile care mereu îmi va rămâne în inimă, pentru că delegaţii îmi erau cunoscuţi de la regionalele anterioare, iar oficialii erau iarăşi feţe dragi şi cunoscute mie – să lucrezi cu aşa oameni pentru o sesiune atât de importantă cum este naţionala, e ceva incredibil de emoţionant.

Cum faci faţă şi sesiunilor şi şcolii?

Poate nu numai datorită EYP, dar şi a altor activităţi de voluntariat, mi-am dezvoltat în timpul liceului o capacitate de time management foarte bună, adică nu pot să spun că am avut vreodată probleme cu mersul la şcoală şi mersul la sesiunile EYP în paralel. La sesiunea naţională mi-am sacrificat mult din timpul meu, în condiţiile în care eu am ajuns după sesiune miercuri seara spre joi, undeva la 1 noaptea, iar dimineaţa următoare am avut teza la matematică şi în acelaşi timp, cât eram cu voi la sesiune, trebuia să îmi pregătesc sinteza pentru bacul francofon pe care îl am pe 29. Asta ţine atât de dorinţă, cât şi de a şti când să spui nu. Nu pot să spun că pentru mine şcoala şi EYP-ul  au fost întotdeauna pe acelaşi loc; poate la un moment dat a fost şcoala, poate la un moment dat a fost EYP. Cred că dacă vrei să faci chestiile astea, le poți face.

Ce te-a impresionat la tinerii care aplică?

Mă impresionează foarte tare la oamenii care aplică şi în general la delegaţii mei (pentru că atunci când sunt chair pot vedea foarte bine atitudinea şi personalitatea lor. Atunci când sunt oficial, nu pot să spun că interacţionez foarte mult cu delegaţii). Cum spuneam, când am fost chair, am avut întotdeauna şansa să cunosc o persoană sau două care să îmi amintească de mine, în sensul de delegat. Mă impresionează, pentru că mă văd în ei, şi văd aceeaşi dorinţă de a face EYP pe care o aveam şi încă o am. Este foarte emoţionant să observi cum nişte oameni se aseamănă atât de mult cu tine, pentru simplul fapt că îşi doresc atât de mult să facă parte dintr-o familie din care tu deja faci parte. Deşi am senzaţia că generaţiile care urmează sunt din ce în ce mai slabe din anumite puncte de vedere şi datorită schimbărilor care se petrec, totuşi, copiii care vin la EYP sunt diferiţi, sunt nişte oameni cu care îţi doreşti să fii prieten pe viaţă, îţi doreşti să lucrezi şi sunt efectiv oamenii ăia cu care nu ai avea niciodată “small talk-uri”,  ci doar “deep talk-uri”.

 Care este amintirea ta preferată din EYP?

Este foarte complicat să răspund la întrebarea asta, pentru că există foarte multe momente care, ştii cum e, când eşti acolo sunt foarte amuzante şi îţi aminteşti cu drag de ele, momente care poate s-au şters puţin din minte, dar când îţi aduce cineva aminte ele devin, să spun aşa, vii. Dar, ca să fiu mai exactă, o să aleg una din sesiunile la care am participat şi o să îţi explic puţin ce s-a întâmplat acolo de mi s-a impregnat în minte atât de clar: vorbesc de naţionala mea care a fost acum 2 ani, naţională la care, cel puţin eu la nivel de Constanţa, nu eram foarte apropiată de ceilalţi oameni, pentru că, după cum ţi-am spus, eram în clasa a 9-a, bobocel, venită din proaspătă pruncie și nu apucasem să interacţionez cu ei înafara EYP. Ideea e că după partea academică, după ce s-a terminat GA-ul din seara respectivă, după cum a fost şi la voi, am avut committee dinner şi după aceea petrecere. Nu ştiu cum, dar la un moment dat toţi oficialii au ajuns la mine în cameră, împreună cu delegaţia Constanţei şi alţi câţiva delegaţi din alte oraşe, și efectiv am dat o petrecere unde ne-am apropiat atât de mult, iar eu am putut să văd foarte bine că până la urmă şi oficialii sunt oameni. La vârsta mea, îi percepeam mult mai mari – ca pe nişte oameni ce nu păreau genul care să se distreze cu oficialii. Nu pot să spun că cea mai bună idee e ca oficialii să meargă să se distreze cu delegaţii – dar am mers şi am văzut răsăritul pe plajă şi ne-am apropiat incredibil de mult. O persoană chiar a ajuns să aibă un impact foarte mare asupra mea în EYP şi dincolo de EYP. Faptul că am fost atât de bine integrată într-un grup de oameni care aveau o autoritate asupra noastră, deşi eram clasa a 9-a, a cântărit enorm pentru mine şi este o amintire la care mă întorc destul de des când vorbesc despre cum a început EYP pentru mine.

Cum te-a ajutat EYP-ul până acum? Ce ai învăţat de aici?

EYP m-a ajutat din foarte multe puncte de vedere. Unele lucruri bune poate nici nu-mi dau seama că sunt din cauza EYP. Unul, ţi-am spus, este capacitatea mea de time management; nu pot să spun că nu aş fi avut-o fără EYP, dar EYP mi-a dat ocazia să o exersez. Un alt lucru învăţat la EYP a fost toleranţa, pentru că  înainte am avut  câteva probleme faţă de ideile oamenilor şi faţă de oameni. Eram genul de persoană care în cazul în care cineva nu îmi plăcea sau nu îmi oferea un vibe bun, o îndepărtam instant, însă, prin EYP am înţeles mai bine ideea de diversitate şi înţelegere a oamenilor. M-a ajutat foarte mult atât în cunoaşterea UE, cât şi a perfecţionării englezei la un nivel academic, fiindcă sunt la un profil cu bilingv franceză, iar chestia asta au spus-o şi părinţii mei: engleza cade adesea pe locul doi, iar dacă nu era EYP, nu ajungeam să o perfecţionez . De exemplu, în Polonia am fost forţată să vorbesc engleză tot timpul, altfel nu aş fi putut comunica cu oamenii. Deci, dacă nu ar fi fost EYP, pentru mine limba engleză ar fi devenit o limbă moartă.

Ce plănuieşti să faci după ce termini liceul?

În ceea ce priveşte activitatea mea de după liceu, pot să spun că EYP-ul a avut un mare impact: eu vreau să dau la drept la Bucureşti, iar în acelaşi timp voi da şi la Colegiul Juridic Francofon, având în vedere că voi termina o filială francofonă şi mi se pare că îmi bat joc de mine dacă nu m-aş bucura de limba franceză pe care o am la un nivel destul de bun, după 4 ani de aprofundare. Ideea e că datorită EYP şi oamenilor din EYP, care  în general au drumuri asemănătoare, mă gândesc foarte serios să continui EYP-ul şi să fiu mult mai bine cunoscută pe plan internaţional, să ajut cât mai mult comunitatea, şi poate, să lucrez în Parlamentul European într-o strânsă legătură cu EYP-ul. Nu îmi este foarte clară ideea asta, dar tot ce îmi doresc este să termin şi dreptul român şi dreptul francez, iar de EYP oricum mă voi ţine, asta îmi este clar.

 Care sunt dificultăţile ca şi oficial?

Dificultăţile ca oficial vin în tipul de oficial, adică, una este când eşti chairperson, alta e când eşti organizator, și alta  când eşti journo. O să încep cu journo. La nivel de România, una din dificultăţile pe care poţi să le ai este, cu siguranţă, faptul că tu nu eşti un bun fotograf. Poate că înainte de sesiuni îţi plăcea să fotografiezi, dar asta nu însemană că la această sesiune eşti suficient de bun în a trage nişte cadre pentru aftermovie sau să ştii să ţii o cameră fără să ţi se mişte mâna – cred că aici intervin problemele tehnice, nu cele de interacţiune cu oamenii. Dacă nu eşti bun pe partea de vizual, ai foarte multe dificultăţi ca journo. Dificultăţile unor organiseri sunt foarte diverse, pentru că înainte de sesiune tu nu ai cum să ştii ce se poate întâmpla. Dificultăţile tale apar din ceea ce fac delegaţii:  nu ştii cum vor fi delegaţii. Nu ştii dacă aceștia vor veni cu băutură sau dacă ei vor păţi ceva – ca după care tu să fii responsabil. Pot fi situaţii extreme pe baza a ceea ce am spus mai devreme, dar nu vreau să intru în detalii cu nişte situaţii SF. Când eşti chairperson, greutățile vin foarte mult din cauza persoanei tale, dacă tu la sesiune nu eşti intr-o stare bună, dacă tu la sesiune nu eşti stăpân pe topicul tău, dacă  nu ai pregătit un committee work plan, un training plan. Dacă tu nu ştii cum vrei să se desfăşoare lucrurile, automat asta te pune în dificultate cu comitetul tău şi rezultatele vor fi pe măsură. Ideea este că dacă tu, ca persoană, te crispezi, sau laşi problemele de acasă să intervină şi să te deranjeze (acolo cu delegaţii trebuie să fii foarte prietenos, trebuie să le inspiri încredere, să le insuflii dragostea pentru EYP) treaba ta ca şi chairperson nu va fi dusă la final pe o cale foarte bună. În cazul meu, am observat că este ca şi o luptă între tine şi tine; adică mie mi s-a întâmplat în ultima lună, pentru că am fost oficial de 3 ori, și pot să spun că nu la toate m-am comportat în acelaşi fel, datorită unor factori externi de EYP care s-au răsfrânt asupra mea, însă asta nu mi-a afectat atitudinea. Poate m-am adaptat altfel sau am făcut lucruri diferite din punctul de vedere al unui chairperson, dar niciodată nu am lăsat ca problemele mele să mă stăpânească la o sesiune EYP.

Te-a consacrat la sesiunile EYP un dans (iniţiaţii cunosc: “Ah e Burduja la sesiune iarăşi dansăm pe Bills”), de unde a venit ideea?

Dansul a venit după sesiunea mea internaţională. La sesiunea mea internaţională am avut un chair minunat, pe care îl apreciez în continuare, chiar dacă nu mai vorbim atât de mult. El  s-a reorientat, din câte am înţeles; nu mai este neapărat un EYP-er, dorindu-și o pauză. Ideea e că săracul om ne rugase pe noi, ca şi comitet, să facem ceva reprezentativ pentru comitetul nostru, ceva care să ne unească. Ne propusese să confecționăm steaguri, o emblemă sau altceva, iar în grupa mea nu era nimeni cu talent la desen. Eram toţi praf, nimeni nu ştia să cânte, nimeni nu ştia să danseze, cu toții eram nişte copii foarte limitaţi din anumite puncte de vedere. Atunci, noi, foarte enervaţi de faptul că nu putem să ne dezamăgim chair-ul, am făcut un dans. Acesta a fost inspirat din mişcările chair-ului nostru, vorbisem toţi între noi şi ne promisesem că la următoarele sesiuni unde vom fi chairi,vom face dansul ăsta cu delegaţii noştri sau alţi delegaţi, chiar dacă nu sunt din comitetul nostru, că poate-poate vom da peste persoane care vor spune “Uite, eu ştiu dansul ăsta de la Teodora care a fost cu tine la internaţională”. E o chestie din asta de propagare în masă a unui fenomen şi mă bucur foarte mult că am început să-l fac – şi chiar mi s-a întâmplat ceea ce am apucat să îţi spun.

 Ai un sfat pentru cei care vor să intre în EYP? Dar pentru cei care vor să facă o schimbare în lume?

Sfatul meu pentru persoanele care vor să intre în EYP este să meargă la EYP la o sesiune, chiar dacă înainte de sesiune li se pare că nu înţeleg foarte bine cu ce se mănâncă. Nouă, oamenilor din EYP, ne este aproape imposibil să le explicăm celor care nu ştiu cu ce se mănâncă EYP, cum este la o sesiune, care sunt emoţiile noastre când mergem la o sesiune. Este foarte dificil să transpui în cuvinte tot procesul. Chiar mă chinui foarte tare şi cu persoanele de la mine din județ pe care vreau să le trimit, mă chinui foarte tare să le explic ce se face acolo, care sunt avantajele; chestii din astea, care până la urmă i-ar putea face pe ei să meargă. Iar, în ceea ce priveşte sfatul meu pentru oamenii care vor să facă o schimbare în lume este să nu se lase niciodată doborâţi de un „nu”, să fie conştienţi de faptul că există indivizi mult mai buni decât ei, care probabil vor veni şi le vor da peste nas,  spunându-le că ideile lor nu sunt bune, dar ideea de aici este să nu renunţi niciodată la visul tău. Dacă tu vrei să schimbi ceva în societate, dacă tu eşti sigur că poţi face asta, ignoră restul, inclusiv părerile negative, pentru că  acestea nu te fac decât să te îndoieşti de abilităţile tale.

 

Iulia-Ioana Radu